Cum a ajuns temutul „măcelar” al pensiilor și salariilor un biet toboșar. Istoria neștiută a slujbașilor fără profesie

Toboșar. Asta a ajuns Miluț. A prins gustul tobelor încă de pe vremea când făcea armata la Fetești. Ce-i drept, cetitul din cărți nu i-a plăcut niciodată, pentru că la țară circulă o vorbă din bătrâni care spune că cetitul de multe snoave te prostește. Cu toate acestea, basmele l-au cucerit pe tânărul Bocuț. Pasiuni și vise a avut o mulțime, chiar dacă nu prea a reușit să le realizeze. Diversele complexe i-au cauzat probleme chiar și în armată, unde se rușina de camarazi când era nevoit să meargă la baie...

Nici după „școala bărbăției” nu i-a fost ușor. Mai întâi a făcut o facultate la nimereală, în Cluj, pentru a scăpa de armată. Filosofia se lega oarecum în mintea lui Miluț cu poveștile auzite pe prispa casei din Răchițele. (Colegii lui de an, ajunși în timp profesori universitari de seamă, le mai împărtășesc și-acum studenților din amintirile lor despre Bocuț. Cică n-ar fi fost înzestrat cu acea profunzime a minții necesară iubitorilor de înțelepciune. Mai mult chiar, după ce a aflat cum a murit Socrate, Miluț s-a lecuit definitiv de filosofie). De pe băncile primei facultăți, Bocuț nu a rămas nici măcar cu o gândire critică veritabilă, ci doar cu o critică deșănțată și searbădă. Ușor, acesta și-a croit drum în lumea dreptului roman, dar întrucât nu cuprinsese cu mintea tainele gândirii grecești, sistemele de legi au rămas pentru el un mister. 

Norocul a venit, însă, pe alte căi. Pe linia de partid. Acolo a înțeles Miluț că dacă vrei să fii om „mare”, indiferent de profesie și de înălțime, totul este posibil. Acolo a legat prietenii pentru o viață. Tovarășii de partid înainte de toate. Știți și voi cum e cu Partidul... 

În schimb, Bocuț, după cum îl alintau camarazii de arme, nu a uitat de cele două pasiuni: tobele și fotografia. (Aici se cade să facem o mică abatere de la subiect și să vă spunem că termenul „camarazi de arme” este oarecum impropriu, întrucât Miluț a suferit toată viața de o anumită stângăcie în mișcări, fiind mai neîndămânatic din fire. În armată, de fapt, Bocuț își distra colegii bătând la tobe, însuși fiind uimit de ce este capabil. Toba și cântecul i-au alinat zilele cumplite petrecute în cele câteva luni de armată. Glas de cântat nu prea avea. Iată de ce s-a limitat la tobe).

Tovărășiile din partid l-au ajutat mai mult pe Miluț decât toți anii de școală luați la un loc, mai mult decât orice...  Și propria-i încăpățânare. În timp, Miluț a înțeles că dacă vrei să devii politican, n-ai nevoie nici măcar de prea multă școală. Nici măcar de o profesie anume nu-i nevoie. În partid a întâlnit agronomi, tâmplari și alți indivizi puși pe căpătuială, care nu aveau prea multe complexe și ... nici prea multă învățătură prin cap. 

De fapt, peste ani, atunci când marinarul l-a chemat la București, Miluț a învățat cel mai mult de la oamenii fără carte. Unul, bunăoară, era chitarist. Ludovic chitaristul, după cum îl mai numeau băieții. Un altul, Sile, căruia i se spunea și „Fălcosu”, era un biet mecanic din Petrileni, dar a știut să rămână la butoane și să nu rămână fără funcții. Funcția și gradul, astea contează cu adevărat. La pensie.

Nici Miluț nu avea profesie, dar pentru a rămâne în memoria tovarășilor săi, pentru a-i impresiona pe tovarășii de partid (trebuie spus că între timp, Miluț își construise un partid după chipul și asemănarea Unicului Partid), după ce se sfătuise în prealabil cu marinarul, Miluț cel fără profesie a decis să măcelărească pensiile și lefurile oamenilor. Învățase nu din cărți, ci din poveștile tovărășești, că oamenii de stat rămân in istorie numai prin măsuri draconice. Cum avea partid, adică mașină de vot, Miluț a făcut o nefăcută. 

E drept, această „măsură” s-a dovedit în scurt timp o mare prostie, care a știrbit din imaginea premierului Bocuț. De atunci încă a înțeles cât de mult îl poate ajuta fotografia. Vechea sa pasiune a prins viață. Nici măcar nu trebuia să mai învețe cum să fotografieze. Era destul să iasă cu coasa în spate, la plantat de pomișori, la împrăștiat zăpada...

Avansul tehnologic a venit peste Bocuț ca o scăpare. Internetul ăsta, unde poți pune o singură poză, iar o mulțime de gură-cască o pot împrăștia mai departe, e mană cerească. 

E destul să mesteci în mămăliga altora, adică să tai frunze la câini, vorba aia, pentru ca mulțimea să te aclameze. Important e să fii în locul potrivit. La timpul potrivit. 

După ce a prins și gustul călătoriilor, asemenea președintelui Klaus Ciolanis, edilul clujean pare să fi uitat complet de îndatoririle sale în fața cetățenilor și a decis să joace tare pe ultima carte: reprezentarea. Odată în plus, a înțeles că trebuie joace cu abilitate și să investească mai degrabă în propria imagine, decât în municipiul pe care-l reprezintă. 

Ocazia potrivită s-a ivit în februarie, când visul său dintotdeauna a prins viață: a fost prim toboșar la Ostrava, unde a bătut în tobe pentru formația feminină de tenis de câmp a României în meciul de Fed Cup cu campioana mondială, Cehia.  

Acum, acesta s-a deplasat pentru semifinală tocmai în Franța. Dar nu sportul îl pasionează pe Bocuț, nici măcar tenisul. Ci tobele. Tobele și mulțimea. Mulțimea și fotografia. 

Nu-ți trebuie multă școală pentru a bate în tobe, doar încăpățânare și pasiune. Iar cum singurele pasiuni ale lui Bocuț sunt tobele și pozele, acesta s-a făcut politician. 

 

 

sursa foto: facebook.com

Adauga comentariu