Editorial

Cum te poprește ANAF-ul, nu te poprește nimeni! Contribuabilii fără datorii la stat stau cu conturile blocate, abuzați birocratic

Verbul „a popri” înseamnă, conform DEX: a împiedica, a interzice, a opri; a imobiliza; a reține cu forța; a aresta; a sechestra pe cineva.

Numai conotații negative, horror, traumatizante pentru cei care suferă acțiunea verbului. Mai ales când acțiunea este pusă în operă abuziv de ANAF, așa cum a făcut-o săptămâna trecută, când contribuabilii, unii cu, alții fără vină, s-au trezit din senin că le-a căzut cerul în cap.

Fără niciun foc de avertisment (fără nicio înștiințare sau somație), victimele statului român au primit un glonț în creștet printr-un SMS sec de la băncile la care aveau conturi deschise, SMS prin care erau anunțați că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj le-a instituit poprire și că le-au fost blocate conturile.

Ziar de Cluj v-a prezentat cazul unui contribuabil care, pentru 175 de lei, reprezentând „CASS obligatorii persoane fizice – regularizări” pentru anul 2016, s-a trezit vineri dimineață atât cu suma respectivă blocată în cont, cât și cu toți ceilalți bani din cont blocați, chiar și cu cardul de credit, cum altfel, decât blocat! Contribuabilul a mers vineri la ANAF Cluj, unde s-a înghesuit la trei ghișee, în plină pandemie, împreună cu alți cetățeni care, la fel ca el, s-au trezit cu conturile poprite pentru că ANAF s-a ițit să îi „regularizeze”, după câte 4-5 ani, direct cu poprire, fără nicio somație. Contribuabilul a plătit vineri întreaga sumă la Trezoreria din ograda ANAF, deși nu a reușit să afle exact ce reprezintă aceasta, fiindcă sistemele informatice ale instituției abuzive picaseră cu două numere înainte să ajungă el la al doilea ghișeu.

Cu toate că nu mai avea nicio obligație de plată, nicio altă datorie la vreo instituție a statului-disperat-după-bani român, contribuabilul nostru avea luni conturile încă blocate. Așa că s-a dus din nou la ANAF, a lipit la ghișeul 10 chitanța de geam și a întrebat: am plătit vineri întreaga sumă, care nici nu știam ce reprezintă, conturile îmi sunt încă blocate, când mi se vor debloca?

„Într-o zi noi trimitem la bancă, banca operează ridicarea popririi în vreo 3-4 zile, deci pe vineri ar trebui să vă fie deblocate.”

Așadar: contribuabilul și-a plătit acum 5 ani contribuțiile, după cum era prevăzut de lege. Nu avea restanțe de plată. Dar, ulterior, ANAF a calculat „regularizări” la contribuțiile deja plătite. 5 ani mai târziu, contribuabilul a fost paralizat financiar cel puțin o săptămână, fără niciun avertisment prealabil, care să îi fi spus: „Plătește, boule, că altfel te poprim! Tu ești vaca noastră de muls!”

Și acum stă omul cu conturile blocate, în prezent, chiar fără niciun temei, și se întreabă: ok, și eu cu ce trăiesc? Cu banii blocați abuziv pe card, evident, nu.

Cum te poprește ANAF-ul, nu te poprește nimeni! Te simți, așa cum spune definiția din DEX: împiedicat, interzis, oprit, imobilizat, reținut cu forța, arestat, sechestrat. Într-un cuvânt: ABUZAT.

Dacă umblai vineri și luni pe la ghișeele acestei instituții, vedeai doar oameni descompuși, tremurânzi, cu ticuri nervoase, livizi la față, cu voci tărăgănate, înspăimântate. Oameni terorizați, supuși unor situații absurde, cu datorii de care nu știau, în imposibilitate de plată, fiindu-le conturile blocate, fiindu-le datoriile „regularizate” peste puterea lor financiară uneori. Vedeai nu rechini, bogătani, mafioți și „băieți deștepți”, nu gulere albe, ci mâini negre, muncite, pensionare cu poprire pe pensie, studenți la doctorat muritori de foame, foști proprietari de firme falimentare, închise de mult.

Statul român, prin mâna sa lungă a Finanțelor Publice, în foamea sa pantagruelică de bani, s-a gândit acum să dea iama în buzunarele celor care nu au de-un ac și-o ață să și le coasă. Le-a mai dat o gaură, doar e nevoie de bani la buget.

Rata de incidență Covid-19 e, la Cluj, peste 11. O fi poprit și virusul la ANAF? Sau cum își permit înalții funcționari ai statului să întreprindă acțiuni prin care determină oamenii să se îmbulzească la ghișee, să dea nu numai bani, ci și virus, adică moarte?

Multe întrebări retorice, niciun răspuns. E inutil să căutăm răspunsuri într-un haos abuziv, în care cine are puterea poprește pe cine nu are, iar cel care nu are e bun de plată și atât. Sănătate și virtute, s-avem bani, s-avem ce …!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *