Daniel DAVID, despre proiectul UBB pentru re-valorizarea educației umaniste: Dacă ministerul nu va înțelege că programele nu pot fi evaluate doar într-o variantă economică imediată, ne vom mira că societatea nu mai funcționează și nu se dezvoltă

Universitatea „Babeș-Bolyai” este implicată în realizarea unui proiect pentru re-valorizarea componentei umaniste a societății. „Dacă ministerul nu va înțelege că programele nu pot fi evaluate doar într-o variantă economică imediată, atunci ne vom trezi peste 10-12 ani că nu vom mai avea specialiști în latină, în greacă, în etnografie”, apreciază Daniel David, rectorul UBB Cluj-Napoca. 

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, Daniel David, a explicat ce presupune proiectul privind „valorizarea umanului” dezvoltat de UBB Cluj-Napoca. În condițiile dezvoltării tehnologice, precum și a schimbării paradigmei socio-economice, importanța studiilor umaniste și dobândirea unei gândiri critice pentru înțelegerea provocărilor contemporane devin tot mai pregnante. 

„Societatea nu mai funcționează și nu se dezvoltă și nu este o societate care să înțeleagă ce înseamnă gândirea critică și paradigma modernității”

Universitatea „Babeș-Bolyai” propune realizarea unor cursuri transversale în regim facultativ, la care să aibă acces studenții de la diverse facultăți și ale căror conținuturi să fie unele cu efect pragmatic.

În lipsa susținerii științelor umaniste, efectele negative în timp la nivel social vor fi tot mai dificil de remediat. 

„O universitate nu poate să nu aibă studii de latină, de greacă, de filosofie, de istorie...”

Daniel David, despre manifestul proiectului pregătit de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Cum facem ca educația umanistă să treacă dincolo de zidurile universității, pe modelul psihologiei, cu impact în societate? Demersul inițiat de UBB este un proiect în acest sens, dar rezultatele acestui proiect ar fi de durată, apreciate și resimțite în timp?

Daniel David – 

„Așa este. În primul rând ar trebui făcute niște cursuri transversale, altfel spus nu mai poți merge pe formarea umanistă, să spunem de la Litere sau Istorie sau Filosofie. Deci ai nevoie de niște cursuri transversale care țin de această pregătire umanistă. Sigur, în analogie, nu trebuie să fie exact aceleași conținuturi, dar în analogie cu pregătirea umanistă din perioada Antichității Greco-Romane de exemplu. 

Și atunci acele cursuri trebuie să fie unele pragmatice.

De exemplu, noi vom propune din anul următor un Curs de Logică, Retorică și Teoria Argumentării, care să fie un curs transversal, accesibil pentru orice student pe parcursul studiilor universitare și care să fie ținut de oameni care sunt și carismatici. Adică știu să prezinte aceste lucruri într-o variantă carismatică și cu aplicații practice, nu într-o logică academică, ruptă de realitate. 

Aceasta ar fi soluția de a propune astfel de cursuri transversale prezentate de oameni carismatici, care știu să le prezinte în aplicabilitatea lor practică”, a declarat Rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, Daniel David pentru Ziar de Cluj

Credeți că filosofia și istoria ar putea urma pe aceeași cale a psihologiei? După modelul cabinetelor individuale de psihologie, să avem parte și de „consiliere filosofică”?

Daniel David – 

„Pe piață există coach, există tot felul de abordări de diverse tipuri. 

Cât timp stai în expertiza ta și o folosești într-o variantă pragmatică, nu strică, adică poți să ajuți într-o formă sau alta. 

Dar nu cred că este calea care să ducă la schimbări majore. Mă uit în celelalte țări care sunt mult mai avansate. Cred că oamenii trebuie pregătiți ei. Și care nu au neapărat acțiuni pe latura aceasta de coaching. 

Oamenii trebuie să aibă această cultură umanistă. Cei care termină universitatea, care termină fizica, chimia, informatica, biologia ș.a.m.d.

Ei trebuie să fie oameni de știință cu o cultură umanistă, pentru mine acesta este scopul, a declarat Daniel David. 

Când intenționați să lansați manifestul?

Daniel David - 

„Deocamdată anul acesta va începe Cursul de Antreprenoriat, care are deja o componentă umanistă prin accentuarea a ceea ce se cheamă abilități transversale, cum ar fi gândirea critică, spre exemplu.

Acesta va începe din toamna acestui an, iar celălalt îl pregătim și va începe din anul următor”, a explicat rectorul UBB, Daniel David. 

Știți care este situația unor materii precum limba latină, care este scoasă din programa instituțiilor de învățământ preuniversitar. Sau filosofia, cu o singură oră în liceu pentru multe clase, în afara celor de profil. Cu ce pregătire vor veni studenții la aceste cursuri transversale, va fi vorba de un nivel zero sau intermediar? De la ce nivel se va pleca?

Daniel David - 

„Eu aș porni de la un nivel zero.

Aici trebuie pornit de la faptul că vin oameni de știință care nu cunosc logică și teoria argumentării.

Deci trebuie învățați efectiv aceste noțiuni de bază.

Dacă vrei mereu să faci chestii avansate pe care cei care vin la curs nu au de fapt elementele de bază să le înțeleagă, iarăși se produce o ruptură între ce vrei și ce produci. 

Și, nu uitați: aceste cursuri le vom pune într-un regim facultativ. Aici trebuie să fie profesori care efectiv oferă ceva ce își doresc studenții. Nu vor fi cursuri obligatorii. 

Dacă nu vei ști să îți atragi studenții la aceste cursuri înseamnă că iarăși n-am ales bine nici curriculum, nici profesorii care predau curriculum-ul respectiv. Sper să nu ajungem acolo”, a adăugat Daniel David. 

De altfel, cultura necesită finanțare, fără un „profit” imediat. Cum veți proceda pentru susținerea acestui proiect? 

Daniel David - 

„Noi și acum susținem. Toate facultățile umaniste sunt cam în deficit la UBB. Deci noi susținem programele umaniste, deși ele nu sunt viabile financiar. 

Tocmai pentru că o universitate nu poate să nu aibă studii de latină, de greacă, de filosofie, de istorie, de teologie, de un anumit tip – romano-catolică de exemplu, unde sunt deficite mai mari. 

Pe lângă faptul că noi susținem prin resurse proprii, avem o acțiune pentru a discuta direct la nivel de minister. 

În sensul că ministerul trebuie să-și asume aceste lucruri. Dacă ministerul nu va înțelege că programele nu pot fi evaluate doar într-o variantă economică imediată, atunci ne vom trezi peste 10-12 ani că nu vom mai avea specialiști în latină, în greacă, în etnografie, filosofi puțini, istorici puțini la rândul lor. 

După aceea o să se mire că societatea nu mai funcționează și nu se dezvoltă și nu este o societate care să înțeleagă ce înseamnă gândirea critică și paradigma modernității. 

Eu cred că – și sunt optimist aici – deja în zona Literelor am obținut o creștere a coeficientului/student, încă de acest an. Nu mult, dar a crescut. 

Și sper să obținem același lucru în toată zona științelor umaniste”, a apreciat Daniel David. 

Celelalte Universități, cum ar fi Universitatea București sau Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, credeți că se vor ralia proiectului pe care îl promovați?

Daniel David - 

„Cred că da. 

Până la urmă, proiectul a fost asumat și în Consorțiul Universitaria. 
Noi am avut deja discuții la minister pentru susținerea științelor umaniste, deci cel puțin Consorțiul Universitaria sigur va fi, și este deja implicat, în acest demers”
, a conchis Daniel David. 

 

 

 

 

Adauga comentariu