Focus

Cutremurător! Un nou partid, pe scena politică românească. Gheorghe Funar va fi “salvatorul” nației românești

Recent, unele numere de telefoane au înregistrat un mesaj din partea noului partid, al cărui președinte interimar va fi nimeni altul, decât Gheorghe Funar. Iar aceste informații au apărut așa, într-o zi de sâmbătă, ca weekendul să fie mai puțin noros. Numele partidului ”salvator” va fi Partidul România Noastră (PRN). Iar apariția acestuia este cât se poate de oportună: tocmai atunci când ”dezastrul” este mai mare, scena politică se îmbogățește cu încă un partid. 

Când credeai că lucrurile nu pot deveni mai ridicole de atât, iacătă și contrariul: 

”Stimați colegi. Oameni buni! 

S-a înființat Partidul România Noastră (PRN) al cărui președinte interimar este d-l Gheorghe Funar.

Acest partid doreste sa strângă iarăși laolaltă pe toți patriotii romani pentru salvarea tarii noastre de la dezastru. 

În viitorul foarte apropiat vom constitui organizațiile locale și filiala judeteana Cluj.

Intre timp va rog sa va anunțați prietenii, cunoștințele și pe toți cei care doresc sa activeze cu buna credință fata de țară într-un partid politic național-unionist. 

Despre data și locul adunării pentru constituirea organizațiilor PRN va voi anunța prin SMS.
Cu speranța reușitei acestei acțiuni pentru mișcarea patriotică și națională,….”.

Întrucât valoarea informațiilor din acest text sunt neprețuite, curiozitatea este pe măsură. 

Sunt chemați în față ”patrioții români”, desi nu prea știm dacă aceștia mai există pe cuprinsul României. Dar ”salvarea” țării de la ”dezastru”, se impune de la sine. 

Am dorit să aflăm informații sigure, astfel încât l-am contactat pe Gheorghe Funar.

Iată ce am aflat: 

”Deocamdată suntem în faza de pregătire a lansării partidului și în paralel căutăm să ne constituim structurile județene. Mai durează circa 2 săptămâni cel mult până va fi lansat partidul și atunci vom transmite și obiectivele partidului, și mesajul către români, și multe alte detalii. Deocamdată suntem în faza organizatorică”.

Întrebat cu privire la colaborările ulterioare în care va fi antrenat partidul nou înființat, Funar a adăugat:

”Noi suntem deschiși colaborării cu foarte multe partide politice, mai puțin cu cele extremiste și șovine maghiare. N-avem ce colabora cu UDMR-ul, cu Partidul Civic Maghiar, cu partidul lui Tőkés, al popularilor maghiari din Transilvania” (PPMT – n.red.).

Deoarece viitorul PRN se vrea a fi un ”partid national-unionist”, am fost curioși să aflăm despre ce proiect unionist este vorba:

”Deci, vom acționa pentru înfăptuirea unirii cu Republica Moldova și-o vom realiza. Nu mai pierdem vremea, cum au făcut-o alții până acum”, a conchis Gheorghe Funar. 

Ei bine, de-acum încolo unirea va fi ”înfăptuită”. Suntem curioși ce partid va fi primul în acest sens: PRN sau PMP.

Dar înființarea unui nou partid era absolut necesară pentru scena politică românească. Și așa erau puține…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *