Din oras

Cum arata cladirile pe care municipalitatea le reabiliteaza “cu forta”

Zece imobile din centrul orasului, aflate in stare avansata de degradare vor fi reabilitate in perioada urmatoare cu bani din bugetul local. Ulterior, pana la finalizarea lucrarilor, banii vor fi recuperati de la proprietari, care au fost notificati in prealabil sa efectueze de urgenta aceste lucrari. Dupa un an de rugaminti si somatii, lucrarile vor fi realizate la initiativa Primariei. Este prima actiune concreta in cadrul programului multianual de refatadizare, pornit in urma cu doi ani, in cadrul caruia urmeaza sa se reabiliteze 1.000 de cladiri din centrul istoric.

“Avand in vedere ca proprietarii notificati nu si-au indeplinit obligatiile, respectiv nu au executat lucrarile de interventie in termenul legal de 12 luni stabilit in acest sens, apreciem ca se impune adoptarea unei hotarari de consiliu local prin care sa se aprobe proiectarea si executarea lucrarilor de interventie pentru reabilitarea structural arhitecturala a celor 10 imobile, in numele si pe cheltuiala proprietarilor notificati”, se arata in referatul proiectului care va fi dezbatut joi in plenul Consiliului Local.

Legea 153/2011 arata ca daca in termenul legal proprietarii notificati nu se conformeaza, administratia locala poate aproba executarea lucrarilor cu conditia recuperarii cheltuielilor.

“Municipiul Cluj-Napoca poate executa lucrarile de interventie in numele si cheltuiala proprietarilor, cu conditia constituirii dreptului de creanta si a recuperarii cheltuielilor de la proprietari pana la data receptiei finale a lucrarilor de interventie executate”, se arata in proiect.

Astfel cheltuielile se vor consemna intr-un inscris ce constituie titlu de creanta, in care se stabilesc inclusiv termenele de plata, la expirarea acestora inscrisul devenind titlu executoriu.

Cuantumul sumelor necesare proiectarii si executarii lucrarilor vor face obiectul unei alte hotarari.

Cele 10 cladiri vizate se afla intr-o stare avansata de degradare, cu bucati de tencuiala cazute care pun in pericol viata trecatorilor. Acestea trebuiau reabilitate anul trecut, dar, cel mai probabil, nu vor fi finalizate nici anul acesta.

“In perioada 2013 – 2014, vor fi refatadizate 101 cladiri de pe Bd. Eroilor, Piata Unirii, Napoca, Avram Iancu, Petru Maior si strada Memorandumului, unde estimam un cost al lucrarilor de 2 milioane de euro. In perioada 2015 – 2016 vor fi refatadizate 399 de cladiri, iar in perioada 2016 – 2018, 456 de cladiri vor fi renovate”, aratau reprezentantii Primariei la demararea proiectului.

Cele 10 cladiri care urmeaza sa fie reabilitate sunt pe:

Memorandumului, numarul 2

Memorandumului, 11-13

Samuil Micu, numarul 2

Ion Ratiu, nr. 7

Bulevardul Eroilor, nr. 12

Regele Ferdinand, nr. 37

Piata Avram Iancu, nr. 6

Piata Avram Iancu, nr. 10

Horea, nr. 1

Horea, nr. 66

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *