Cum își șicanează ”statul” cetățenii cu decizii de nepus în practică: STATUL LA COZI PE TIMP DE PANDEMIE. Azi ARR Cluj

Un cititor al ZIAR de CLUJ ne-a trimis două fotografii și câteva rânduri în care îşi exprimă dezgustul faţă de cum aleg instituţiile din Cluj-Napoca să se ocupe de nevoile oamenilor. Nevoi legate chiar de locul de muncă şi de câştigarea traiului.

Deşi la testarea pentru obţinerea atestatelor de pregătire profesională la Autoritatea Rutieră Română din Cluj-Napoca nu ai ce căuta fără programare, pe imagini se observă cum zeci de oameni stau îngrămădiţi într-o coadă groasă şi încremenită care se prelungeşte de afară până pe coridoare.  

"Bună ziua. Vă trimit o idee despre cum se desfășoară o testare a ARR în Cluj. Oameni programați cu principii în mână și-n suflet. Stăm... şi așteptăm... nu se întamplă nimic!!! Mereu aceleaşi probleme... aceleași motive... etc. Menţionez că se desfăşoară testare ARR pentru Taxi, transport alternativ, etc.", ne scrie cititorul Ziar de Cluj, lângă fotografiile făcute de curând la ARR Cluj. 

În principiu examenul ARR pentru obţinerea de atestate auto şi certificate profesionale, ar fi structurat pe categorii în funcţie de transportul pe care şoferii îl vor efectua, dar din spusele cititorului oamenii intră cu toţii, la grămadă.

Pe deasupra, potrivit art. 12, alin. (4) din H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, accesul persoanelor în incinta agențiilor teritoriale ale Autorității Rutiere Române – ARR, este permis doar celor care: fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore (efectuat în unități autorizate de către Ministerul Sănătății în Rețeaua Națională de Testare SARS-CoV-2), se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Dar regula mască plus distanţare puţin probabil să fie verificată de cineva pe acolo. Şi pe bună dreptate, în plină pandemie oamenii ar vrea să scape cât mai repede de statul la cozi sau de îmbulzelile de pe coridoarele unde "aştepţi, aştepţi şi nu se întâmplă nimic". 

Adauga comentariu