Anchete

Cum va fi Statiunea Pomicola sub administrarea USAMV? Se mizeaza pe dezvoltarea cercetarii si atragerea de fonduri UE

Guvernul a decis marti trecerea Statiunii de Cercetare Pomicola Cluj in administrarea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj. Oficialii statiunii au dezvaluit Ziar de Cluj de ce aceasta preluare s-a decis exact in acest moment si ce se intampla cu salariile restante ale cercetatorilor. De cealalta parte, universitatea vrea ca unitatea sa devina o baza de practica pentru studenti. Oficialii institutiei infirma ipoteza utilizarii potentialului imobiliar al zonei. 

Institutia are in vedere in primul rand potentialul statiunii ca “baza buna pe partea de horticultura care e pacat sa se piarda”, potrivit lui Doru Sabau, purtatorul de cuvant al universitatii. 

“S-au facut multe acolo de-a lungul anilor. S-au inventat multe soiuri de plante, multe la trandafiri, exista realizari”, a precizat acesta. 

Universitarii au aflat ieri de Hotararea de Guvern care le da in administrare statiunea si asteapta publicarea ei in Monitorul Oficial. 

“Pe de alta parte, e important ca vom putea folosi aceasta baza pentru practica studentilor la zootehnie si agricultura. Problema cea mare a fost mereu ca unitatea a acumulat mari datorii istorice, de 7-8 milioane de lei, iar specialistii s-au imputinat, in conditiile in care li s-au intarziat salariile mai multe luni. Multi sunt inclusi in programe de-ale noastre. Vor si preluati si angajatii. Datoriile au fost un impediment foarte mare in demersul acesta. Universitatea nu e dispusa sa o preia cu datorii cu tot, e unul din punctele dificile. Asteptam publicarea hotararii, sa vedem ce se dispune in acest sens”, a mai precizat oficialul USAMV. 

Zvonurile conform carora statiunea ar fi vizata in scopuri imobiliare au fost infirmate categoric de catre reprezentantul universitatii. 

“Ideea de baza este cercetarea si includerea in partea educationala a activitatii noastre. Se vor face, desigur, si investitii, in livada si in aducerea la stadiul de statiune didactica asa cum se cere in prezent. Nu se poate spune ca statiunea de cercetare e o entitate de catre nu am mai auzit. Colaboram de cand lumea, pe cat s-a putut, in multiple sensuri. Avem o livada si langa campus in care studentii fac practica si colaboram in ultimii ani cu alte statiuni pe partea horticola, de acum aceasta activitate va fi mai usoara datorita acestei statiuni”, a mai spus Doru Sabau. 

“Este un moment de implinire, de trecere spre salvare a statiunii si o stare de normalitate”, a rezumat Eugenia Harsan, directoarea statiunii, felul in care au primit aceasta decizie. 

In acest moment, statiunea mai are doar 8 cercetatori. In 1990 erau 24, iar in 2007 erau 11. 

“S-a mai si deteriorat din baza materiala, evident. S-a mentinut insa o baza destul de puternica asa incat sa putem sa reluam activitatea la un nivel destul de serios. Studentii veneau si pana acum in practica la noi. Ei se bucura cand vin, pentru ca vad realitatea, transpunerea in practica a ceea ce invata. Avand in vedere ca lucreaza direct cu cercetatorii pot sa inteleaga exact anumite aspecte care se urmaresc, foarte importante. Pot cunoaste corect soiurile de plate, pot face diferenta intre ele, sa inteleaga care este importanta tratamentelor la diferite specii de plante horticole. Noi avem o baza deosebit de importanta si de diversa, si ca specii, si ca soiuri, ceea ce constituie o mare valoare. Acesta a fost si motivul pentru care universitatea ne sustine”, a explicat specialista. 

Suprafata statiunii este de 366 de hectare. 

“Personal, dupa toate aceste demersuri, eu cred ca salariile vor fi platite pana la sfarsitul anului integral. Preluarea se va face in 30 de zile din momentul in care hotararea se va publica in Monitorul Oficial. Noi pana in prezent nu am fost eligibili sa aplicam pentru fonduri europene pentru ca am avut datorii. Pentru ca nu am beneficiat de efectele Ordonantei 30 din 2011, noi in ianuarie 2012 am avut un proces pe care l-am castigat in 2014. In urma acestuia, am primit fondurile pe care nu le primisem in 2011, de 5,6 milioane de lei. Aceasta s-a intamplat acum trei saptamani. Acest lucru ne-a ajutat si am ajuns in pozitia in care, de la 1 ianuarie putem participa la competitiile de proiecte nationale si internationale. In acest moment, inainte de trecere, avem cadrul legal pentru a intra in competitii de proiecte, competitii care au fost blocate, din varii motive, in special din cauza tensiunilor interne”, a dezvaluit directoarea. 

Amintim ca Ministrul Agriculturii a declarat despre fostul Palocsay ca “este o statiune pomicola foarte importanta din perspectiva Ministerului Agriculturii, pentru ca este pentru prima data cand avem prin Programul National de Dezvoltare Rurala investitii pe care vrem sa le facem pentru zona de pomicultura si cred ca e important sa avem si o baza de cercetare romaneasca care sa furnizeze materialul saditor pentru pepiniere si, mai departe, pentru plantatiile pe care vrem sa le infiintam”. In acelasi context, Daniel Constantin a amintit ca, prin PNDR 2014-2020, Romania are o suma alocata de 350 de milioane de euro pentru reconversie, replantare sau infiintare de livezi noi si alte 40 de milioane de euro aferente procesului de integrare a productiei, si anume de procesare a produselor care se obtin in zona de pomicultura.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *