La cativa pasi de Parcul Rozelor, langa blocul sub forma de semiluna, considerat unul dintre cele mai scumpe imobile din Cluj-Napoca, o familie cu trei copii abia supravietuieste intr-o baraca din lemn. Cei cinci traiesc din mila oamenilor, din gunoaie si carton, iar de Craciun, Mosul nu a ajuns la mezinii familiei. Alex si-a dorit o masinuta, iar Danut o casa calda.
O masina de ridicat gunoiul huruie in fata blocului sub forma de semiluna, in timp ce doi barbati imbracati gros arunca sacii grei, plini de alimente. Pubelele sunt pline-varf cu resturile aruncate de familiile indestulate ce locuiesc apartamentele ce inca miros a brad si a sarmale. La geamuri stau agatati mosi, iar balcoanele spatioase sunt imbracate cu luminite multicolore. O panorama de lux, pentru care cei care isi permit sa locuiasca in imediata vecinatate a Parcului Rozelor, platesc zeci de mii de euro.
La numai cativa pasi mai sus, o baraca din lemn, ce sta sa se darame, anuleaza instant, ca o palma rece, orice urma de bunastare. Pentru familia care o locuieste, tomberonul blocului semiluna e singura sursa de hrana. Alex, copilul de sase ani a familiei, soarbe cu pofta dintr-o oala, in care mama i-a lasat mamaliga cu lapte. Are sosetele ude si sta ingenuncheat in fata unui scaun scorojit, ce tine loc de masa. Il urmeaza Danut, fratele mai mare, de sapte ani. Mananca amandoi cu aceeasi lingura, alta nu e intre cei patru pereti de placaj si paturi. Flamanzi, baietii isi sting pofta cu fiecare lingura pe care-o duc la gura.
Inauntru aerul e mai degraba uscat decat cald, si inecacios de la fumul gros, scos de soba improvizata de tatal familiei, Ionut. A facut-o dintr-o caldare veche, a lipit-o cu pamant, iar hornul l-a compus din cateva tevi luate de la gunoaie. In acest peisaj si-au petrecut Sarbatorile de iarna Adriana si Ionut, alaturi de cei trei copii. Baiatul cel mic are noua luni, iar cel mare sapte, si singurele lor jucarii au fost cateva animalute de plus, aduse de oamenii ce locuiesc in blocurile din vecinatate.
Dupa ninsoarea se aseara, baietii au mai avut o bucurie in plus: au facut primul om de zapada, cat tatal lor a taiat afara lemnele pentru foc. Pentru oamenii strazii, cartonul sau fierul sunt printre putinele surse de venit. Cu 10-15 bani kilogramul, abia reusesc sa stranga de 10-20 de lei pe zi. De cinci lei pampers, de sase lei Danonino, de 3 lei o paine si de restul cartofi. Adica masa de-o zi pentru familia cu trei copii.
“Acuma iarna-i mai greu, nu le prea gasesti, doar o cutie ici-colo. Pana faci 20 de kile, trec trei zile. Cand se uda, nu le mai cumpara nimeni, ramai cu ele”, spune Ionut, cu vocea ragusita.
Cu greu au trecut peste gerul de zilele trecute. Fara ajutor social, doar din alocatia copiilor, Adriana si Ionut abia reusesc sa-si hraneasca copiii, in timp ce hainele si paturile le-au adunat “din capatat”.
Ziua, parintii fac cu randul la gunoaie, iar noaptea la gura sobei. Ca sa mentina caldura din cocioaba, sunt nevoiti sa puna pe foc cate-un lemn-doua la intervale scurte de timp. Cand raman fara lemne, mai baga o bluza, un pantalon, ori ce mai gasesc prin incapere.
Oamenii tanjesc dupa o baie calda. In incercarea de-a ramane curata, Adriana si-a spalat parul, inainte de Craciun, si asa s-a ales cu o durere groaznica de cap. S-a lecuit dupa ce a dat toti banii stransi din cartoane pe medicamente. “Pe copii ii stergem cu servetele umede”, spune mama.
Macar o camera unde sa stea, sa se spele si sa manance. Atat si-ar dori pentru noul an.
Nici Ionut, nici Adriana nu au scoala. Nu isi stiu citi nici numele din buletin si ar face orice ca cei mici sa nu ajunga ca si ei.
“Sa fie copiii la scoala si la gradinita, atat ne dorim. Sa nu creasca si ei fara scoala, cum am crescut noi. Nu am avut parinti care sa ne poarte, erau bautori. Am avut niste parinti prapaditi”, concluzioneaza Ionut.
Are numai 24 de ani, dar si-a luat rolul de tata in serios. Cand a cunoscut-o pe Adriana, acum doi ani, i s-a facut mila de ea. Femeia fugise de acasa, dintr-un sat din Bistrita, cu trenul la Cluj, de frica fostului barbat. “Era toata batuta, vai de capu’ ei. Pruncii erau si ei speriati”, spune Ionut. De atunci, s-au aciuat in cate-o cocioaba, pe malul Somesului. Ba mai la deal, ba mai la vale, cum spune tanarul. Asa au ajuns si aici, in coliba de peste Canalul Morii. Pana acum trei saptamani, au stat intr-o alta coliba, insa omul care i-a gazduit i-a fugarit, ca avea sa construiasca altceva in schimb.
Zgribuliti de frig, baietii cei mari se urca in patul in care se inghesuie, noaptea, toti cei cinci membri ai familiei. Baiatul cel mic, de numai noua luni, e bucuria lor. “Cand rade, rad si eu. Uit de tot necazul”, spune mama Adriana.
In privire li se citeste rusinea si umilinta. “Va spun sincer ca mi-i si rusine sa caut de lucru, sa merg asa nespalat. Io am crescut intr-o casa, si uite unde am ajuns…”, sopteste cu jena in glas Ionut.
Din coliba de pe Canalul Morii, cei doi parinti viseaza cu ochii deschisi la o casuta modesta, la tara. Au gasit una in Mera, batraneasca, din lut, dar de unde bani sa o ia cu chirie? Se multumesc sa priveasca cu jind la balcoanele oamenilor de vizavi, unde Mos Craciun s-a catarat pe balustrada, in noaptea de Craciun, cu sacul plin.