O adolescenţă suavă, cu părul lung şi vorba piţigăiată soarbe şi ultima picătură din sucul „la jumate”. Înşurubează tacticos capacul petului şi apoi îi trage un şut zdravăn, de zboară bucata de plastic în Someş.
Prietena ei începe să râdă şi îşi continuă discuţia despre „tipul fain”. Oamenii aflaţi în trecere doar privesc, dezaprobă din vârful buzelor, aruncă un ntz, ntz, ntz şi îşi continuă drumul.
Nu e vorba de cei şapte ani de acasă. Poate a fost un gest de bravură. Nu e vorba nici măcar despre fată, nici despre prietena ei, nici despre „tipul fain”.
E vorba despre Cluj-Napoca.
De la Opera Maghiară şi până la Podul Garibaldi nu e niciun coş de gunoi. Un segment de drum de peste un kilometru pe care îl parcurg mii de oameni, zilnic.
De fapt, primul coş e pe promenada de pe malul Someşului (dincolo de pod) sau pe partea dinspre Grigorescu a podului. Undeva, pe la mijlocul distanţei dintre cele două repere, există chiar pe malul apei un umbrar, câteva bănci şi un coş. Dar tot trebuie să te abaţi de la drumul tău. Mai sunt coşuri pe partea cealaltă, în parc. Dar, ca să ajungi la ele, trebuie să traversezi. Şi ai o trecere la podul Napoca, una la Cluj Arena.
„De aceea se numesc batiste igienice, că să le arunci după ce îţi sufli mucii sau te ştergi la gură. Nu ca să le bagi înapoi în buzunar până dai de un coş. Zău că nu-i înţeleg, nici pe primar, nici pe ăilalţi de la primărie. Faci o stradă făină, trotuare, borduri, dar dai cu bota-n baltă chiar la final. De fapt, nici nu e terminat Splaiul. Dacă n-ai coşuri, poţi spune că nu au terminat lucrul”, mărturiseşte o trecătoare pe care o întrebăm ce părere are despre lipsa pubelelor.
În sfârşit, stâlpişorii montaţi în septembrie îi împiedică pe şoferi să mai parcheze pe trotuar. Pietonii şi-au recăpătat trotuarul, dar tot nu au confortul pe care ar trebui să li-l ofere un oraş de 5 stele.
Priveşti către parc, observi toamna în toată splendoarea să. Frunze ruginii, care cad dansând în vânt. Priveşti către Someş, mizerie cât cuprinde, algele dansând jucăuş în apă. Cele care mai sunt în apă, căci tone de alge zac pe mal, scoase la aer de utilajul de 700.000 de lei şi uitate acolo.
Mormane, mormane, pe buza apei. Angajaţii RADP s-au supărat când s-a spus despre hidrobicicleta cu cap de lebădă că e hidoasă. Poate se sesizează şi când spunem că arată hidos malul apei, cu tot cu resturile de alge care miros. Cele care nu s-au uscat, încă.
A propos, aţi văzut utilajul, în ultima vreme?