In vizor

De câți morți e nevoie să inaugurăm 30 de km de autostradă?

Cu sârle și trâmbițe, Compania de Autostrăzi și Drumuri are planificată pentru luni recepția a celor aproape 30 de km de autostradă între Sebeș și Turda. E aproape sigur, însă. Sunt șanse de 99% ca de marți mașinile să circule în siguranță pe loturile 3 și 4. Așa au declarat reprezentanții CNAIR. Cu restul de 1% nu știm ce se întâmplă dar având în vedere istoria celor două tronsoane, putem doar bănui.

 

”Comisia de recepție este programată să facă recepția lucrărilor pentru luni dimineața, iar șansele deschiderii sunt de 99%.”

 declara ieri Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR

 

Între timp, pe DN1, drumul paralel pe unde merg acum mașinile, oameni mor. Și nu puțini. Asociația Pro Infrastructura are și date în acest sens. Conform unui chestionar lansat la începutul lunii martie, din 5.300 de respondenți, peste 60% au fost deja implicați într-un accident rutier. Iar cifrele nu se opresc aici. În medie, 5 oameni mor în fiecare zi pe șoselele din România. Din ianuarie de când trebuia deschisă autostrada Sebeș-Turda, zeci de oameni au căzut victime unui sistem putred. Unii, mai ”norocoși”, au rămas doar schingiuiți și traumatizați pe viață. Alții, mai puțin fericiți de soartă, au pierdut lupta. Doar pe DN1 potrivit ultimelor statistici, peste 80 de oameni își pierd viața anual.

Ce a făcut CNAIR între timp? S-a jucat de-a recepția și birocrația. Pe banii și pe viețile oamenilor. Lucrările au început în 2014 și trebuiau terminate în 2016. Doar că la nici un an de la începerea lor, a venit și prima lovitură. 66 din cei 70 de km de autostrăzi nu aveau autorizație de construcție. Lucrările s-au oprit, oamenii au continuat să se joace de-a ruleta rusească pe drumurile adiacente, ca un an mai târziu să fie emise și autorizațiile. Constructorii s-au apucat din nou de treabă. Apoi s-au poticnit în probleme birocratice, apoi iar au luat-o din loc, până când, în ianuarie 2018, cu doi ani întârziere, s-a anunțat în sfârșit recepția lucrărilor la lotul 3. De acolo încolo, autostrada s-a transformat într-un adevărat carusel al incompetenței și nepăsării.

Lotul 3 și 4 au fost amânate pentru luna martie. Doar că și atunci s-a întâmplat exact la fel. Deschiderea a fost atunci amânată pentru luna mai, apoi tot așa până ajungem în ziua de azi.

Cu toate petițiile lansate de atunci, cu toate vocile care spuneau că autostrada poate funcționa, cu toate statisticile care arătau că lipsa autostrăzilor îngroapă oameni zi de zi, CNAIR s-a încăpățânat ca la tăierea panglicii să fie totul perfect.

 

Între timp, din buzunarele oamenilor s-au scurs mulți, foarte muți bani. Pentru tronsonul 3 (12,45 km) Societatea Italiană Tirrena Scavia a primit peste 420 de milioane de lei din care 85% fonduri de coeziune și 15% bani de la Guvernul României. Tronsonul 4, în schimb (16,3 km), realizat de PORR, a primit peste 470 de milioane de lei. Aici adăugăm și contractarea firmei care a realizat supervizarea, unde s-a semnat un contract de aproape 4 milioane de lei fără TVA.

E nevoie de peste 900 de milioane de lei, 4 ani și aproximativ 320 de oameni decedați pentru ca în România să fie realizați 30 de km de autostradă. Și nu oricum. Dacă întradevăr luni Autostrada Sebeș-Turda va fi recepționată, aceștia vor fi primii 30 de km inaugurați sub guvernarea PSD în ultimul an jumătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *