Analiza

Dai un ban, dar stai pe liste! Cotizațiile candidaților pentru campania electorală, care vor fi decontate din banii alegătorilor

Dacă, în cazul muritorilor de rând, banul dat nu-l mai vezi, în cazul candidaților și a celor care îi sponsorizează, dai un ban, dar stai pe liste sau ești conectat la ele, iar banul ți se-ntoarce însutit după alegeri.

Ar fi util, înainte de a ne prezenta la urne, să știm cât a dat fiecare pentru campania electorală, pentru a ne face o idee legat de cine ne va conduce de fapt, despre grupurile de influență și de interese. Finanțarea campaniei electorale este transparentă, însă, din păcate, mai mult după alegeri, când transparența este (prea) târzie.

Pentru a afla care sunt firmele care au finanțat și continuă să finanțeze campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, Ziar de Cluj a încercat să contacteze telefonic birourile centrale ale organizațiilor de partid, însă, cum era de așteptat, la numerele de fix publicate pe paginile oficiale, nu poate fi contactat nimeni.

Mai mult, reprezentanții Partidului Național Liberal (aflat în prezent la guvernare), își invită în batjocură vizitatorii, pe site-ul oficial, să nu ezite a îi contacta pentru orice nelămurire, fie telefonic, fie prin intermediul poștei electronice. Din păcate, dacă veți încerca să sunați la numărul afișat, o voce de robot vă va spune că numărul format este unul greșit, nealocat, pur și simplu nu există!

De bună seamă, acest aspect, legat de transparență și cooperare, spune destul de multe despre apropierea partidului președintelui de electorat, de români. Dacă partidul aflat la guvernare afișează un număr de contact greșit, fără putință de folosit, ce putem spune despre deschiderea reală a acestuia spre popor? Din nefericire, cooperarea și deschiderea sunt doar mimate.

Pentru a sparge zidul lipsei de comunicare a organizațiilor centrale de partid, în vederea identificării firmelor care le sponsorizează campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie – aspecte ce reprezintă informații publice – Ziar de Cluj a trimis solicitări, prin email și sms, și liderilor partidelor clujene: PNL, PSD, USR, UDMR, PMP și PRO Romania.

Ziar de Cluj a solicitat prin email partidelor și Departamentul de Control al Finanțării Partidelor Politice și a Campaniilor Electorale din cadrul Autorității Electorale Permanente să ne informeze, în baza Legii 544/2001, care sunt firmele care au finanțat/finanțează campania electorală a partidelor și candidaților, în județul Cluj și în localitățile din județul Cluj, pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 27 septembrie, cu ce sume au fost finanțate partidele/candidații până în prezent de către fiecare firmă, care sunt firmele care desfășoară activități de campanie sau care realizează materiale de campanie la comanda partidelor/candidaților din județul Cluj și pentru localitățile din județul Cluj.

De îndată ce vom primi răspunsurile solicitate, vom reveni cu noi articole. Să vedem însă cum se „cumpără” și se „vând” candidaturile, pe baza datelor oficiale de care dispunem, fiindcă, pentru a fi „catindat” pe lista partidului, trebuie, bineînțeles, să cotizezi! Cu beneficii postelectorale, atât pentru candidați, cât și pentru cei care îi finanțează, evident!

Pe site-ul Autorității Electorale Permanente, finantarepartide.ro, cea mai recentă raportare financiară publicată vizează „situația contribuțiilor electorale depuse de competitorii electorali pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 27 septembrie”.

Vă prezentăm mai jos cu cât au contribuit candidații partidelor din județul Cluj pentru finanțarea campaniei electorale. Cum datele sunt actualizate acum 5 luni, în 4 aprilie 2020, pe baza lor ne putem face doar o idee în privința sumelor donate până în prezent.

NUMELE CANDIDATULUI – FUNCȚIA PENTRU CARE CANDIDEAZĂ – SUMA CONTRIBUȚIEI

PNL

Pârv Ioan – Primar Petreștii de Jos – 5000 de lei

Lup Vasile Ioan – Primar Fizeșu Gherlii – 5000 de lei

Popa Teodor Cristinel – Primar Ciurila – 5000 de lei

Prunean David – Primar Vad – 5000 de lei

Topan Gelu Vasile – Primar Gilău – 10 000 de lei

Lehene Sorinel Gelu – Primar Aghireșu – 5000 de lei

Voivod Grigore Vasile – Primar Cătina – 5000 de lei

Todea Ioan – Primar Râșca – 5000 de lei

Lojigan Dorin Nicolae – Primar Câmpia Turzii – 10 000 de lei

Tripon Vasile – Primar Călățele – 5000 de lei

Suciu Mircea Sorin – Primar Mărgău – 5000 de lei

Timandi Partenie – Primar Buza – 5000 de lei

Ghic Viorel – Primar Mărișel – 5000 de lei

Făgădar Nicolae – Primar Aiton – 5000 de lei

Focșa Vasile – Primar Mociu – 5000 de lei

Michile Paul Vasile – Primar Mociu – 5000 de lei

Mureșan Călin – Primar Catcau – 5000 de lei

Rațiu Teodor – Primar Moldovenești – 5000 de lei

Iova Gheorghe – Primar Viișoara – 5000 de lei

Moldovan Ana Liliana – Primar Ceanu Mare – 5000 de lei

Artiudean Petru – Primar Cămărașu – 5000 de lei

Truta Aurel – Primar Ploscos – 5000 de lei

Coldea Radu Ioan – Primar Mănăstireni – 5000 de lei

Băiaș Marinel – Primar Cășeiu – 5000 de lei

Maier Petru Cosmin – Primar Baciu – 11 150 lei

Maja Ioan Costel – Consilier local Baciu – 2 230 lei

Tarcea Dan Ștefan – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 lei

Tișe Alin Păunel – Președinte Consiliul Județean Cluj – 40 000 de lei

Rusu Ionuț – Consilier Județean, Jud. Cluj – 4 500 de lei

Calatan Gheorghe Constantin – Consilier Județean, Jud. Cluj – 4 500 de lei

Kaczka Georgiana Cristina – Consilier Județean, Jud. Cluj – 2 500 de lei

Manu Adriana Maria – Primar Chinteni – 5000 de lei

Moldovan Sofronie Mihail – Primar Geaca – 5000 de lei

Crișan Daniel Mugurel – Primar Căianu – 5000 de lei

Fratan Ioan Vasile  – Primar Sânmărtin – 5000 de lei

Carhat Aurel Emil – Primar Bonțida  – 5000 de lei

Cighir Ana – Primar Așchileu – 5000 de lei

Ranga Sorin Radu – Primar Cojocna – 5000 de lei

Cioban Emil – Primar Dabica – 5000 de lei

Costea Gabriel Victor – Primar Feleacu – 5000 de lei

Rus Simion Casian – Primar Cuzdrioara – 5000 de lei

Bleonț Claudiu Ștefan – Primar Beliș – 5000 de lei

Secară Mariana – Primar Borșa – 5000 de lei

Abrudan Radu Florin – Primar Ciucea – 5000 de lei

Trif Vasile – Primar Frata – 5000 de lei

Oltean Dumitru – Primar Mintiu Gherlii – 5000 de lei

Pivariu Bogdan Nicolae – Primar Florești – 11 150 lei

Rus Laurian Alexandru – Primar Recea Cristur – 5000 de lei

Rusu Emil Ștefan – Primar Tritenii de Jos – 5000 de lei

Mureșan Eugen – Primar Vultureni – 5000 de lei

Pop Ligia Vasilica – Primar Apahida – 5000 de lei

Mircea Moroșan – Primar Huedin – 8000 de lei

Morar Costan – Primar Dej – 22 300 de lei

Ghib Liviu – Primar Băișoara – 5000 de lei

Matei Cristian Octavian – Primar Turda – 22 300 de lei

Rus Vasile – Primar Suatu – 3000 de lei

Chifor Cornel Vasile – Primar Cornești – 5000 de lei

Drăgan Ionel Ovidiu – Primar Gherla – 10 000 de lei

Vereș Mirela Adriana – Primar Calarasi – 5000 de lei

Huldusan Ioan – Primar Palatca – 5000 de lei

Popa Ioan Dorin – Primar Iara – 5000 de lei

Pojar Ioan Dorel – Primar Jucu – 4000 de lei

Filip Victor – Consilier Local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Sima Radu Mihai – Consilier local Turda – 11 150 de lei

Muntean Pavel Adrian – Consilier local Săvădisla – 2 230 lei

Moga Bogdan Claudiu – Consilier local Florești – 2 230 lei

Vaida Ovidiu – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Moisin Radu Marin – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Gabudean Călin Marcel – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Chira Lazăr – Conilier local Jucu – 2 200 de lei

Edves Calin Florin – Consilier local Huedin – 6000 de lei

Covaliu Bogdan Florin – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Crihalean Călin Sorin – Consilier local Câmpia Turzii – 8000 de lei

Florian Ovidiu Valeriu – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Jurja Marius Sorel – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Pop Loredana – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Rațiu Radu Florin – Consilier local Cluj-Napoca – 3300 de lei

Balasa Dana Livia – Consilier local Dej – 11 500 de lei

Moldovan Monica Dana – Consilier local Gherla – 8000 de lei

Samartean Iuliu – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Andro Marinel Ioan – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Mureșan Violeta – Consilier judeșean, jud. Cluj – 4500 de lei

Zelencz Roland Tiberiu – Primar Mica – 5000 de lei

Mirza Romulus – Primar Taga – 5000 de lei

Fargaciu Călin Stelian – Primar Săndulești – 5000 de lei

Iancu Gheorghe – Primar Căpușu Mare – 5000 de lei

Pator Florea – Primar Bobâlna – 5000 de lei

Abrudean Gavril – Primar Unguraș – 5000 de lei

Mihaila Ioan Adrian – Primar Panticeu – 5000 de lei

Boca Gheorghe Constantin – Primar Poieni – 11 150 lei

Maior Valentin – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Ibranyi Flavia Mihaela – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Irimie Andrei – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Chira Beniamin Mariu – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Cocan Valentina Varvara – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Moldovan Ionuț Daniel – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Gliga Florin Valentin – Consilier local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Tuluc Marin Călin – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Mânzat Marius Dorel – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Cordiș Lucian – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Marc Marinela – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Arion Hadrian Virgil – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Marchiș Angela Felicia – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Calatan Gheorghe Constantin – Consilier județean, jud. Cluj – 17 500 de lei

Hodorogea Anca Cristina – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Forna Maria – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Draghici Dumitru – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Popovici Alin – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Iancu Gheorghe – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Barbos Vasile Vlad Cosmin – Consilier județean, jud. Cluj – 2 500 de lei

Felezeu Călin Valentin – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Balaj Gheorghe Marius – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Prigoană Petru – Primar Măguri Răcătău – 11 000 de lei

Constantea Radu Mihai – Consiliul Local Cluj-Napoca – 3 300 de lei

Vișan Ovidiu Vasile – Consiliul Local Cluj-Napoca – 3300 de lei

Socaciu Ioan Ovidiu – Consiliul Local Sic – 2220 de lei

Hurducaș Nicolae – Consilier local Iclod – 2230 de lei

Abrudan Traian – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Stanila Laura – Consilier județean, jud. Cluj – 2 500 de lei

Ciuta Cristian Ilie – Consilier județean, jud. Cluj – 4 500 de lei

Balasa Dana Livia – Consilier Local, Dej – 11 150 de lei

Emil Boc, candidat „sărac și cinstit” la Primăria Cluj-Napoca, nu apare că ar fi contribuit cu ceva pentru finanțarea campaniei electorale.

USR Cluj nu apare în statistica Autorității Electorale Permanente, apare însă PLUS:

Borca Nicolae – Primar și consilier local comuna Jucu – 5000 de lei

Udrea Flaviu Dacian – Primar Comuna Florești – 3000 de lei

Nistor Anca Maria – Consilier local Chinteni – 892 lei

Marcu Anca Veronica – Consilier local Cojocna – 446 lei

Marcu Iosif – Primar și consilier local Beliș – 192 de lei

Boldea Simion Virgiliu – Primar și Consilier local Aiton – 2000 de lei

PSD Cluj

Oprea Laurențiu  – consilier județean – 48.000 lei

Pașc Daniela – consilier județean – 20.000 lei

Brudașca Andrei Alin – Primar comuna Ciucea – 2.000 lei

Biriș Roxana Alina – Primar comuna Așchileu – 1.000 lei

Bucur Carmen Claudia – consilier local comunca Jucu – 2,230 lei

Pojar Paul Bogdan – consilier județean – 11 620 lei

Pojar Valentin Dorel – Primar comuna Jucu – 11 150 lei

Ferenț Leone – consilier local comuna Baciu – 2 230 lei

Hagău Gligor – Primar comuna Baciu – 6 770 de lei

UDMR Cluj

Poka Andrei Gheorghe – Primar Comuna Sancraiu/Circum. Jud. 13 – 2 500 lei

 Poka Andrei Gheorghe – consilier județean al județului Cluj/Circum. Jud. 13 – 1 000 lei

Tasnadi Istvan Szilard – consilier județean al județului Cluj/Circum. Jud. 13 – 15 000 lei

Horvath Bernat Csaba – consilier local com. Mociu/ Circum. Jud. 13  – 2 000 lei

Czira Maria  – consilier local com. Unguras/ Circum. Jud. 13 – 2 000 lei

Peter Gyorgy Arpad – consilier local com. Sancraiu/ Circum. Jud. 13 – 2 000 lei

Mureșan Ildiko – Primar com. Unguraș/ Circum. Jud. 13 – 2 500 lei

Aztalos Stefan  – Primar com. Săvădisla/ Circum. Jud. 13 – 11 000 lei

Aztalos Stefan  – consilier local comuna Săvădisla/ Circum. Jud. 13 – 2 000 lei

Aztalos Stefan  – consilier județean al Jud. Cluj/ Circum. Jud. 13 – 1 000 lei

PRO Romania Cluj

Canta Danu Dorel – lista candidati CL Res Județ Cluj – 14 000 lei

Lăpușan Remus Gabriel – Candidat PRES Jud Cluj – 60 000 lei

Baciu Marcela Adriana – Candidat PR com. Jucu – 2 000 lei

Oros Tudor Daniel – lista candidati CL com. Apahida – 900 lei

Cuc Alexandru Nicolae – candidat PR com. Ceanu Mare – 1 000 lei

Popa Adrian – candidat PR com Iara – 5 000 lei

Pulbere Mihai – candidat PR com. Dabâca – 450 lei

Groza Paul Sever – candidat PR com. Așchileu – 450 lei

Velea Nicoleata – candidat PR com. Chinteni – 450 lei

Cheța Daniel Ionuț – candidat PR com. Geaca – 700 lei

Potra Aurel – candidat PR com. Sacuieu – 450 lei

Arion Dorina – lista candidat CL mun. Turda – 5 500 lei

Irimie Vicențiu Mircea – candidat PR mun. Turda – 9 500 lei

Chiriac Liviu Bogdan – lista candidați CL mun. Turda – 5 500 lei

Miron Ștefan Cristian – candidat PR com. Gilău – 1 500 lei

Iancu Victor – candidat PR com. Capușu Mare – 450 lei

Oprea Ilie – candidat PR com. Iclod – 750 lei

Bretea Iovian – candidat PR com. Ploscoș – 450 lei

Furdui Augustin – lista candidați CL com. Viișoara – 400 lei

Șasa Virgil – candidat PR com. Tritenii de Jos – 800 lei

Pop Marius Calin – candidat PR com. Borșa – 450 lei

Mariș Traian – candidat PR com. Mărișel – 500 lei

Gadalean Gavril – candidat PR com. Panticeu – 450 lei

Grec Vasile – candidat PR com. Băișoara – 700 lei

Horvath Marton – candidat PR com. Mociu – 350 lei

Apetean Veronica Dana – candidat PR com. Căianu – 450 lei

Toadere Petru – candidat PR com. Călățele – 950 lei

Dinu Amalia – candidat PR com. Ciurila – 450 lei

Martin Niculina – lista candidat CL com. Luna – 330 lei

Roșca Mihai Mircea – candidat PR com. Cornești – 1 500 lei

Purdea Radu Ioan – candidat PR com. Cășeiu – 450 lei

Robotin Maria Corina – lista candidați CL com. Tureni – 350 lei

Chiorean Ionuț Marius – lista candidați CL com. Aiton – 350 lei

Mândruț Ioan – candidat PR com. Călărași – 450 lei

Bora Aurel – candidat PR com. Jichișu de Jos – 450 lei

Negrea Viorel Dan – candidat PR com. Maguri Racatau – 500 lei

Toța Călin Paul – candidat PR com. Mănăstireni – 480 lei

Ghiran Ileana – candidat PR com. Unguraș – 450 lei

Petrescu Adrian – candidat PR com. Bobâlna – 450 lei

Morariu Adrian Daniel – candidat PR com. Poieni – 450 lei

Baraian Tiberiu Ioan – candidat PR mun. Gherla – 650 lei

Șasa Daniel Cozmin – candidat PR mun. Câmpia Turzii – 2 000 lei

Mihuț Adrian – candidat PR com. Margau – 850 lei

Luca Vasile – candidat PR com. Sandulesti – 500 lei

Baraian Ion – candidat PR com. Palatca – 450 lei

Giurgiuman Filip George – candidat PR oraș Huedin – 800 lei

Lugerdean Marian Daniel – candidat PR com. Vultureni – 950 lei

Timofte Dorel – candidat PR com. Cojocna – 450 lei

După cum putem observa din datele de mai sus, atunci când candidezi, cam cât dai, atâta face! Funcțiile mai potente, mai influente, „costă” mai mult, iar pentru cele mai puțin influente, candidații dau mai puțin.

Sistemul de cotizații însă este unul foarte pervers: candidatul dă bani partidului, înainte de campania electorală, iar dacă totul este în regulă și pragul de 3% din voturi este depășit, primește înapoi banii de la stat. Evident, atunci poate plăti înapoi și eventualele împrumuturi făcute pentru a cotiza cu banii respectivi. Până la urmă, prin acest sistem, tot contribuabilul român plătește și campania electorală, pe lângă țeapa pe care o ia de la alesul care în campanie îi promite, iar după campanie doar continuă să promită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *