Suntem în anul de graţie 2020. Şi noi, cetăţenii, încă plătim în urma divorţului dintre PSD şi PNL, a frustrărilor politicienilor care au dat împreună iureş asupra instituţiilor de drept ale statului român în vara anului 2012.
Minciunile spuse atunci, încârdăşirile împotriva legii, încă îi mai bântuie pe politicienii noştri şi încă le mai dictează acţiunile.
În urma „divorțului” din 2014, PSD a rămas la guvernare și a împărţit ciolanul puterii până în toamna anului 2019, după cum le-au cerut interesele clientelei economice și politice. PNL a rămas în opoziție, drept pentru care nu a mai avut acces nelimitat la resursele guvernamentale.
Acum e invers, iar pandemia de COVID-19 a pus în mâna celor de la guvernare şi arma “urgenţei” prelungite de “alertă”, în care legea achiziţiilor publice a rămas lăţită-n drum cu picioarele desfăcute, numai bună pentru un viol bugetar prelungit.
Democrația este un concept îndepărtat pentru România, iar țara este condusă nu după nevoile și voința electoratului, ci după prioritățile și bunul plac ale unor grupuri de interese. Cearta politicienilor lasă electoratul fără spitale, fără drumuri, fără rețele de apă și canalizare, fără școală.
Acum liberalii și pesediştii, sub atentă supraveghere a grupurilor de interes, construiesc de zor România păcii şi armoniei perfecte. Tot un fel USL, dar cu două aripi care să se alterneze la putere: una “de dreapta” şi una “de stânga”, format tot din exponenții a două grupuri mari de interese care au la bază tot jocurile economice și setea adică de fonduri publice.
“Armonizarea” României se face cu partide care au coabitat şi s-au îmbârligat politico-economic ori de câte ori “interesul” personal, frumos împachetat în “cel public”, le-a cerut-o.
Nici “dreapta unită” nu a fost şi nu va fi mai interesată de nevoile și voința electoratului decât a fost şi va fi „stânga unită”.
Dar cea mai sinistră este, totuşi, “dreapta unită” care nu a făcut, nu face şi nici nu va face nimic pentru existenţa unui electorat de dreapta, pentru existenţa unei clase mijlocii puternice și numeroase. Până şi în criza COVID-19 au lovit economic fix în subţirica pătură a clasei de mijloc, subţiind-o şi mai mult.
Găseşti mai mulţi bugetari şi bugetaţi de la bugetele statului printre “liberali”, decât printre “pesedişti”.
În rest, ciolanul este singura miză a politicianului român, fie el “de dreapta” sau “de stânga”.
Avem o clasă politică de extrem de joasă calitate, învechită în rele, compromisă total. Din păcate nici ce a venit din urmă, “noua clasă politică”, nu este mai prejos – aceeaşi lipsă de educaţie politică şi lăcomie pe resurse îi bântuie pe toţi.
Din calculele electorale ale partidelor politice lipsesc cu desăvârșire alegătorii și doctrinele. De “dreapta”, sau de “stânga”, partidele se bat electoral pe cifre, distrugând prezent şi viitor. Lor să le meargă bine.
Unitatea “dreptei” (la fel ca şi cea a “stângii”) este o construcție pe nisipuri mișcătoare. Partidele politice nu mizează cu adevărat pe un electorat de “dreapta”, sau de “stânga” (de altfel România n-a apuca să reclădească educaţional-doctrinar ceva ce s-ar putea defini “de dreapta”, sau “de stânga”), ci pe faptul că, la un moment dat, înaintea unui exerciţiu electoral, unii au în spate mai mulți primari decât ceilalţi. De aceea şi e liber la migraţii politice.
Nu se mizează pe capacitatea edililor de a scoate oamenii la vot prin proiecte şi programe concrete şi de a se mobiliza mai multe voturi din partea electoratului “scârbit”, ci cu toţii rămân captivi în a se bate pe votul cetățenilor captivi în relaţii mai mult sau mai puţin ortodoxe cu administrațiile locale.
În calculele liderilor politici lipsesc cu desăvârșire alegătorii și doctrinele.
Şi, gata!