De ce, măi, mizerabililor, ați pus să fie împușcați nişte copii?

În anii care au trecut de la Revoluția confiscată, oamenii cumsecade nu și-au mai găsit locul în zonele unde se iau decizii. Consiliile locale, cele județene, Parlamentul, Guvernul s-au umplut de impostori, mincinoși și hoți. Sistemul de cumătrocraţie instaurat de Ion Iliescu și ai lui a eliminat majoritatea oamenilor cinstiți din sistemul politic și cel de decizie.

Și asta se vede.

Păcat că s-a uitat cum stăteau bărbații și se băteau la cozile pentru pachetul lunar de vată pentru soțiile lor, cât de lungă era coada la benzină în Cluj-Napoca – de pe Feleac până în Vâlcele; de situația copiilor din orfelinate, care își mâncau propriile fecale șamd.

Toți idioții suferă azi și au nostalgii după Epoca Ceaușescu: aveau “siguranța zilei de mâine”…

Ar trebui să alegem o zi: 17 sau 21 decembrie, iar în acea zi, la amiază, toți să păstrăm un moment de reculegere. Poate este o soluție a formelor fără fond, dar, în timp, cred că ne vom reaminti despre curaj, libertate, solidaritate și speranță.

Aceasta a fost Revoluția din Decembrie 1989.

Cea care a durat din 17 până în 22 decembrie orele prânzului. Moment în care au ieşit Iliescu și ai lui la furat.

Ce nu înțeleg este lipsa întrebărilor de genul: “Ce am acum și fără de care nu știu cum am trăit înainte de ’89?”; “Câte din vise mi s-au împlinit?”. Și lipsa acestor întrebări și, mai ales a răspunsurilor, se vede în modul absolut debusolant în care se votează numai imagine și numai gargară. De parcă nimeni nu s-a mai desprins din fața televizorului în ultuimele decenii.

Restul este tăcere.

Revoluția se reduce la comemorări și parastase – la vorbe goale azvârlite din belșug peste țară. Numai de comemorarea Revoluției se mai vorbeşte și despre întrebările rămase fără răspuns ale orfanilor și văduvelor rămași în urma eroilor.

Cert este că Revoluția din decembrie a avut de toate: momente sublime, eroi, călăi, dintre care unii s-au transformat mai apoi în eroi, și eroi adevărați, care au fost uitați. A fost un lucru 100% românesc: românii au acum de toate, dar în proporții greșite.

Faptul că Revoluția este ignorată și scoasă de la naftalină numai în luna decembrie este îngrijorător. Iar cel mai grețos este modul în care Revoluția este folosită de politicieni și tembeliziuni doar pentru a mai puncta ceva în norma de rating. Merită analizat cum se vede acum pe ecran “prima Revoluție din lume transmisă în direct”.

Revoluția a fost transformată în eveniment de Cartea Recordurilor, nu de Manual de Istorie!

Este revoltător: un eveniment atât de complex care poate fi analizat din perspectivă istorică, politică, socială sau psihologică este înghesuit în cinci minute de reportaj (sau de discurs), după logica “trebuie să dăm ceva cu revoluția”.

Cum își aduc aminte oamenii de acest eveniment?

Invariabil, începând de pe 16-17 decembrie își fac apariția în buletinele de știri niște reportăjele de cinci minute “despre Revoluție”, cu un reporter într-un loc-simbol, care îndată ce preia legătura purcede la litanie: “În urmă cu X ani, în acest loc începea…”. Pe ecran apare, invariabil, următorul colaj: câteva imagini de la Timișoara, Ceaușescu la balcon, vuietul care-i oprește discursul, elicopterul, imaginile de la televiziune, scena de la Târgoviște și, în final, Cimitirul Eroilor.

Reporterul incheie cu constatarea “nici acum, după X ani, nu știm exact cine a tras în noi, care au fost teroriștii etc”. Totul în fix cinci minute, cu tot cu legături. Și totul este numai minciună și manipulare prin omisiune. Căci se știe exact, de acum mai bine de un sfert de veac de singurătate a morților și mutilaților din decembrie 1989, cine a tras, de ce a tras și cum capii Armatei Române l-au ajutat să fure România pe Ion Iliescu și clica sa de nomenclaturiști.

Cum capii Armatei Române și-au pus subordonații să se împuște între ei, în direct – că de aceea, din seara zilei de 22 decembrie 1989, suntem prima lovitură de stat, nu revoluție, transmisă în direct.

Deși există condamnări la ani grei de închisoare din rândul șefilor Bravei și Glorioase Armate române, nimeni nu a dat un răspuns oficial la această întrebare: de ce mă, deșeuri cu față umană, ați pus să fie împușcați nişte copii?

Și nimeni nu a dezavuat public implicarea Armatei Poporului în reprimarea Poporului.

Să vă fie clar, tuturor celor care vă jucaţi de-a jurnalismul, în Decembrie 1989:

  • nu a existat nici un terorist arab sau spion kaghebist;
  • "zarva" de la mitingul din 21 decembrie a fost produsă de un grup de 50 de timişoreni veniţi special să trezească la viaţă şi Bucureştiul; de altfel, alţi timişoreni s-au împrăştiat şi prin alte oraşe;
  • spionii kaghebişti erau, de fapt, cetăţeni moldoveni care, bucuroşi că pot intra în ţară, s-au dus la cumpărături în Iugoslavia;
  • armata din Televiziune a chemat alte unităţi militare să tragă în... Televiziune; gloanţele ricoşau din clădirile învecinate, creându-se falsa impresie că se trage din acele clădiri, că "teroriştii" se ascund acolo;
  • teroriştii au fost, de fapt, capii Armatei române de atunci, cei aflaţi la comandă care, prin ordine clare, i-au "invitat" pe militari să se măcelărească între ei; evident că, printre victim, s-au aflat şi civili;
  • “misterele” Revoluţiei sunt în jurnalele de luptă (Ordinele de Zip e Unitate şi alte documente de gen) ale unităţilor militare, unde sunt notate, pe ore, acţiunile, ordinele date, primite etc. Acestea au fost vizate pentru a fi distruse de către criminalii capi ai Armatei române;
  • starea de necesitate decretată de Ceauşescu era nulă (în ziua de 22 decembrie, ora 12.00, să nu fie discuţii inutile în ceea ce priveşte crimele produse de Armata a IV-a Transilvania la Cluj!), întrucât nu apucase să fie publicată în Monitorul Oficial;
  • Armata a acţionat împotriva menirii ei: lupta contra unui agresor extern;
  • Dosarele Revoluţiei zac sigilate pentru că, în 20 iunie 2007, judecătorii CCR au decretat că procurorii militari nu-i mai pot ancheta pe... militari în aceste dosare, că în cauză sunt şi civili. Aşa că dosarul Decembrie 1989 şi cel al Mineriadelor din 1990 au fost transferate către instanţe civile.
  • În mare, cam asta a fost tot... româneşte, sută la sută: a fost, sau nu a fost?

Adauga comentariu