Editorial

DE NECLINTIT

Raed Arafat s-a încuibat adânc, ca o căpuşă, în sistemul de Sănătate din România. Guvernele vin şi pleacă, preşedinţii se schimbă, el rămâne. De neclintit, greu de pensionat, greu de tras la răspundere, indiferent de cât de arahat se dovedeşte sistemul „său” „de urgenţă”, indiferent de câte chixuri şi rateuri dă, indiferent de dosarele de corupţie în care este anchetat de zeci de ani (că poate intervine, izbăvitoare, prescripţia)…

Pruncii arşi de vii în maternitatea Giuleşti; Iovan, Aura Ion, murind de frig aşteptând salvatorii; salvatorii înecaţi în lacul Siut Ghiol, că „salvatorii” s-au dus cu o barcă cu motor fără de motor; cei care au murit după rugul de la #Colectiv că Arafat, de braţ cu Bănicioiu, aveau de hrănit nişte bacterii prin infecţiile lor de spitale; intervenţiile de găini bete ale aşa-zişilor salvatori la #Colectiv, la #Gazările_de_la_Timişoara; rateurile sistematice ale aşa-zisului „telefon de urgenţă”; „Ambulanţe” care nu ajung la timp; salvatori trimişi ne-echipaţi corespunzător în zone contaminate, să se contamineze şi ei şi să dea şi familiilor lor – şi câte alte mizerii ce ies la iveală cu preţul a zeci de morţi, răniţi şi dispăruţi, cu preţul suferinţei îndurate de victime şi urmaşi…, toate acestea nu sunt în vina lui Raed Arafat. El este veşnic şi permanent nevinovat. O statuie pe un soclu. El doar achiziţionează „Ambulanţe” prin amicul său Gorgan şi umple de bani o fundaţie care căpuşează de nume şi mimează că este chiar SMURD-ul cel atât de lăudat. La care să nu mergi cu „Ambulanţa”, că te ia „Morga”.

Cariera de erou a lui Arafat şi declinul său ca om au început odată cu scandalul din ianuarie-februarie 2012, de la Legea Sănătății și marile interese pe care legea propusă de specialiștii de la Cotroceni le făceau praf. Traian Băsescu a intervenit telefonic la o emisiune a Realității TV în care era invitat Raed Arafat și i-a reproșat acestuia că ar crea o „psihoză publică”. Problema cu SMURD devenise simplă: Arafat a luptat cu sistemul pentru a sparge monopolul de stat pe Salvare, până când a căpătat el însuşi un soi de monopol. Din schimbul de replici care a urmat s-a văzut clar că respectiva Lege a Sănătăţii, ameninţa acest monopolul instituit de el. Arafat devenise “sistemul”. Dintr-un apărător al concurenței se transformase într-un etatist feroce. Cică „va scădea capacitatea de intervenție a sectorului public”, iar în câțiva ani acesta va fi „înghițit” de cel privat. Traian Băsescu i-a retezat-o scurt zicându-i să înceteze cu „psihoza” pe care o induce „că vrem să dăm ambulanțele pe mâna golanilor din sectorul privat”, precizând că „vă înțeleg dorința dumneavoastră de a păstra totul la stat”. Așa am aflat că Arafat vrea monopol total al statului pe Urgențe. Băsescu vroia ca unii privati să poată interveni în lanțul urgentelor mai ales în zonele geografice neacoperite de stat (și sunt o droaie din acestea). Nu se vroia privatizarea Urgențelor. Șmecheria era (și mai este), din păcate, alta: Arafat se lupta pentru monopol total pe Urgențe. Sistemul de sănătate avea nevoie (mai are) să fie reformat. Arafat, din păcate, este perdeaua după care se fac nefăcutele din sistemul de Sănătate – de aceea, cu toată vorbăria lui Iohannis că a cerut „un raport” pe activitatea acestuia, acesta rămâne de neclintit. I-a cerut raport şi pluseristul Cioloş şi, în anul său de premierat, a primit nişte spanac, nu un raport. În spatele lui Arafat se vor privatiza spitale, se vor înfiinţa case private de sănătate, industria Sănătăţii va prospera. De ce atâta grabă?

Suntem nevoiţi să ne luptăm cu un sistem care îi înghite pe cei ce nu se adaptează. Un sistem în care nu salvatorii contează, ci falşii eroi, cei care ştiu să culeagă roadele altora, care apar, când totul e gata, în faţa camerelor de luat vederi să-şi asume meritele unei reuşite sau să indice vinovaţii unui eşec. Raed Arafat este unul dintre aceşti eroi de carton.

Arafat a demonstrat, de prea multe ori deja, că este un salvator al morţilor. Un cioclu care trăieşte în impostură, lăudându-se că este părintele SMURD. În toate ţările europene există servicii de medicină de urgenţă, prin urmare, România nu putea să facă notă discordantă. Pentru sănătatea Sănătăţii noastre, Raed Arafat ar trebui să dispară din viaţa publică.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *