Editorial

Cum am emigrat din România fără să plec din ea

Andreea Esca face COVID. Trustul la care lucrează Andreea Esca face o greșeală de comunicare enormă în ceea ce privește transparența pe acest subiect, amenințând restul presei cu lungi notificări avocațiale, că o să fie dați în judecată dacă publică orice informație referitoare la orice angajat al PRO TV care ar avea COVID.  

Apar dezvăluirile care arată că Esca s-a infectat la un party unde a fost alături de mai mulți colegi, nu doar ea. Mașina de flegme și blesteme a poporului român se pornește. Andreea Esca este ucisă, violată, blestemată, crucificată în mentalul feisbucian al poporului român. Andreea simte valul de ură și reacționează asumându-și să iasă ea public, nu trustul, cu versiunea EI. În cel mai uman mod cu putință, ea explică tot ce s-a întâmplat, recunoaște că nu s-a protejat destul și îi avertizează pe români să nu se joace cu carcaletele.

Ca un monstru al urii care zbura deasupra solului cu viteza întâi, România justițiară de pe Facebook bagă direct în a cincea și începe să scuipe ură lichefiată, se fac petiții online în care se cere demiterea ei etc. 

În multe clasamente, la nivel de Europa, România stă foarte prost, dar la capitolul Ură, această țară este locul unu, la mare depărtare de restul suratelor din UE.

Poporul român urăște de secole și se urăște pe sine dintotdeauna. E poporul care a urât evreii din Iași atunci când ei începuseră să devină dominanți pe partea de afaceri locale. E poporul care s-a uitat fără nicio emoție acum un secol și ceva când, intrând cu bocancii în Cadrilater, țara noastră a impus cu pumnul românizarea a zeci de mii de bulgari, turci, tătari, greci, armeni și țigani. Ani mai târziu, tot noi suntem supărați când ungurii își cer drepturile etnice, își apără limba în propria noastră țară.

Noi ne urâm pe noi inșine istoric și considerăm că moldovenii sunt nespălați, ardelenii – puțintei la minte și înceți, iar regățenii sunt hoți și unsuroși. Tristă soartă a avut dintotdeauna acest popor, care a urât și urăște la nivel olimpic. 

Cristoși născuți peste noapte în social media, românii se năpustesc asupra fiecărui subiect major al societății românești și îl împroașcă întotdeauna cu ură. Biserica trebuie detestată, politicienii trebuie uciși, adevăratele valori naționale trebuie mânjite. România este ca un batalion înarmat cu jigniri și amenințări cu moartea, bolnav de hate cronic, ca un BTS, atât doar că nu e boală cu transmitere sexuală, ci cu transmitere sufletească, fără dorința de a privi în profunzime un subiect sau o situație, fără empatie și decență față de viețile oamenilor pe care îi detestă.  

Îl urâm pe Hagi că vorbește tâmpenii la conferințele de presă. Îl urâm pe Pleșu că ”prea le zice” și pare figurant. Îl urâm pe Patapievici fiindcă, în ciuda cărților minunate pe care le-a scris, e un fraier care nu are premiul Nobel. Îl urâm pe Tudor Chirilă când spune în versurile sale că ”ura nu naște copii”, ce melodie e aia în care zici că „dragostea va mai schimba ceva”??!  Îl urâm pe Dan Puric când vorbește despre Ortodoxie, despre Dumnezeu, despre Țară. În schimb, îl iubim pe Dani Mocanu, interlopul manelist, când, în melodia „Polițiști și procurori”, râde de statul român și de oamenii legii.  

Eu îmi permit să vorbesc din postura unuia dintre cei mai detestați oameni din Cluj-Napoca. Mi-am construit această imagine nu pentru că am vrut să hârâi sentimentele cuiva, ci pentru că am crezut mereu în libertatea de a fi diferit. Am crezut mereu în propria mea libertate. Eu sunt anti-trend din convingere și, în general, trecut prin multe bătălii cu prostia omenească. Pe mine mă detestă clujeni care nu au dat mâna în viața lor cu mine. Pe mine mă urăsc oamenii din Cluj pentru că am o altă părere decât a lui Boc. M-ar ucide pentru că sunt pesedist. Mi-ar lua capul că sunt ziarist. Pe mine mă urăsc ortodocșii clujeni pentru că l-am scos din schemă pe pedofilul Pomohaci. Pe mine mă înjură clujenii că sunt obraznic, pentru că îndrăznesc să le spun celor care sunt proști că sunt proști.  

În mentalul colectiv clujean, Alexa e de vină și când nu e vorba despre el.

Românii urăsc din convingere, e o convingere tare ca piatra si iute ca săgeata și convingerea îi unește pe cei ce urăsc într-un partid virtual al celor care ”știu cum e” toată treaba.

Poporul român, când urăște, nu acceptă argumente, nu acceptă varietate de opinii și nu acceptă dialog. Din tot paletarul de sentimente omenești, ura este cel mai ușor de învățat. Limbajul ei este simplu și îl leagă pe cel ce urăște de comunitatea celor asemenea lui printr-un clei social de care cu greu se mai poate desprinde.

Românii care urăsc sunt uniți în ura lor fiindcă haita urii își dovedește adeseori eficacitatea. Când Partidul Urii Românești se îndreaptă spre o vedetă ca Esca, valul de energie negativă este atât de mare, încât până și ea, un simbol pentru imaginea publică, este nevoită să se explice. A fost violată o fată de 7 hăndrălăi, Partidul Urii Românesti dă sentința: de aia a luat-o sus, uitați-vă în poze cum era îmbracată, e clar că și-o cerea.

Cel mai periculos mi se pare că, în societatea românească, ura a căpătat însușiri sociale creând un trunchi comun de argumente iraționale care să justifice proliferarea și mai aspră a urii.

Ura nu are nevoie de decență și este imemorială, perenă, nu are nevoie de o nouă însămânțare, odată sădită. Suntem la peste un deceniu de la accidentul nefericit de mașină a lui Șerban Huidu și, în continuare, oriunde apare Huidu cu un live sau cu un articol se găsesc mii de judecători de garsonieră care să-i reamintească că a omorât nu știu câți oameni.

Prezența urii în genetica noastră poporală în cantități mai mari ca la alte popoare este explicația pentru care noi ne modernizăm ca țară atât de încet. Nu e mare descoperire revelația mea, însă sunt tot mai convins că nu ghinioanele noastre istorice, nu lașitatea noastră proverbială din anumite momente ale devenirii noastre ca popor ne-au adus unde suntem, ci ura, profundă ca o rugină morală, ca o igrasie umedă dintr-un apartament din Crângași.

Antidotul urii este educația, cucerită prin școală și carte. Și da, dacă asta înseamnă să spun că cei care urăsc sunt  niște analfabeți, niște prostoi fără școală, atunci asta o să spun. Mi-e teamă de cancer, mi-e frică de Dumnezeu, dar nu mi-e frică de proști și, probabil de aceea, senzația proștilor e că eu sunt îngâmfat în ceea ce-i privește.

Proștilor care urăsc nu le place sa fie înfruntați. Ei și-ar dori ca cel asupra căruia deversează ura să o accepte umil, ”să nu comenteze”, ca pe un dat al firii, să accepte să fie înjurat și violat moral de penisul mic al urii lor.

Eu nu accept așa ceva și nu am acceptat niciodată. Și nici Andreea Esca nu trebuie să accepte. Îi transmit public asta. 

Romania needucată nu are cum să câștige pe termen mediu și lung.

Prostia trebuie discriminată dur, ferm, fără milă. În lipsa educației, ura îi face pe români să voteze împotrivă, nu pentru ceva. Din lipsă de generozitate, care este antibioticul urii, românii nu sunt învățați să tolereze persoanele cu handicap, persoanele de altă etnie, sau de altă orientare sexuală. Fiindcă educația le lipsește, românii urăsc bogații care au reușit, sportivii care au reușit și aplaudă salivând de admirație când văd la televizor că șeful clanului Duduianu, ieșind de la închisoare, este întâmpinat de țiganii din clan cu lăutari și mașini scumpe, fix în fața penitenciarului. Ei mor de plăcere când văd că Adrian Minune și-a mai cumpărat un Ferrari. Dacă și-ar lua Ana Blandiana Ferrari, ar face-o babă nesimțită, ce îi mai trebuie ei Ferrari când o caută moartea pe acasă și, oricum, de unde are bani de Ferrari, de vreme ce e o poetă sărăntoacă, nu?!

Din păcate, deși îl ador ca artist, Tudor Chirilă a greșit când a spus într-un cântec senzațional că ”ura nu naște copii”. Vremurile s-au schimbat, Tudor: ura naște copii, în ziua de azi, Ura e mereu gestantă, iar maternitatea numită Facebook îi crește plozii, pregătindu-i perfect pentru viața de ură.  

România nu vrea să se schimbe. Mie mi-au trebuit 30 de ani ca să înțeleg asta. Însă îmi iubesc țara, țara, repet, și nu pot să fug din ea, așa că, de mulți ani, am ales să mă izolez cât mai mult de tot ce înseamnă focare de prostie și de ură.

Vă recomand și vouă acest lucru, vă recomand această emigrare interioară, fiindcă e singura soluție de a supraviețui în viitorul incert al acestei țări.

Muzica, cărțile, umorul, pasiunile, prietenii de calitate trebuie să ne rămână stâlpi  – nouă și copiilor noștri. Atât cât va mai fi posibil.

 

PS: Unii clujeni mă înjură și mă urăsc pentru că am instituit taxa lunară de 10 lei pentru citit Ziar de Cluj. În viziunea lor, sunt nesimțit fiindcă îndrăznesc să cer bani pentru munca mea și a colegilor mei. Ca și cum curentul, gazul, cafeaua, hainele, mâncarea sunt gratis. Ca și cum ei ar lucra la jobul lor gratis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *