Cum am stins cel mai mare si vechi conflict comercial din Romania

La sute de kilometri departare de tumultul capitalei prafuite, i-un colt de rai in care oamenii fac gratare si mici, slavindu-l printre sprituri pe Dumnezeu care a dat atata frumusete pe pamant unui lac artificial de acumulare: Colibita.

E un loc daruit, dupa cum v-am spus. Daruit cu vile modeste de 3 etaje, construite cu gust si cu mult termopan, dar si cu case de oameni gospodari, de-ai locului, mutati in satul Mitza, atunci cand satul Colibita a fost inundat pentru mareata realizare comunista.

In acest sat linistit de munte, Mitza, s-ar putea lesne crede ca lumea e inapoiata, necunoscatoare a problemelor care macina Romania. Va inselati amarnic: toti locuitorii satului Mitza sunt la curent cu tot ce misca in politica romaneasca, stiu toate cancanurile, discuta despre Merkel si Trump, despre datoriile Spaniei, despre Basescu supranumit si "baga-l-as in pizda ma-sii" sau despre Dragnea, intitulat "sa-i iau la muie mustata".

Dar satul Mitza are o alta gigantesca surpriza de oferit celor indestul de atenti sa observe: este satul in care se da cea mai veche, dura, seaca si surda lupta comerciala din istoria retailului romanesc post-decembrist. E o lupta pe viata si pe moarte de care nici macar Ziarul Financiar nu a auzit.

Nu, nu e vorba de Kaufland, nici de Lidl, ci de doua entitati puternice in zona, locate in aceeasi cladire: IF Pavel Ioan si SC Zavirodi.

Condusa de abilul director general nea Ionica (cel brunet), IF Pavel Ioan a prins ultimul tren al privatizarii bufetului cooperatiei.

Era anul 1995 si nea Ionica s-a miscat exemplar, a reusit sa cumpere parterul cladirii, unde a dat drumul la un business ce dainuie si azi: crasma satului. Lovitura a fost ucigatoare caci, odata cu parterul, nea Ionica, in ton cu vremurile, a infiintat si o terasa compusa dintr-o masa si 2 banci unde fiii satului, padurarii sau strainii adasta cat e ziulica de mare si beau cate o racoroasa bere Bucegi.

Razboiul e total: Zavirodi are liber joia, ca sa nu aiba liber miercurea, cum are IF Pavel Ioan

 

Condusa de abilul manager nea Gigel, SC Zavirodi a prins ultimul vagon din ultimul tren al privatizarii bufetului cooperatiei. Era anul 1995 si nea Gigel a luat ce a ramas din cladire, adica etajul, mult mai putin valoros ca prezentare comerciala. Dar cu pasiune si cu o strategie superba de afaceri, nea Gigel a reusit sa reziste anilor grei ce au urmat si este un punct de reper in sat, caci magazinul sau mixt ofera o larga paleta de bunuri de consum precum Cina Cea de Taina din plastic, tuica de malai, caiete, pantofi de toamna, pusculite, sarme, conserve si altele.

Acela, anul acela 1995, de la el a plecat toata raca! Este momentul clar ce va ramane in istorie drept Anul Conflictului, caci nea Gigel s-a innegurat de invidie ca n-a putut sa ia el parterul. "Va dati seama, saracu', toata ziua trece pe aici si vede cata lume e la mine...", rade discret nea Ionica in timp ce debaraseaza masa de pungile de Pufarin si sticlele goale de Bucegi. Caci am uitat sa va spun ca, desi mult mai calm, nea Ionica este si va ramane de un cinism comercial vorace: nu-i destul ca i-a luat fata cu parterul, s-a decis sa-l concureze pe nea Gigel inclusiv la bunurile de consum: paine, zahar, pufarin, sare, mergand chiar la rupere pentru unele produse unde nu are adaos.

Nea Gigel nu zice nimic, doar pufaie. Doar sufletul sau stie cat sufera cand trece dimineata, seara, de Craciun sau de Pasti pe langa concurenta in drum spre serviciu. Nu-i vorba ca l-a blestemat Dumnezeu, ne zice, ci nu poate sa inteleaga cum pot oamenii sa nu observe cat de diferite sunt la etaj serviciile, cat de primitor si modern este designul magazinului mixt, cat de mare diferenta e intre zambetul lui nea Gigel, mereu vesel cu clientii, si hatrosenia lui Ionica ce sta mereu la bar si numa' incaseaza!

E ora 12, sambata, si nea Gigel iese la gemuletul meschin de la etaj, loc de observatie perfect din care Gigel ii vede pe toti aia din sat care nu cumpara de la el si ii noteaza intr-o agenda sufleteasca, sa-i tina minte.

Nu-i o sambata oarecare, e o sambata apasatoare, o sambata in care conflictul de ani de zile ameninta sa ia o turnura grava. Asta pentru ca nea Ionica a sarit decisiv calul lipsei de bun simt si si-a pus pe geam niste litere din abtibild, un fel de reclama prin care insinueaza intr-un mod ordinar de mincinos cum ca la IF Pavel Ioan ar fi cele mai ieftine... produse alimentare.

Asta i-a pus capacul! Minciuna, dezinformare grosolana, atac direct la propria sa companie! Si mai ales ironia celor trei puncte de dupa cuvantul "ieftin" nu-i da pace lui nea Gigel, ii stoarce ficatul de invidie asa cum statul ne stoarce de TVA.

"Cum indrazneste?", spune sec nea Gigel, in timp ce nea Ionica rade manzeste si ne mai aduce gratis o Buceaga, numa' ca sa ii arate fraierului de nea Gigel ca marii ziaristi de la Cluj au ales terasa potrivita...

Este momentul sa ma implic si sa incerc o impacare istorica. Le spun ca nu asa vreau sa tin minte frumusetea Mitzei, ii rog sa ma lase sa inchei fericit acest reportaj, ii indemn sa vina la o crestineasca poza a impacaciunii, sa vada cititorii mei ca putem si noi, romanii, sa fim civilizati.

Ma privesc neincrezatori, dar, de teama aparatului, se apropie de mine cu lehamite. Pun mana pe ei, pe grumazurile lor, amandoua pulseaza incordat. E ca si cum ar sta cainele cu pisica la piscina, atat de arcuite le sunt spinarile!

Sunt fericit, nea Gigel o zbugheste la etaj, imi iau in brate sacul de pufarin luat de la el si plescai multumit: i-am impacat. Pe spate, simt mana groasa a lui nea Ionica de la parter care ma intreaba seren: "Cu cat ai luat de la el pufarinu'? Cu 2 si cinspe? Iti dau eu cu doi lei!"

 

 

A consemnat,

Liviu Alexa

Adauga comentariu