Cutia Pandorei – o bătrână tânără la minte își ucide cei trei soți în aplauzele spectatorilor

Cutia Pandorei e una dintre puținele piese de la Teatrul Național Cluj ce are un subiect clar și urmăribil. Povestea spectacolului e una pe cât de simplă, pe atât de complicată: o babă nebună își istorisește viața intimă nepotului venit clandestin în vizită, noaptea, cu cagula pe cap și cu toporul în mână, în căutarea jumătății de indiciu deținute de bătrână, cu ajutorul căruia speră să găsească comoara ascunsă a familiei. Bătrâna îl recunoaște imediat și îi dă în cap, ,,să se învețe minte”, apoi se luptă și se hârjonește cu nepotul pe durata întregii piese, în timp ce-i povestește acestuia lunga sa istorie matrimonială, cu cei trei soți pe care femeia îi ucide din simple capricii și nemulțumiri feminine.

De la un capăt la altul, istorisirea e punctată de replici spumoase și amuzante, dublate de mimica exacerbată și deosebit de expresiv-comică a actriței Miriam Cuibus, ce face un rol spectaculos în acest spectacol ce ar merita jucat pe scena mare și nu jos, la subsol, în micuța sală plină până la refuz, în Euphorion. Lumea aștepta plouată la intrare, dar mulți au rămas pe-afară, sala fiind neîncăpătoare pentru un spectacol de o asemenea mărime și calibru ce, deși nu se joacă pentru prima oară, atrage un numeros public tânăr și foarte tânăr, iubitor de teatru.

Scenografia, cuprinsă din elemente simple, câteva cutii de carton, un fotoliu ponosit, o masă, două dulapuri și-o draperie de lanțuri, cuțite și fierăstraie, și-un râs (animal), susține perfect râsul cinic pe care-l degajă acest spectacol, ca atmosferă generală, indusă spectatorului. Bătrâna cu nepotul beau palincă făcută din părul sub care e îngropat unul dintre soții căzuți pradă tendințelor criminale ale femeii, soț ce astfel, prin calitatea țuicii la care contribuie ca îngrășământ organic, își dovedește, în sfârșit, utilitatea, ,,e și el bun la ceva”. 

Prea multă filosofie în jurul acestei piese nu își are rostul, pentru că e vorba de o simplă și sănătoasă comedie neagră, cinică și nesănătoasă, la care se râde sănătos și se aplaudă zgomotos.

Cutia Pandorei poate nu ar fi ceea ce e, dacă nu ar beneficia de jocul marii actrițe Miriam Cuibus, ce face niște tumbe cu trupul, cu limba, cu ochii, ce joacă un rol de babă nebună cu o tinerețe nebunească, cu o voluptate a jocului, dusă până la paroxism. Însă, atât jocul actriței, cât și cel al lui Cătălin Codreanu, par închistate, ca jocul a doi papagali mari captivi într-o cușcă mică, de sticleți. Dacă stai în primele rânduri, zbuciumul actorilor vine fizic peste tine, protagoniștii piesei te lovesc peste picioare, le respiri în ceafă, pentru că spectacolul are nevoie clar de sala mare, de o scenă mare, nu de o sală cât o celulă de închisoare.

Dar, ne-am obișnuit să vedem și piese mari în sala mică și piese mici în sala mare, iar dacă nu vrei să fii agresat de spectacol prea tare, în Euphorion știi și-ți iei bilet de la rândul doi, în sus. Dacă, dimpotrivă, vrei să fii pe scenă de-a dreptul și să participi și la-mbrânceli, și la urletele primite direct în urechi, la scuipături uneori și la alte cele, atunci îți iei bilet în primul rând și ai parte de teatru ca sport de full contact.

E bine că Teatrul Național le oferă angajaților săi și repertorii angajante, lucru util atât pentru ei, ca artiști, ce-și pot dovedi astfel din plin talentul, cât și pentru spectatorii ce nu-și mai rup fălcile, ca de obicei, de-atâta căscat... Sau, vorba poetului, ,,ce bine că ești, ce mirare că sunt” și astfel de piese...

Comentarii

lara

20.10.2014 11:26

Un spectacol decent, bine jucat, un regizor tanar fara fasoane, un spectacol la care nu regreti ca ai ales sa mergi si poti sa il recomanzi cu inima deschisa.

Adauga comentariu