Daniel Buda a uitat sa isi plateasca datoriile din campanie catre ziarul Someseanul

Dupa ce a castigat la mustata mandatul de parlamentar european, Daniel Buda a uitat sa-si mai plateasca datoriile facute in campania electorala, arata publicatia Someseanul.ro, care trebuia, la randul ei, sa incaseze niste bani de la proaspatul europarlamentar.

"O campanie stufoasa, cu multa munca, afise, deplasari in teritoriu, bannere si aparitii in presa. Unul dintre aceste bannere a fost afisat si pe Someseanul.ro pe timpul campaniei electorale, conform contractului incheiat cu PDL Cluj. Tot conform aceluiasi contract, plata pentru serviciile publicitare trebuia sa se faca la inceputul lunii mai. Am emis factura, am emis chiar si chitanta pe care personal le-am predat la sediul PDL Cluj pentru efectuarea platii”, arata reprezentantii publicatiei.

Acestia dezvaluie ca de la data scadentei, adica de trei luni, tot ce au primit de la democrat-liberali au fost promisiuni.

“Si tot am fost pasati de luni pana vineri si apoi iar pe luni: ba ca nu sunt lichiditati, ba ca plata se va face vineri, ba ca plata se va face luni. Degeaba am trimis somatii de plata, degeaba am amenintat ca vom elibera, conform contractului, o factura de penalizari pentru intarzierea platii. In conturi tot n-a aparut nimic din partea lui Daniel Buda. Ultima promisiune de plata a fost cu totul surprinzatoare: ”Domnul Buda este plecat din tara. Este la Parlamentul European. Știti, inca nu a primit primul salariu de acolo, dar imediat ce incaseaza salariul de la Parlamentul European si va reveni in tara se va face si plata. Stati linistiti!” Si linistiti am stat. Asta se intampla in urma cu vreo trei saptamani. Ne intrebam, totusi, ce s-ar fi intamplat daca Daniel Buda nu prindea pe ultima sutime de metri mandatul de europarlamentar. Asa ca suntem si noi curiosi: cand este ziua de salariu la Parlamentul European?”, subliniaza articolul Someseanul.ro.

Adauga comentariu