Un eveniment (pentru unii) neobişnuit a avut loc la începutul anului, când cel mai mare vânzător de minciuni politice din România, Emil Boc, s-a zborşit în plină conferinţă de presă la Horia Şoica, patron şi jurnalist al publicaţiei Ştiri de Cluj.
Pentru mine nu a fost nimic neobişnuit, fiindcă, peste toată admiraţia, e adevărat scăzândă, a clujenilor faţă de Boc, eu ştiu ce comportament de mitocan are DE FAPT primarul Clujului.
Împreună cu Victor Lungu şi cu echipa Ziar de Cluj ne putem considera pionierii presei de opoziţie în cei aproape 20 de ani de când la putere se află transpartinicii Emil Boc şi Alin Tişe.
Astăzi, pe fondul nemulţumirilor, de altfel justificate ale clujenilor, „bazate” pe nerealizările numeroase ale lui Emil Boc, eu, Victor Lungu, colegii de la Ziar de Cluj, avem sufletele împăcate din punct de vedere profesional, fiindcă noi îl criticăm pe Emil Boc de peste 15 ani. Cu argumente.
La conferinţa de presă de la începutul săptămânii, Emil Boc s-a comportat ca un baron local de joasă speţă, jignindu-l pe scriitorul de ştiri Horia Şoica, ziarist cu peste 20 de ani de activitate, pentru că a îndrăznit să-i pună câteva întrebări pertinente.
Şoica îl întrebase pe Boc cât de realizabilă vede el ca primar înfăptuirea concretă a Metroului, de vreme ce, în ultimii 10 ani, Emil Boc a ratat cu brio concretizarea unei liste întregi de obiective, dovedind că nu este în stare să finalizeze la timp nici măcar parkinguri de cartier, darămite nişte amărâte de poduri.
Drept răspuns, Emil Boc l-a jignit, răchiţeleşte, făcându-l părerolog. Pentru Horia Şoica nici o publicaţie locală nu a intervenit, mă refer la cele cu audienţă, nu la alea de tip domeniu.ro.
Am stat puţin să aştept şi o reacţie din partea Asociaţiei Profesioniştilor de Presă din Cluj-Napoca, oengeul ăla fără relevanţă pentru jurnaliştii locali, dar care se pretinde organizaţia profesională a tuturor şi din care şi Şoica face parte.
Mă aşteptam ca APPC să amendeze derapajul enorm al primarului, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Noul preşedinte, Codruţa Simina, prea lipsită de curaj, s-a instituţionalizat în ultimii ani, pe modelul idolului Mihnea Măruţă, „comiţând” judecăţi de valoare trimestriale cu pretenţie de legi organice ale presei.
Horia Şoica plăteşte tribut propriei sale greşeli editoriale.
Obsedat de audienţă şi de dorinţa de „a nu da rău” în faţa clujenilor, Şoica a ales în ultimii ani să-l pupe constant în cur pe Emil Boc, alegând chiar să-i promoveze deşănţat promisiunile fantasmagorice. Fără iz de critică şi analiză, atunci când Boc le prezenta.
Şoica plăteşte tribut şi înhăitării lui cu frustraţii presei clujene, nu că noi am fi mai breji, dar s-a aliat cu ăia din breaslă care sunt şi irelevanţi, şi leneşi.
Însă episodul de la începutul anului are semnificaţii mult mai apăsătoare. Este dovada clară că presa clujeană a murit.
Sigur, om mai fi trăind noi, ăştia de la Ziar de Cluj, vor mai fi scriind anchete cei de la Gazeta de Cluj, sau Clujust.ro, s-or mai fi străduind puţinii oameni de bun simţ de la Actual de Cluj să mai scrie reportaje şi analize, dar ideea de presă local nu mai există la Cluj.
Emil Boc şi Alin Tişe, la care voi reveni mai jos, au făcut tot ce au putut ca să ne distrugă breasla, izolându-ne, persiflându-ne, înjurându-ne, dispreţuindu-ne.
La Emil Boc, vina este considerabil mai mare. Primarul Clujului s-a întors transformat de la Bucureşti, după ani de zile în care a luat-o în meclă, rău de tot, de la presa natională, asumându-şi o ură viscerală faţă de ideea de ziarist. De atunci, Emil Boc nu mai face conferinţe de presă, în ciuda legii. Încaltea şi dacă nu ar fi existat o lege care să-l oblige să facă conferinţe de presă, Boc tot ar fi trebuit să îşi dorească să fie transparent în a prezenta constant opiniei publice şi alegătorilor aspecte ale activităţii sale.
Refuzând să mai participe la conferințe de presă săptămânale, importanța jurnaliștilor locali, „distribuitorii” informatiilor, s-a diminuat.
Dispreţul faţă de presă l-a transferat şi spre public, spre cetăţeni. Emil Boc nu mai dă audienţe „pulimii” de peste 12 ani – ceea ce arată foarte clar cât de îngâmfat a ajuns ţăranul „modest” din Răchiţele.
Semnele că Emil Boc vrea să ucidă presa locală au fost timpurii, dar noi, jurnaliştii, nu le-am băgat în seamă. În fine, eu, cu Victor Lungu, in calitate de lideri ai publicaţiei Ziar de Cluj. le-am băgat în seamă, dar mulţi dintre jurnaliştii clujeni au ales să întoarcă privirea.
Prima iniţiativă care trebuia criticată cu fermitate a fost decizia lui Boc de a tipări pseudoziarul „Jurnalul Municipal” din banii publici, adică ai clujenilor, alegând să-şi prezinte în publicaţia primăriei doar realizările, adică pupându-se singur în fund.
Neobişnuiţi cu asemenea manipulare, cetăţenii clujeni au ales să creadă că mizeria aia de publicaţie a primăriei reprezintă „presa” care contează şi nu ziarele locale, profesioniste.
Apariţia Jurnalului municipal în 80.000 de exemplare, trimise direct în poşta clujenilor, din banii clujenilor, a însemnat un topor înfipt în capul presei tipărite din oraş, şi aşa slăbită financiar, după erele negre ale lui Funar.
Un alt semn, atunci când discutam despre presa tipărită, că Emil Boc a premeditat distrugerea breslei noastre, a fost aneantizarea reţelei de chioşcuri din urbe. Operaţiunea s-a făcut mocăneşte, în stilul perfid al lui Boc: mai întâi le-a lăsat să se părăginească, apoi le-a înlocuit cu nişte chioşcuri mai scumpe ca o garsoieră, dându-le funcţiuni comerciale de tipul vânzare de cafea, sau gogoşi.
CityNews.ro, prima publicaţie cu adevărat online din oraş, a fost înfiinţată de mine prin 2006. Evident nici în CityNews Emil Boc nu a fost lăudat, dar escaladarea consumului de presă online l-a avertizat pe Boc că trebuie să-şi schimbe strategia.
Dintr-o dată Boc nu a mai fost disponibil decât pe pagina personală de Facebook, unde îşi asociase imaginea cu instituţia, lucru total imoral, şi accepta doar invitatiile de la instituţiile media de casă ale primăriei: radioul Napoca FM al lui Decebal Cotoc şi, spre dezamăgirea mea, la Ziua de Cluj.
Dacă vă uitaţi, şi astăzi, Boc nu participă decât la „dezbateri” penibile la aceste două instituţii de presă. Nu ştiu despre Ziua de Cluj, sunt sigur că pentru cuminţenia publicaţiei faţă de Boc s-or fi găsit nişte contracte de publicitate lunare „de la nişte terţi”, dar ştim cu toţii sigur că, în ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri Decebal Cotoc, Boc şi-a cumpărat tribuna şi nu numai, înfundându-l decenii la rând pe acesta cu panouri publicitare privilegiate şi aproape moca pe spatiul public al orasului.
Aşa se face că Emil Boc participă azi la aceste şezători unde i se pun întrebările potrivite, 99% dintre ele total nederanjante.
În paralel, Emil Boc a interzis tuturor subordonaţilor săi politici sau administrativi să participe la emisiuni sau interviuri altele decât cele „binevoitoare”.
Toate acestea şi încă multe altele au decredibilizat în faţa publicului presa locală. Emil Boc a transmis ani la rândul un semnal puternic: că presa care-l critică nu e presă, ci o maşină de ură nejustificată la adresa prea frumosului Cluj şi a Majestăţii Sale, Primarul.
În toţi aceşti ani, majoritatea jurnaliştilor locali a tăcut, cei mai multi s-au mulţumit să meargă ca nişte bichoni maltezi după curul lui Boc, promovându-i aberaţiile de imagine: cum conduce el tramvaiul, cum învârte el în mămăligă, cum vorbeşte despre tâmpenia aia de metrou. În toţi aceşti ani, lipsită de respectul publicului instigat deja de Boc împotriva sa, presa locală a sucombat financiar pentru că, odată cu lipsa de respect a opiniei publice, la pachet a venit şi frica comunităţii de afaceri de a susţine presa locală.
Adică frica de Boc, teama ca nu cumva acesta, dacă vede că anumite companii sau un anumit om de faceri susţine un organ de presă potrivnic, să se răzbune în viitor şi să blocheze diverse proiecte ale vreunei companii. Mă refer aici la proiecte imobiliare. Dar nu numai.
De cealată parte a Clujului, partenerul său politic, Alin Tişe, a adoptat fără nicio problemă retorica urii faţă de presa locală de la Emil Boc. Peste un deceniu, Alin Tişe s-a războit cu jurnaliştii proeminenţi ai oraşului, ajungând chiar să-i ameninţe cu moartea pe cei care-l criticau.
Împotriva noastră, a mea şi a lui Victor Lungu, Alin Tişe a avut campanii de comunicare solide, înjurându-ne copios. Din punctul de vedere al relaţiei instituţie-presa locală, Alin Tişe nu a fost corigent, a fost chiar un dictator nesimţit, mimând grija pentru transparenţă. Dar scoţându-se totalmente din schemă.
Invariabil, jurnaliştii interesaţi de informaţii sau de opiniile preşedintelui CJ Cluj se loveau de insipidul birou al purtătorului de cuvânt, unde lucrurile erau mătrăşite şi mermelite prin amânarea furnizării informaţiilor.
În 2011, când am preluat NCN, politicienii clujeni negociaseră cu foştii patroni acelaşi „scenariu” editorial ca la ziarele de casă: noi vă plătim câteva mii de euro pe lună de la diverse companii de casă sau ale partidului, iar voi ne pupaţi în fund. Ţin minte că în prima seară de emisie cu mine ca patron i-am tras preşul de sub picioare lui Alin Tişe, schimbând moderatorul şi lista cu intrebări pozitive, inlocuindu-le cu întrebări pertinente şi critice.
A înnebunit pe măsură ce treceau minutele şi a plecat furios din studiourile NCN, promiţând răzbunare.
Chiar şi azi, Alin Tişe îşi bate joc de presa clujeană, deşi sângele i s-a mai răcit, nervii i s-au calmat şi pare că şi-a anulat influenţa vieţii personale faţă de cea profesională. Dar tot lipsă de respect manifestă faţă de noi.
Numai şi dacă luăm în considerare faptul că l-a preluat ca purtător de cuvânt pe controversatul Valentin Jucan care îşi dăduse demisia de la CNA în urma unui articol din Ziar de Cluj în care dovedeam că este corupt profesional, numai şi dacă ne gândim că, în locul lui Jucan, Tise l-a adus pe leneşul patentat Mihai Hurezeanu, fratele ambasadorului româniei de la Viena, Emil Hurezeanu, un om care nici măcar nu vine la serviciu, vom avea motive clare să-l bănuim pe Alin Tişe de dispreţ la adresa presei locale profesioniste.
Comunicarea presei locale cu Alin Tişe este una extraterestră: dintr-o gaura neagra, „Biroul mass media” al CJ Cluj, o dată pe zi, i se trimit presei locale mailuri nesolicitate, cuprinzând „realizarili” instituţiei sau ale domnului Alin Tişe, comunicări care ajung instantaneu, cel puţin la noi în trust, în tomberonul laptopurilor.
Desigur, niciodată, „Biroul mass media” nu ne va spune şi când se întâmplă ceva notabil în acea instituţie fantomatică.
„Biroul mass media” nu ne-a trimis de exemplu faptul că, în buza Crăciunului, adica pe 22 decembrie 2021, domnul Alin Tişe şi CL Cluj au alocat firmei Dacia Asphalt un tun de 70 de milioane de euro pentru „întreţinere şi reparaţii” drumuri. Dacia Asphalt e firma de casă a pedeleilor, aia surprinsă în 2019 cum aşternea într-o comună din judeţul Cluj un covor asfaltic fix pe zăpadă.
Am lăsat la final discuţia despre Szakats Istvan, creatorul grupului de Facebook Clujul Civic, despre care se vorbeşte tot mai mult în oraş şi care a ajuns atât de important încât Emil Boc a decis să-l bage în seamă, luându-l la „perpulis” pe civicul maghiar.
Recenta anvergură şi audienţa tot mai mare a Clujului Civic ar trebui să dea de gândit presei locale clujene, căci e încă un semn că cea mai mare parte din ea a eşuat. Clujul Civic a crescut pentru atitudinea sa critica, aşa cum şi Ziar de Cluj a crescut tare acum 12 ani, făcând opoziţie argumentată, nu pupând în fund administraţia lui Boc.
Rolul unui ziar este să reflecteze asupra deciziilor liderilor unei comunităţi şi să reflecte activitatea lor. De aceea, Clujul Civic nu va fi niciodată o publicaţie de presă „genuine”, însă poate avea o audienţă mai mare decât un ziar local.
În evoluţia grupului Clujul Civic, eu nu văd decât lucruri pozitive, în sfârşit cineva a organizat o agora în care clujenii sunt antrenaţi şi îndemnaţi să gândească să facă opoziţie „ca la carte”, să nu mai înghită gogoşi politicianiste.
Însă grupul nu ar fi crescut atât de mare dacă Szakats Istvan nu ar fi aplicat cu fermitate un set de reguli „de bună vieţuire”. De când îl cunosc, şi sunt ceva ani, omul ăsta nu mi-a dovedit niciodată că e rău intenţionat, sau isteric, nazist al gândirii. Din contră, şi când a greşit, a avut onoarea să o recunoască.
Călăraşii lui Emil Boc din presa locală se tem că Szakats Istvan ar putea deveni un contracandidat puternic al lui Emil Boc în 2024. Şi că ar fi imoral să folosească forţa acestui grup pentru propria sa promovare.
Nu am discutat cu Szakats Istvan nicio consoană despre acest subiect. Dar întreb şi eu: de ce ar fi imoral, măi, lacheilor, ca Szakats Isvan să candideze sau chiar să folosească Clujul Civic ca platformă de lansare sau de opoziţie la adresa baronului Emil Boc? Dar ce, asta înseamnă că membrii grupului Clujul Civic sunt nişte oi? Că nu pot gândi fără Szakats Istvan?!
Eu nu cred că Szakats Istvan va candida, dar dacă ar candida, Istvan ar deveni prima mare problemă a lui Emil Boc din istoria tuturor competiţiilor electorale.
Eu nu am fost o problemă cu penibilul 3% – deşi idiotii care fac misto de mine nu au inteles un lucru – candidatura mea avea un alt sens: să arate că trebuie să existe o opoziţie în anii în care Emil Boc era idolatrizat prosteşte.
Emanuel Ungureanu nu a fost nici el o problemă şi asta pentru că stilul său perfid de a pune problema, dar şi prostia cronică a conducerii USR, au dus la subminarea din interior a candidaturii sale.
Un tip ca Istvan însă, are foarte multe argumente în cârcă pentru eventuala candidatură la Primărie. Este foarte bine educat. Este rezonabil şi de bun simţ. Are în spate decenii de implicare civică, de subiecte cheie, spinoase ale Clujului pe care Boc le evită. Este pe placul votanţilor userişti, nu al idioţilor din conducerea USR Cluj, este pe placul ungurilor, nu atât pentru că este ungur si ar atrage „votul etnic”, ci fiindcă este unul care cunoaşte bine vulnerabilităţile UDMR şi care a criticat atât partidele româneşti, cât şi cele maghiare.
În fine, Szakats Istvan este pe placul intelectualităţii clujene, mai ales a noii generaţii de universitari, dar şi pe placul nemulţumiţilor din oraş.
Din păcate, Szakats Istvan are o mare problemă: nu poate câştiga fără un partid în spate, fără infrastructura acestuia, iar Istvan a depăşit de mult naivităţile de genul: „dacă oamenii te vor, o să te aleagă”. Am văzut cât de greşită este speranţa aceasta în cazul lui Emanuel Ungureanu, care a eşuat lamentabil la vot faţă de aşteptările generale.
Revenind la presă, nu ştiu alţii cum sunt, dar noi avem astazi cea mai mare redacţie de ziar din oras şi singura redacţie de televiziune locala din judeţul Cluj.
Foarte curând Ziar de Cluj va împlini 9 ani de existenţă cu mine ca patron, parte dintr-o carieră de 24 de ani de presă, în ceea ce mă priveşte, parte dintr-o carieră de 32 de ani de jurnalism demn al lui Victor Lungu, redactorul-sef.
Cum am rezistat până acum fără să pupăm pe nimeni în fund, evitând prostuituţia financiară, o să rezistăm şi de acum înainte, în ciuda cântecelor de sirenă.
Am rezistat şi vom rezista pentru că am muncit, pentru că am avut şi mintea deschisă spre nou şi spre relaţionare, dar mai ales am rezistat pentru că redacţiile noastre au avut mereu jurnalişti puternici.
De aceea noi nu mai facem parte din presa locală clujeană, ne-am delimitat de papagalii media.
Cand spun că presa locală este moartă, stiu ca noi nu suntem morţi şi ca mereu am trasat cu creta cuvintelor diferenţa dintre noi şi presa locală inertă şi pupincuristă, cu caracter jegos.
O vreme, am avut îndoieli că poate sunt prea dur, dar mi s-au risipit odata cu cazul Gazeta.
Când cei mai buni jurnalişti de la acea vreme erau arestaţi, otrepele presei locale publicau stenograme măsluite şi preluau „comenzi” de diabolizare de la Toma Rus şi gaşca procurorilor DIICOT Hrudei şi Deritei. Transformaţi peste noapte în nişte procurori mediatici, hienele de presă n-au scos un cuvânt când, un deceniu mai târziu, instanţa nu numai că nu i-a condamnat pe jurnaliştii de la Gazeta de Cluj, dar i-a şi achitat, oferindu-le pentru ruşinea şi abuzurile la care au fost supuşi sute de mii de euro ca minime compensaţii morale.
„Presa clujeană profesionistă” a ales să tacă în momentul achitării jurnaliştilor Gazeta.
De aceea eu nu o să mă simt niciodată coleg cu târfele profesiei mele.