Politica

Dana Gîrbovan, președinta UNJR: “Trecerea Inspecției Judiciare la minister reprezintă un regres al independenței justiției”

Trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției reprezintă un regres al independenței justiției, a declarat miercuri, la Cluj, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.

“Cea mai controversată propunere a ministrului este cea privind trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției, care ar da o pârghie ministrului cu privire la exercitarea atribuțiilor de către judecători și procurori, deoarece Inspecția Judiciară nu se ocupă doar de acțiuni disciplinare și cercetarea disciplinară a judecătorilor, ci face și verificări privind managementul. Acestea pot avea ca efect revocarea din funcție a președinților de instanțe, se pot face, conform proiectului, verificări privind apărarea independenței unor judecători sau procurori, toate acestea sub controlul ministrului justiției, care va putea retrimite la IJ pentru a reface cercetările făcute de inspectori”, a spus Dana Gîrbovan, într-o dezbatere publică.

Ea a adăugat că “ministrul poate exercita o acțiune disciplinară, dacă dorește, ca atare, soluția propusă va însemna un regres din punct de vedere al independenței justiției și nu avem nicio garanție că va conduce la îmbunătățirea situației acesteia”.

În opinia președintei UNJR, “ministrul justiției va fi între ciocan și nicovală, pentru că va exista o presiune potențială din partea partidului care îl susține să exercite un anumit tip de acțiuni”.

Dana Gîrbovan a participat miercuri la dezbaterea “Quo Vadis, Justiție?”, organizată de o fundație culturală, la Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *