Zilele acestea, “Funăria” lui Emil Boc a refuzat să găzduiască într-un spațiu al Muzeului de Istorie o expoziție care are ca subiect jocul piramidal Caritas de la începutul anilor ’90. Cum să se “jignească” bizonul electoral al lui Emil Boc, transferat cu căţel şi purcel de la Funar către el prin devoalarea trecutului rușinos al orașului?
Cum să vadă lumea buba trecutului şi să o compare cu cea a prezentului? Să ajungă cumva să realizeze că mizeria de joc piramidal Caritas, în urma căruia sute de mii de români au rămas păgubiți, dar de pe urma căruia inclusiv primăria a încasat zeci de milioane de lei şi “oraşul s-a dezvoltat”, a plodit alte “caritasuri” la fel de vii sub oblăduirea lui Emil Boc? Untold, bula imobiliară, sunt tot ţepe gen Caritas: una o ţeapă de entertraiment, alta de aşa zisă locuire. Numitor comun: lipsa de respect faţă de regului şi legi, derogarea de la acestea pentru a nu strica afacerea unora cu epoleţi şi a progeniturilor acestora.
Fix cum a fost şi Caritasul.
Între anii ’93 – ‘94 ţineam o rubrică zilnică la săptămânalul “Tribuna Ardealului” cu numele ESCROCARITAS. Personajul principal era “Pop Cornel, inventatorul popcornului minune: pui o boabă în tigaie şi se multiplică de opt ori spre bucuria bizonului clujean”. Un oraş întreg le ridica osanale lui Stoica (inventatorul Caritas) şi lui Funar (omul care a pus la dispoziţia escrocheriei spaţii adecvate pentru a se dezvolta – fix cum face acum Emil Boc cu Buta şi Untoldul, sau cu autorizaţiile de construcţie pentru amicii săi, imobiliarii).
Presa vremii era ocupată să se scarpine la deontologie şi să publice liste cu “câştigătorii” Caritas – aceea era presa care se făcea la Mesagerul Transilvan care primea bani grei pentru publicarea acestor liste.
Prima bancă “particulară” clujeană, Banca Dacia Felix, considerată un miracol al finanţiştilor clujeni, în fapt o cloacă de securişti naţionalişti, s-a mânjit cu banii din escrocheria Caritas.
La fel cum “prosperă” Cluj-Napoca azi – din chirii, metri pătraţi imobiliari vânduţi cel mai scump din ţară, din cafele, taximetrie şi chiftele, atunci când “se ţine” Untold, aşa prospera pe vremea Caritasului: din TIR-uri de electrocasnice la mâna a şaptea, vândute de noi, din vagoane de televizoare şi maşini culese din gunoaiele “Jermănicăi”, din chefuri şi taximetrie.
Scriam zilnic şi demonstram că este o escrocherie. Şi-mi băteam joc de prostoii care-şi vindeau prezentul pentru un viitor incert. De am ajuns să mă scuipe “mănăşturenii” de bine pe stradă şi să mă sune şefii IPJ Cluj din epocă, să-mi spună că vin să-mi dea foc la redacţie, „că stric jocul”.
Jocul „nu se strica” că era o escrocherie piramidală, ci că scriam eu despre el…, atâta îi ducea capul. Atâta îi duce capul şi pe neterminaţii care ne îndeamnă să ne mutăm dacă nu ne convine când se urlă până în zori pe sub geamurile spitalelor clujene, sau ale clujenilor care mai merg şi la muncă.
Aproape 30 de ani mai târziu, clujeanul solid în needucaţie şi nesimţire e pe loc, a plodit pui vii şi la fel imbecili. Acuma-s Oastea Domnului Nostru Emil Boc, aşa cum au fost Oastea Caritas, Oastea Funar şamd.
Se făceau chefuri ce dedicaţie la Colina pentru „scumpa noastră casieră la Caritas, domnişoara Voichiţa” (ura, să trăiască).
Şi am să citez, pentru edificare, un fragment din cartea “Din copilăria unui hoher”, scrisă de Dan Trif cu privire la “fenomen”:
„Când îţi merge mai rău şi când eşti mai nefericit, Dumnezo’ alduitu’ are grije de tine” -, aşa propovăduia în faţa blocului o locatară bătrână şi cu un ochi de sticlă, botezată Sfânta, văzând câtă fericire a adus Caritasul pe strada Gârbău. Lumea nici nu mai stătea în case, de atâta fericire. Ba fericirea le schimbase şi limbajul. Dacă nişte vecine care stăteau pe scaune în faţa blocului erau întrebate de către altă vecină „Ce mai faceţi vecinelor”, acestea răspundeau radioase „Mulţumim de întrebare. Da’ ia uite, conversăm şi noi ca fetele: io cu doamna Coca-Cola, Sonela cu domnu’ Napoleon, Carmela cu domnu’ Filips care-i cântă hori cu Irina Loghin. Da’ tu de unde vii?” – „Io viu de la butic de unde am cumpărat două fâşuri adidas da’ bărbat-mio-i nervos că zice că nu-s originale, c-o văzut că pe căptuşală scrie made-n Stanbul. Ce ziceţi tu, ce bine-i cu Caritasu’ ăsta! Voi când mai sunteţi programate să vă luaţi banii?…”
“Hanul Colina gemea de lume. Copilu şi Sonela erau gata să se întoarcă din drum, nervoşi şi suduind că nu-şi vor găsi loc într-o asemenea mulţime ce părea de departe o nuntă între nunţi. Şi s-ar fi întors dacă n-ar fi auzit nişte cuvinte magice: „Şi-amu să cânte muzica, cât poate ea de tare, o melodie pentru domnişoara Voichiţa, caseriţa de la Caritas, pe care o rugăm să se ridice în picioare ca s-o aplaudăm! Şi îmi exprim speranţa ca domnişoara Voichiţa să-mi acorde mie primul dans!”. Într-un potop de aplauze păşi pe ring o arătare absolut cabalină îmbrăcată într-un tricou roz, într-o fustă verde, plisată, şi lungă până la tenişii Puma. De gât îi atîrna o zgardă grea de aur. Rugată să ţină un spici, mis Patagonia rosti aşa: „Eu m-am născut ca să fac bine. Pe toată lumea am ajutat-o şi-am înscris-o pe liste. Şi pe vecini şi pe prieteni şi pe cei care au stat la rând. Atâta am avut de spus. Aseară, domnu’ Stoica m-a dat afară, c-a zis că delapidez. Adevărul nu este acesta. Eu am păstrat disciplina şi n-am zis şi nu voi zice la nimeni când au venit doi domni de la Guvern cu genţile diplomat burduşite cu bani şi am făcut repede formele care se fac şi le-am dat banii înapoi înmulţiţi cu opt. Vă mulţumesc pentru primire şi-n încheiere, aş vrea să dansez pe melodia Hotel California”.
Dracu’ i-a mai pus melodia şi tot el a mai dansat-o! Lumea s-a simţit bine şi fără „proasta şi hoaţa şi hâda de Voichiţa”. (am încheiat citarea)
În Sala Sporturilor, locul unde şi-a şi dat obştescul sfârşit escrocheria, erau munţi de bani depozitaţi (aruncaţi practic ca cu lopata) pe jos. Nimeni nu contabiliza, toată lumea fura. Prostoii stăteau la cozi kilometrice cu banii de pe casa vândută ca să-i depună la „miracol”, iar în spate veneau cu valizele coloneii de la Bucureşti să-şi ridice banii imediat după ce i-au depus.
A fost cea mai mare spălare de bani din câte au existat vreodată. Toţi banii furgăsiţi de la sindicate, UTC, PCR, UASCR, proaspăt devalizata Bancorex, acolo s-au spălat.
Cum să răscoleşti astfel de munte de prostie, să-i arăţi pe cei care-i scriau poezii şi osanale lui Stoica, care azi au urmaşi imobiliari sau festivalieri (fiecare după cât s-a putut – îi uneşte lipsa de obraz şi respect faţă de legi şi reguli)?
Caritas este şi Untold. Caritas este şi bula imobiliară a lui Emil Boc.
Şi, gata!