PORTRET

Dan-Mircea Olinic – doctorul inimii tale

Conf. dr. Dan-Mircea Olinic este șeful Compartimentului de Cardiologie Intervențională din cadrul Clinicii Medicală I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. Generația sa a demarat cardiologia intervențională în România – o ramură a medicinei care realmente salvează vieți.

Sistemul medical românesc, în general (aici fiind inclus și cel clujean), reușește să supraviețuiască doar prin abnegație și altruism. Prin abnegația unor medici devotați trup și suflet acestei profesii, ce rămân în țară, în ciuda tuturor viciilor și vicisitudinilor sistemului, și prin munca lor asiduă și neîntreruptă reușesc a menține pe picioare și a duce mai departe domeniile medicale în care activează. Prin altruismul unor oameni sau organizații filantropice care, prin donații de sute de mii de euro dotează spitalele cu aparatura necesară desfășurării actului medical în condiții decente și performante, la standardele anilor curenți, și nu ai anilor ’90, cum ar fi dotate încă spitalele în lipsa acestor donații.

Dan-Mircea Olinic este unul dintre acești medici. S-a format în străinătate, a revenit în țară și a implementat aici cardiologia intervențională, în compartimentul pe care îl conduce fiind tratați în prezent în jur de 1500 de pacienți anual, din care 350 de cazuri de infarct miocardic acut.

Cardiologia – o tradiție de familie

A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj, în anul 1986. Ulterior a urmat două specializări, de medicină internă și cardiologie:

,,Alegerea cardiologiei a fost determinată pe de o parte de frumusețea specialității în sine, pe de altă parte de o tradiție de familie, tatăl meu fiind de asemenea cardiolog  și putând astfel înțelege mai bine cardiologia alături de dânsul. Dânsul a fost șeful Clinicii Medicală I între 1992-2003.”

În Clinica Medicală I Dan-Mircea Olinic lucrează din 1990. Ulterior a avut șansa unor burse de specializare în cardiologie în Franța – în perioada 1991 – 1994 s-a format la Grenoble și la Tours, iar în cursul acestor stagii a putut învăța cardiologia modernă și a înțeles mai bine cum anume trebuie să se formeze un cardiolog și un cadru universitar de cardiologie, putând deprinde principalele tehnici de explorare moderne de specialitate: coronarografia, dilatarea coronariană, implantarea de cardio-stimulatoare, ecografia cardiacă și vasculară.

,,Noi am devenit și suntem și în prezent un centru formator național pentru ecografie vasculară”

La vremea respectivă, acum 20 de ani, în clipa în care medicul Olinic a început formarea în coronarografie și dilatare coronariană, aceste tehnici nu se practicau în Cluj. Ele au început să se practice în 1992, în Institutul Inimii:

,,Ecografia vasculară nu se practica în Cluj, primele ecografii Doppler vasculare au fost realizate de mine în 1993-1994. M-am întors pentru câteva luni în jurul anului ’93 și atunci am început să practic unele dintre aceste tehnici; în 1994 a fost posibil să încep și ecografia transesofagiană. La vremea respectivă Universitatea de Medicină achiziționase un ecograf Doppler, așa încât ecografia Doppler cardiacă transesofagiană și vasculară s-au făcut pe acel aparat pe care și-au desfășurat activitatea mai multe clinici din Cluj, și cea de radiologie și Spitalul de Recuperare. În paralel, aceste tehnici de ecografie cardiacă au început să se practice și în Institutul Inimii.”

În ceea ce privește ecografia vasculară, însă, multă vreme centrul de referință a fost în Clinica Medicală I:

,,Noi am devenit și suntem și în prezent un centru formator național pentru ecografie vasculară. În țară există două astfel de centre formatoare, la noi în Cluj și la Fundeni, în București, așa încât practic toți specialiștii din Transilvania s-au format în clinica noastră. Numărul lor a fost, în medie, de 15-20 pe an, în 15 ani undeva la 200-250.”

Compartimentul medical condus de doctorul Olinic tratează anual, prin metode moderne, 1.500 de pacienți

În ceea ce privește cardiologia intervențională, la reîntoarcerea din Franța, medicul Olinic a putut efectua o singură dilatare coronariană la Institutul Inimii, în 1995, ulterior fiind nevoit să aștepte dezvoltarea în Spitalul Județean a unui laborator de angiografie, lucru care s-a realizat doar în 2001.

A devenit șeful acestui laborator și ulterior a format o echipă de cardiologi intervenționiști, iar volumul de activitate a crescut progresiv: în 2008 a apărut un compartiment clinic de cardiologie intervențională și din anul 2014 funcționează o secție de cardiologie intervențională.

În această perioadă în Medicală I au fost introduse tehnici minim invazive de tratament intervențional prin abordul arterei radiale în locul celei femurale, în felul acesta limitându-se mult complicațiile procedurii, scăzând durata de spitalizare și crescând considerabil confortul pacienților. În prezent, clinica clujeană este centrul de cardiologie intervențională din țară care lucrează în cea mai mare măsură prin abord radial.

În ultimii 4 ani a fost dezvoltată și utilizarea unei tehnici de imagistică intracoronariană, așa-numita tomografie de coerență optică, prin utilizarea unui fascicul laser în infraroșu pentru vizualizarea peretelui vascular și a interiorului vasului, această tehnică permițând optimizarea rezultatului procedurilor de dilatare coronariană și de implantare de stenturi.
Clinica doctorului Olinic a intrat în programele naționale de dilatare coronariană și de infarct miocardic acut, din cei aproximativ 1.500 de pacienți internați anual, 750 fiind supuși unor proceduri de dilatare arterială și 350 fiind internați cu infarct miocardic acut. Infarctul miocardic apare la pacienți cu vârste între 35 și 90 de ani, cauzele fiind legate de o predispoziție genetică, de un nivel crescut al colesterolului în sânge și de fumat.

,,Statutul medicului în România este unul dificil”

Centrul condus de doctorul Olinic atrage în prezent mulți medici rezidenți cardiologi, dornici să se formeze în cardiologie intervențională, în permanență existând 5-6 rezidenți cardiologi care se formează în aceste tehnici:

,,Rămâne ca timpul să ne spună ce vor face. Într-adevăr, statutul medicului în România este unul dificil, fiind foarte multe lucruri de făcut pentru a îi convinge pe tinerii medici să rămână, cu multă convingere, în țară. Ce este sigur este că acești medici și-ar dori să rămână, însă au nevoie de posturi, de condiții de lucru și de o recunoaștere a eforturilor lor extraordinar de mari pe care le fac pentru a atinge nivelurile de performanță necesare acestei specializări.”

În prezent, în compartimentul condus de doctorul Olinic lucrează 5 medici primari cardiologi cu stagii de pregătire în străinătate, 3 dintre ei având competență recunoscută în cardiologie intervențională:

,,Privind retrospectiv, rezultatele dezvoltării cardiologiei intervenționale sunt foarte bune, dar și dificultățile întâmpinate pentru a ajunge la aceste rezultate au fost deosebit de mari, de la dificultățile de procurare pentru spital a unui angiograf, trecând prin dificultățile de obținere a finanțării pentru materialele necesare, continuând cu dificultăți pentru apariția unei secții clinice, dificultăți pentru angajarea de personal… aceste dificultăți, pentru menținerea în funcțiune a tot ceea ce s-a creat, continuă să existe și probabil că nu vor fi mai mici nici în anii viitori – există probleme de atâtea naturi, și interinstituționale, interumane, dar și de fond, legate de statutul medicinii în societate și de dificultatea de a promova chiar și domeniile medicale în care eficiența și calitatea rezultatelor sunt deja dovedite. Acestea sunt niște probleme ale unei societăți, nu sunt particulare cardiologiei sau specifice cardiologiei intervenționale, ele sunt proprii și multor alte domenii din medicină.”

,,Nicio investiție majoră nu s-a făcut în echipament de către Ministerul Sănătății sau de către organismele locale”

În afara investiției făcute în angiograf de către Ministerul Sănătății în urmă cu 13 ani, toate echipamentele aflate în dotarea secției și care sunt indispensabile funcționării au fost obținute printr-o donație, printr-un proiect Rotary (așa cum e cazul și altor clinici clujene), prin care au fost aduse echipamente de 350.000 de dolari. Aceste echipamente noi, stație de monitorizare, ecograf modern, electrocardiograf, defibrilator, le permit medicilor să-și ducă la capăt misiunea salvatoare de vieți, în ciuda nepăsării guvernanților din toate timpurile.
Până și paturile din secție au fost primite prin donație de la un pastor olandez, în urmă cu peste 15 ani:

,,Paturile au fost donate ca fiind scoase din uz în Olanda și de 15 ani funcționează la noi. Nicio investiție majoră nu s-a făcut în echipament de către Ministerul Sănătății sau de către organismele locale.”

Infarctul acut al unui sistem medical subfinanțat cronic

În luna decembrie, la Institutul Inimii s-a produs o defecțiune la angiograf și toată urgența de infarct acut din regiunea de Nord-Vest a fost tratată prin dilatare coronariană în compartimentul doctorului Olinic. Fiind vorba despre echipamente complexe, costisitoare, care nu pot fi reparate instantaneu, componenta defectă trebuind adusă din străinătate, timp de o săptămână toate urgențele, care înainte se împărțeau între Institutul Inimii și Medicală I, au ajuns la echipa de 3 specialiști cardiologi intervenționiști, ce au fost nevoiți să vină de acasă pentru a le trata:

,,Noi aveam împărțite zilele încât marțea și sâmbăta lucram noi și în celelalte, infarcturile, urgențele, se tratau la Institutul Inimii, și fiind defect acolo, toate urgențele s-au rezolvat la noi, dar cu un efort foarte mare din partea medicilor, a rezidenților, a asistentelor, care fac activitate benevol, și asta în condițiile în care solicitările noastre de înnoire a angiografului nu par să se materializeze prea curând. Chiar și la noi tubul angiografului a fost schimbat de două ori, iar aparatul este în afara perioadei de suport tehnic oferit de firma producătoare, în așa fel încât nu există garanția că piesele defecte vor putea fi întotdeauna înlocuite. Această perioadă de suport tehnic se acordă într-o perioadă de 10 ani, iar actualele angiografe ar avea și avantajul reducerii dozei de iradiere pentru pacient și pentru medic, lucru foarte important pentru ambele categorii, aproape mai important pentru medici, care sunt expuși unor doze foarte mari de iradiere.”

În ciuda tuturor greutăților, medicul Olinic, împreună cu echipa sa, salvează realmente 3-4 vieți pe zi

Spitalul fiind unul județean de urgență, cu atribuții de spital regional, primește pacienți care vin prin transferuri de urgență și din alte județe, media infarctelor fiind de 3-4 cazuri pe zi, în tot mai mare măsură fiind vorba despre cazuri de o severitate deosebită.

Medicii sunt nevoiți să facă nu doar un efort profesional deosebit, ci și un mare efort managerial, administrativ, pentru gestionarea ansamblului de nevoi de organizare a secției, de menținere în funcțiune a echipamentelor și de procurare a materialelor: ,,Tabloul pe care îl zugrăvesc e suficient de nuanțat ca să se înțeleagă pe de o parte realizările importante, pe de alta, și eforturile deosebite”, spune doctorul Olinic.

Respectul față de om, față de profesie și de calitatea îndeplinirii ei

Valorile care îl animă pe Dan-Mircea Olinic sunt respectul față de om, față de profesie și de calitatea îndeplinirii ei, cele legate de familie și de nevoia unor relații interumane elegante. Soția sa este tot medic cardiolog, fiind și colegi în Medicală I. Au două fetițe de vârsta școlară, pe clasele a treia și a cincea:

,,M-aș bucura să existe mai mult timp pentru familie, dar mă bucur că familia înțelege constrângerile și ne bucurăm de fiecare clipă petrecută împreună”.

Doctorul Olinic consideră că, pentru ca o societate să prospere este nevoie de multă maturitate și de înțelegerea și aplicarea valorilor europene, iar viabilitatea unei societăți pe termen lung nu poate fi asigurată în măsura în care aceste valori sunt ignorate pe durate exagerat de lungi. Aceste valori sunt ușor de înțeles urmărind comportamentul societăților europene vecine, spune medicul, în România existând dintotdeauna persoane purtătoare ale acestor valori, rămânând doar ca societatea să permită aplicarea lor în timp util. Aceste valori sunt simple, fiind și valorile promovate de religie: să nu minți, să nu furi, să îți respecți aproapele:

,,În fond ar fi suficient să se aplice aceste valori, și atunci valorile europene ar fi și valorile noastre. Noi facem totul de ochii lumii, pentru noi este încă foarte valabil dictonul «formă fără fond», există o imensă preocupare pentru forme și există încă o convingere a multor membri ai societății că vopsirea gardului, a casei, poate înlocui lipsa de conținut a acesteia.”

Viitorul incert al sistemului medical românesc

Dan-Mircea Olinic e și cadru didactic, formând seriile în limba franceză de studenți. În prezent la UMF există mulți studenți francofoni, iar unii dintre aceștia fac specializare în cardiologie și cardiologie intervențională.

Care va fi viitorul sistemului medical românesc, medicul Olinic consideră că e greu de spus:

,,Românul este o fire optimistă și speră că în ceasul al treisprezecelea lucrurile o iau pe o cale bună, dar noi suntem după acest moment. Lucrurile nu trebuie dramatizate, dar ar trebui să fie luate foarte în serios pentru a putea să păstrăm rezultatele bune și pentru a putea asigura un viitor pacienților și generațiilor tinere de medici. Nimeni nu cere în mod absurd să se aloce sume extravagante acolo unde nu există, dar ar fi rezonabil ca România să aloce valori din PIB ca procente similare altor țări europene (10-12%), spre ale căror valori tindem. Ori prioritățile în România sunt cu totul altele, iar banii sunt cheltuiți pentru alte scopuri decât pentru sănătate și învățământ și revine societății și fiecărui cetățean să decidă dacă este oportun să se continue acest tip de alocare a resurselor.”

Sistemul public are un acces tot mai limitat la persoanele cu experiență, arată doctorul Olinic, pentru că, dincolo de faptul că au plecat foarte mulți tineri afară, mulți medici cu experiență s-au redirecționat și în interiorul țării, spre privat. Lucrul acesta nu s-a întâmplat în clinica pe care o conduce, constată Olinic, însă la nivelul țării este un fenomen evident.

Din păcate, nu există soluții la nivelul societății, concluzionează medicul, pentru că societatea nu a ajuns să dezbată și să găsească soluții pentru aceste probleme. Sistemul medical, ca și cel de învățământ, sau ca majoritatea serviciilor publice, este acum, în cel mai fericit caz, într-o agonie, și în cel mai trist, în viața de dincolo de moarte. Doar oameni dedicați semenilor săi și propriei vocații, cum este și doctorul Olinic, mai țin în picioare eșafodajul unor sisteme ce nu mai funcționează firesc și de la sine de mult, fiind susținute doar prin abnegația și altruismul unor persoane devenite personalități – stâlpi ai unei societăți ce fără ei ar face infarct, fără posibilitate de salvare, la propriu și la figurat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *