De ce Nasra este un mormoloc și Rus un rechin politic. De ce nu mai există Grupul de la Cluj. De ce sunt certați Dâncu și Rus

Baronul PSD, Ioan Rus, a facut aseara, la Realitatea TV, niște declaratii intentionat obraznice, spunând că PSD nu-l mai reprezintă, că-l susține pe Victor Ponta și pe formațiunea acestuia și că se așteaptă să fie dat afară din PSD pentru declarațiile sale.

În mod normal, domnul Ioan Rus ar fi trebuit să-și anunțe și demisia cu această ocazie, fiindcă, la experiența sa politică, e irelevant dacă va fi mazlit, sau nu, din partidul care l-a făcut ceea ce este din punct de vedere politic. În această privință, să nu-l bănuim pe Rus de lipsă de bărbăție. Gestul său de aseară e doar smardoială politică, fiindcă Rus știe cu siguranță cât de slab e PSD în aceste zile, ba chiar știe că actuala conducere politică a PSD poate să-l pupe fix în dos, fiindcă nu are ce să-i facă.

Totuși, fiindcă creșterea unei cariere politice se bazează pe oportunități, ne-am fi așteptat ca domul Horia Nasra, șeful PSD Cluj, să profite de moment și, dis de dimineață, să anunțe frumos excluderea din rândurile filialei PSD Cluj și a partidului (el are această putere) a domnului Ioan Rus. Cu argumente solide, pe care însuși Rus i le-a oferit.

Însă, domnul Horia Nasra nu numai că n-a făcut nimic în acest sens dar, pentru Ziar de Cluj, a dat și o declarație care oglindește întru totul limbricul politic care este el, spunând că “nu comentează”.

Știți de ce Nasra nu-l dă afară pe Ioan Rus? Fiindcă se cacă pe el de frică. Fiindcă e un mormoloc stătut care trăiește din planctonul salarial de la Parlament, sperând că într-o zi va deveni rechin politic.

Dragi pesediști clujeni, din acest moment vă sfătuiesc să urinați pe Horia Nasra fiindcă el nu este șef al PSD, este un neica nimeni fără ouă care, la bere, l-ar ucide pe Ioan Rus, însă, când se află în față cu adevăratul rechin politic, elimină prin sfincterul de mormoloc dâre maronii de frică.

Sper din inimă să fie alegeri corecte la PSD Cluj și social democrații să-și aleagă un șef cu ouă, de exemplu pe Cristian Matei, fiindcă m-am săturat de blegi ca Itu, umerașe ca Ilea, sau povestitori ca Lucia Suciu de la Chinteni.

În altă ordine de idei, să facem corectura necesară pentru presa națională care titrează în mod greșit că “Grupul de la Cluj” îl susține pe Ponta. Grupul de la Cluj nu mai există, dragi jurnaliști de național. Vasile Dâncu și Ioan Rus sunt certați, ca dovadă că Dâncu nu a zis nimic despre Ponta – și până și Rus recunoaște că nu l-a consultat în această poziție. Iar Vasile Pușcaș e prea ocupat cu securiștii din SIE, cu masonii din SRI, sau să-și plimbe cățelul, ca să mai vrea să se implice în aventuri politice la aproape șaptezeci de ani.

Lăsați-mă să vă spun eu cum stau treburile: cearta dintre Vasile Dâncu și Ioan Rus este una grea și de principii. În esență, Ioan Rus ar mai vrea la butoane și este supărat că mai tânărul Vasile Dâncu are, de câțiva ani, mai multă tracțiune ca el în politica mare, devenind chiar vice-premier, aproape ajungându-l din urmă pe Ioan Rus - care a fost vicepremier în guvernarea Năstase. Câteodată, un om cu CV-ul politic al lui Rus ar trebui să înțeleagă că e destul cât a primit de la viață și să lase drum liber și altora mai tineri, de exemplu lui Dâncu. Până la urmă, Ioan Rus a fost de multe ori ministru cu portofolii superimportante și a rămas respectat pentru munca lui.

Al doilea motiv de supărare între cei doi este faptul că Vasile Dâncu nu vrea să pună botul la organizația para-masonică Transilvania Leader pe care Ioan Rus se străduie să o încropească de câțiva ani - și tot mai tare în ultima vreme.

Să vă explic și asta: este pentru a treia oară când domnul Ioan Rus se străduie să-i strângă laolaltă pe cei mai importanți milionari din Cluj și Transilvania. Cu primele două inițiative a dat chix. Prima dintre ele a fost echipa de handbal Transilvania unde s-a cheltuit o tonă de bani pe un mare eșec. A doua a fost finanțarea Trustului Transilvania Live și LooK, unde Rus le-a cerut oamenilor de afaceri să contribuie cu publicitate la proiect și care s-a transformat într-un mare eșec editorial.

La Transilvania Leaders la fel: oamenii de afaceri au fost rugați să contribuie la concertul dedicat Centenarului, când, pe 1 decembrie anul trecut, Filarmonica din Cluj a cântat chiar la Viena.

Nu mă înțelegeți greșit, nu e rău că Ioan Rus încearcă să coalizeze comunitatea de afaceri a Clujului și a Transilvaniei. Însă cu Transilvania Leaders domnul Ioan Rus vrea să imprime acestei idei și o tentă politică – v-o spun că am vorbit cu insideri din Transilvania Leaders care s-au declarat nemulțumiți de această tentativă.

Oamenii de afaceri nu vor să fie brand-uiți politic și, oricât de frică le-ar fi de Ioan Rus, nu vor accepta să-și riște afacerile în aceste vremuri tulburi.

De aici derivă al treilea motiv profund de ceartă dintre Dâncu și Rus, asta pentru că, discret și subteran, foarte mulți membri dinTransilvania Leaders se regrupează în spatele lui Vasile Dâncu, pe care îl cauționează cu încredere mai multă – asta pentru că Dâncu este un alt stil de om, care-și atinge scopurile prin relaționări și bonomie și nu prin frică și amenințări. Ori asta îl enervează pe Rus la maxim, fiindcă marii milionari din Transilvania se întâlnesc pe ascuns cu Dâncu.

Este clar de ce aceste două săbii nu mai pot încăpea în aceeași teacă. Ambițiile de acum ale unuia nu sunt ale celuilalt: unul vrea să zboare, iar altul mai vrea o tură de-asupra munților, în aerul rarefiat al Puterii.

Declarația de aseară desparte profund apele relaționării lui Rus cu Dâncu, dar și ale relaționării lui Dragnea cu Rus. Să fim atenți că, până acum, Dragnea a fost destul de binevoitor cu solicitările lui Rus, însă de acum, câte zile o mai avea, ușa îi va fi închisă.

Comentarii

Cititor

27.06.2018 13:39

Buna analiza! Continuati!

Emil Aluas

27.06.2018 13:56
Articolul d-lui Alexa este bun, indraznet, dar incomplet. Am folosit de 28 de ani apelativul de "Gasca de la Cluj". Ii cunosc pe cei care au facut parte din gasca. Fosti pcr-isti de rang inalt, securisiti, informatori cu sau fara grade, DAR, nici unul clujean. Vedeti d-voastra, sunt care intreaba: "ce importanta are daca ii clujean sau nu". Americanii interzic participarea unui candidat la pesedentie daca nu este NASCUT pe teritoriul SUA. Este Legea pamantului. Americanii spun "The Law of the Land". Si au dreptate. La romani nu este valabil. Este aroganta romanului nationalist si prost in ca "noi suntem aici pe veci stapani". Cine dracu ti-a mai spus si acest neadevar istoric ma imbecilule. Mai ales noua celor din Ardeal si Banat. In urma cu 6 ani publicam un editorial in care-i invitam pe aceste vinituri din politica de varf din Cluj sa contemple la plecarea lor din orasul de pe Somes. Imi mentin sfatul pentru ei. Inca nu-i tarziu. Emil Aluas, Fundatia PRO WEST, Cluj-Budapesta.

Adauga comentariu