Cum a evoluat, de-a lungul anilor, averea celor mai vechi consilieri locali din Cluj-Napoca

Ioan Pop (PNL) este cel mai vechi consilier local din Cluj-Napoca. Din 1996, cu o pauză de un mandat în perioada 2000-2004, este permanent în administrația publică locală. Următorii cu vechime au la activ trei mandate și sunt patru la număr. Averile lor au crescut din momentul în care au intrat în Consiliul Local și până acum. 

Ioan Pop (PNL), cel mai vechi consilier local. La început, în 1994, avea un teren intravilan în Cluj-Napoca, iar ulterior averea sa a crescut. Astfel, în 2005, a intrat în posesia unui teren în Costinești, iar în 2013 a moștenit două terenuri. În perioada 1994 – 2008 a cumpărat trei apartamente în Cluj-Napoca și a construit două case de vacanță. Și-a cumpărat și un autoturism marca Mercedes, an fabricație 2000. Ioan Pop are suficienți bani încât să dea împrumuturi în nume personal: 25.000 euro, fiului său și 30.000 euro, fiicei sale. Are și datorii la bănci, în valoare de aproape 300.000 lei plus 22.000 euro. 

Florin Valentin Gliga (PNL) are trei mandate la activ. În 2012 nu avea niciun teren și niciun autoturism. Era proprietarul unui apartament, în suprafață de 68 mp, cumpărat în 2006. În schimb, avea acțiuni și părți sociale la diverse societăți comerciale, în valoare de 660 lei. A dat împrumut suma de 10.000 euro. Avea și datorii la bănci în valoare de aproape 160.000 euro și 10.000 lei. 

Radu Moisin (PNL) are și el tot trei mandate. În 2008 nu avea niciun teren și niciun apartament. Deținea însă două autoturisme: o Dacia 1310 TX, an fabricație, 1988 și un Fiat Punto, an fabricație, 2001. Avea două credite, cu scadență 2018, în valoare de 38.500 lei, fiecare. Între timp, averea sa a evoluat. Astfel, potrivit declarației de avere, în 2017 avea un teren intravilan de 346 mp în Cluj-Napoca, dobândit prin cumpărare. În 2016 a intrat în posesia unui apartament de 146 mp în Cluj-Napoca. Mai are și un autoturism marca Ford Mondeo, an fabricație 2006. Radu Moisin are un credit bancar, scadent în 2044, în valoare de 286.000 lei.  

Radu Rațiu (PNL) are trei mandate în Consiliul Local. În 1999 avea un teren în Căpușu Mare, dobândit prin cumpărare. Ulterior, averea sa a crescut astfel: în 2003 a cumpărat un teren intravilan în Cluj-Napoca, în 2007, două terenuri agricole în Căpușu Mare, în 2008, încă un teren agricol în Căpușu Mare, în 2011, un teren intravilan în Cluj-Napoca și în 2016 încă un teren intravilan în Cluj-Napoca. Între timp a devenit și proprietarul a două case în Cluj-Napoca, în 2014, respectiv în 2017. Potrivit declarației de avere pe anul trecut, Radu Rațiu este și proprietarul unui autoturism marca BMW, an fabricație 2004. Anul trecut, Rațiu a dat împrumut 103.500 euro. Are și un credit, scadent în 2021, în valoare de 47.000 lei. 

Constantin Tomoș (PNL) are și el la activ trei mandate. Nu are nici terenuri, nici apartamente sau case. Este posesorul a două autoturisme: un Volkswagen, an fabricație 2000 și un Kia Sorento, an fabricație 2004. Ambele au fost dobândite prin cumpărare. 

Radu Constantea (PNL), Ovidiu Florian (PNL), Anna Horvath (UDMR), Dan Morar (PSD), Adrian Mureșan (PNL), Olah Emese (UDMR), Loredana Pop (PNL), Sabin Sărmaș (PNL) și Dan Tarcea (PNL) au două mandate. 

Adauga comentariu