Cum se implica tineretul politic in viata Capitalei Tineretului: rezolva probleme administrative, ajuta saracii si salveaza mediul

Organizatiile de tineret ale partidelor politice ies in evidenta de regula in campaniile electorale, atunci cand lipesc afise, impart pixuri prin piete si calendare in corturile electorale. Ii mai vezi atunci cand e nevoie sa se umple sali la vizitele importantilor de la Bucuresti. Ce face cu adevarat tineretul politic clujean? Cu ce proiecte se implica in comunitatea care se lauda cu titlul de Capitala  Europeana a Tineretului? Este tineretul politic clujean doar o masa de manevra, o adunatura de aplaudaci si lipitori de afise sau o comunitate cu proiecte efervescente, creative, care schimba ceva in viata orasului? Ziar de Cluj va arata care sunt proiectele organizatiilor de tineret ale principalelor partide clujene.

Cu toate ca fuziunea s-a produs intre PNL si PDL, organizatiile de tineret nu au deocamdata actiuni comune. Fiecare isi vede de felia lui, urmand ca, cel mai probabil in luna mai, dupa elaborarea unui regulament pentru tineret, echipele sa functioneze la comun.

In TNL sunt inscrisi in jur de 800 de membri, din care sunt activi cam 200. Cateva zeci  se intalnesc in fiecare marti si dezbat problemele orasului.

Noi avem lunar cate un seminar pe teme economice-politice, iar la intalnirile saptamanale de martea abordam probleme si chestiuni care tin de oras. Discutam orice, apoi incercam sa facem propuneri, solicitari, sesizari. Incercam sa fim utili”, rezuma Ioan Bildea, co-presedinte al tineretului liberal.

Organizatia pe care o conduce de mai bine de 5 ani are un palmares bogat de probleme administrative sesizate.

“As putea da exemplu problema legata de intarzierile aprinderii iluminatului public. Mi-au sesizat mai multi colegi la finalul lunii martie ca iarasi exista intarzieri mari si nu este ok. Ne-am pus sa studiem problema, am vazut a cui este resposabilitatea dupa care am facut hartii scrise catre Electrica si Primarie. Problema a fost remediata in doua zile, iar pe viitor Primaria doreste preluarea sistemului de pornire a iluminatului public de la Electrica. Apoi...marcajele rutiere. Colegii mei au observat ca peste iarna marcajele rutiere s-au sters, mai ales trecerile de pietoni. Ne-am interesat de ce nu s-a pornit actiunea de aplicare a marcajelor, am aflat ca trebuie data o dispozitie din partea Primariei pentru acest lucru. Am facut solicitare in scris, iar in cateva zile s-a demarat actiunea”, a aratat Bildea.

Acesta spune ca este multumit de activitatea organizatiei pe care o conduce si ca arestarile de anul trecut au avut un efect de de mobilizare in organizatia de tineret.

“Mi-as dori sa avem si mai multe activitati in zona de educatie economica pentru ca am observat ca majoritatea politicienilor tineri merg pe acelasi discurs populist ca si cei de dinaintea lor si asta tradeaza lipsa unei educatii economice”, a conchis Bildea.

In ceea ce priveste o eventuala colaborare cu Federatia Share in cadrul Capitalei Europene a Tineretului, in contextul in care partidele au semnat un protocol cu organizatia, tineretul liberal ia in considerare organizarea unui eveniment in toamna.

Am avut foarte multe discutii pe acesta tema. Am luat in calcul organizarea in toamna a unui eveniment la Cluj, o intalnire extinsa a organizatiei de tineret”, a explicat Bildea.

Radu Moisin, celalalt co-presedinte al tinerilor liberali, spune ca organizatia pe care o conduce desfasoara actiuni periodice pe doua componente:

Prima ar fi perfectionarea membrilor organizatiei de tineret – diverse seminarii si cursuri pentru profesionalizarea acestora si pentru o mai buna familiarizare cu notiunile din sistemul politic romanesc. In al doilea rand ar fi diverse actiuni cu caracter social pentru sprijinirea persoanelor cu diverse probleme materiale, financiare. Ultimul eveniment a fost inainte de Pasti, cand am organizat un concert caritabil la cinema Marasti pentru persoanele cu venituri mici. Acestea sunt activitatile pe care le avem intre campanii, actvitatea politica nu inseamna doar in campanie. Incurajam implicarea tinerilor din organizatii in comisiile de specialitate ale partidului, care sunt 17 la numar, tocmai pentru a se intalni cu alti profesionisti sau viitori profesionisti din domeniul respectiv si a se perfectiona pentru o cariera politica”, a subliniat Moisin.

Inainte de fuziune statisticile PDL aratau ca erau in jur de 2.000 de membri la nivel judetean in organizatia de tineret.

La ultima campanie electorala, cea de la prezidentiale activi au fost in jur de 200 de tineri la Cluj-Napoca si in jur de inca 300 la nivel judetean, deci cam un sfert sunt activi”, a aratat Moisin.

In ceea ce priveste gradul de multumire, acesta a spus ca “este loc si de mai bine”, accentuand faptul ca  este un moment de tranzitie pentru organizatia judeteana, “in sensul ca a sosit momentul pentru un schimb de generatii”.

Tineretul de stanga, pastorit de Horia Nasra, se implica la randul lui in proiectele comunitatii clujene.

Forta unei organizatii de tineret, de stanga, sta in implicarea proiectelor comunitatii, insertia exclusilor social in urbe, comunicarea permanenta si segmentata cu microcomunitatile orasului”, subliniaza Nasra.

Concret organizatia s-a implicat in mai multe activitati desfasurate in urbe si are planuri si pentru viitor.

Observand ca Primaria nu are posibilitatea sa-si traduca site-ul oficial,  pentru a creste vizibilitatea  comunitatii in randul turistilor ne propunem sa traducem site-ul oficial, care in acest moment are butoane de limbi straine dar nu si traduceri propriu-zise. Doar sa fie de acord si Emil Boc... Suntem implicati in proiectul Scena Verde, de strangere de PET-uri pentru construirea primului teatru in aer liber din Cluj-Napoca si suntem interesati si de problematica integrarii rromilor din Pata Rat, am fost de mai multe ori acolo in ultimii ani. De asemenea, avem in plan organizarea periodica a unor seminarii sociale, politice, primul va fi organizat in luna mai, urmat in iunie de o tabara regionala TSD”, a precizat presedintele TSD.

De asemenea tineretul social democrat lucreaza la o sinteza a problemelor administrative nerezolvate de administratia locala pentru a intocmi „o sinteza a propunerilor de dezvoltare si viziune pentru Cluj-Napoca, solutii pentru proiectul de guvernare locala PSD Cluj-Napoca 2016. Vrem ca PSD sa obtina cat mai multe mandate de consilier local si desigur sa castigam increderea clujenilor pentru primaria Clujului: primul primar de stanga al Clujului dupa Revolutie!”, a mai spus Nasra.

In ceea ce priveste Capitala Europeana a Tineretului, reprezenantii TSD spun ca nu se asociaza in mod direct cu Share pentru evenimente, dar sustin orice eveniment fain din oras.

In ceea ce priveste cele doua proiecte comunitare de anvergura europeana, primul in plina desfasurare, Capitala Europeana a Tineretului, al doilea, in draft, Capitala Culturala Europeana 2021, am propus amenjarea\modernizarea intrarilor in Cluj-Napoca prin amplasarea unor placute cu evenimentele culturale, universitare si de entertainment care sa prezinte calitativ educatia si buna dispozitie a comunitații noastre”, a aratat Nasra.

 

Comentarii

robert

27.04.2015 17:51

ce cifre ametitoare au dat Bildea si Moisin. Au exagerat foarte mult numarul membrilor de partid, ce obicei comunist. In campanie nu erau mai mult de 50 adunati din ambele partide!!! TSD le da clasa!!!

dudu

27.04.2015 17:54

Mosin e mai comunist ca Nasra>>> comisiile de specialitate ale partidului. Jalnic frateeeeeee!

Radu

28.04.2015 09:56

Nasra ala sa nu mai traga pe nas ca nu va mai avea Clujul primar comunist! A fost pe vremea dictaturii comuniste! Partidul comunistilor a luat la ultimele alegeri 16-17% in Cluj! Acum, dupa guvernarea catastrofala a primului mitoman al tarii, comunistul Poanta, vor lua sub 15%!

Eu

06.05.2015 23:01

Statistica membrilor activi in campanie a fost foarte clara, la fiecare cort rosu erau zilnic intre 5-8 membri, pe cand la celelalte corturi au fost cate 3 maxim 4 membri. NASRA Presedinte!

Adauga comentariu