In vizor

Curtea Spitalului Județean Cluj, un loc plin cu noroi și gunoaie

Curtea unui spital ar trebui să reprezinte instituția și să fie un spațiu curat și îngrijit pentru pacienți și aparținători, dar Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj stă prost la acest capitol. Cluj 100% a realizat un scurt reportaj la fața locului după ce un cetățean sătul de mizeriile din curtea spitalului a semnalat problema pe Facebook.

“Așa arată curtea celei mai mari clinici din Cluj care ține de Spitalul Județean – noroi, gunoaie aruncate peste tot! Ce pretenții mai putem avea?”, a scris pe Facebook, în urmă cu câteva zile, un cetățean nemulțumit de felul în care arată curtea spitalului. Drept dovadă, clujeanul a pus câteva poze.
Oamenii s-au săturat să se împiedice în moloz sau în gunoi în curtea celui mai frecventat spital din Cluj-Napoca. La fața locului, reporterii Cluj 100% au constatat că este chiar mai rău decât părea în imaginile postate pe internet de clujean.

O curte de spital care nu face cinste Clujului

Înainte de intrarea dinspre UPU, de pe strada Clinicilor, te izbește imaginea de dincolo de gardul instituției. La rădăcina copacilor de pe spațiul verde sunt aruncate de-a valma cărămizi, ici colo peisajul e întregit de câteva gunoaie dar fața urâtă a sistemului public de sănătate se vede în curtea interioară în care e un dezastru, ca într-o curte de țară neîngrijită. Noroiul și gunoaiele sunt răspândite pretutindeni, atât unii angajați cât și pacienții folosesc spațiul public ca pe un coș de gunoi: dovadă fiind mănușile medicale, cutiile de conserve, țigările și alte mizerii care conviețuiesc împreună în curte, nestingherite de cei care ar trebui să facă curat.

Studenții și profesorii merg prin noroi

Terenul din fața Catedrei de Fiziologie e folosit ca parcare și imaginea pe care o oferă e jenantă: mașini scumpe stau peste gunoaie, iar profesorii de la UMF, alături de studenți traversează zona în 2017 ca în Evul Mediu peste noroi și pământ denivelat. E o curte de spital care nu face deloc cinste unui oraș de cinci stele. În apropiere de UPU, unde sunt aduși de obicei oameni într-o stare gravă de sănătate, ai șanse să te poluezi vizual și olfactiv. Respectul pentru pacienți trebuie să se vadă încă de la intrarea în incintă, nu doar în acordarea îngrijirilor medicale pentru că și în propria locuință oamenii își fac curat când așteaptă musafiri.

Cum comentează situația reprezentanții spitalului și ce măsuri vor lua

Contactat de Cluj 100%, purtătorul de cuvânt al instituției, Flavia Topan a declarat că se lucrează la un proiect prin care spațiile verzi din curte vor fi amenajate și ne-a trimis un comunicat de presă în care se justifică starea actuală a curții interioare și se prezintă proiectul derulat în parteneriat cu studenți de la USAMV.

„Întreținerea spațiilor verzi și a curții din incinta complexului Clinicilor nr. 3-5 ridică două probleme. În primul rând, suferim de un deficit de personal, ceea ce înseamnă că avem puțini oameni care se ocupă de întreținerea și curățenia curții, în timp ce aria pe care trebuie să o acopere este foarte mare – 110.000 mp. Concret, există în prezent 3 angajați care întrețin spațiul verde și aleile, deși, conform legislației, la suprafața mai sus menționată ar trebui să existe 10 angajați. Motivele deficitului sunt, pe de-o parte, pensionarea unor angajați și, pe de alta, faptul că pe locurile scoase la concurs nu se însriu candidați. Mai apoi, se adaugă o a doua dimensiune problematică: felul în care oamenii se raportează la spațiul spitalului”, au declarat reprezentanții spitalului.

Proiect de amenajare a spațiilor verzi, împreună cu USAMV

Deranjul din curtea spitalului a fost cauzat și de o țeavă de apă care s-a spart și urmează să fie realizate lucrările de reparații.

„În zona clădirii UPU a existat o țeavă de apă, care s-a spart în luna februarie 2017. Vom începe lucrările de asfaltare de îndată ce temperaturile ne vor permite.

Mai mult, pentru a oferi pacienților, aparținătorilor și angajaților spații mai plăcute, pentru relaxare și repaos, am demarat, la începutul acestui an, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Farmacie Veterinară din Cluj-Napoca, un proiect de amenajare a spațiilor verzi. Proiectul a luat forma unui concurs adresat masteranzilor, în care li se cerea să vină cu un concept și cu modalități de implementare pentru spațiile verzi din complexul Clinicilor 3-5. Planul de amenajare câștigător va fi pus începând cu acest an, după ce, într-o primă fază, se vor finaliza lucrările de schimbare a rețelei de apă și canalizare, iar apoi cele de asfaltare.

Firește, după amenajare, vom miza, în continuare, pe sprijinul și bunul simț al celor care vor trece pragul spitalului, pentru păstrarea curățeniei în spațiile verzi și pe alei”, au mai spus reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *