Sambata dimineata. Mai sunt cinci minute pana pleaca trenul Regio spre Oradea, din Gara Cluj. La ghiseu se inghesuie inca vreo 20 de persoane, toti vor bilete pana la Negreni. E cel mai vestit targ de toamna din Transilvania si trenul se dovedeste a fi cel mai la indemana mijloc de transport: opreste chiar in mijlocul targovetilor.
Dupa zeci de minute de asteptare la coada, ghiseul se inchide chiar in fata noastra: unul dintre casieri e si nasul, care se grabeste sa nu piarda trenul. Cei care au ramas fara bilete o sa le cumpere din tren- au destul timp la dispozitie, o ora si jumatate, cat dureaza calatoria.
Vagonul nostru e plin de hipsteri. Zeci de tineri pana in 25 de ani cu blugii bagati in sosete, pulovere colorate, palarii si gadget-uri scumpe: aparate de fotografiat performante, casti supradimensionate, smartphone-uri. Multi dintre ei sunt straini, probabil studenti la Cluj. Se vorbeste franceza, engleza si chiar hindi, iar discutiile curg mai bine dupa ceai amestecat cu visinata.
“Pui visinele cu zahar si dupa aia torni tuica”, i se explica, in engleza, unui blond fascinat de Romania rurala.
De cum ajunge trenul printre munti si dealuri cu paduri colorate, din rucsaci ies aparatele scumpe si toti fac poze, cocotati pe geam. Nu e prima data cand vin aici, semn ca la Ciucea se ridica si se pregatesc sa coboare. La finalul calatoriei, langa usa, un mesaj inedit din partea companiei:
„Conducerea Transferoviar Calatori va ureaza drum bun … prin viata!”
La ora 11 e deja forfota mare in targ. La asta contribuie si sutele de tineri care sar din tren direct in targ.
Mii de oameni, hectare de pantofi si haine, zeci de corturi cu mancare, bere si dulciuri facute in casa, vechituri si obiecte de artizanat intinse pe mese sau pe jos compun nebunia care se numeste Targul de la Negreni.
Totul e de vanzare, iar targuiala e semnatura evenimentului. Unii isi cheama clientii in versuri, altii au si portavoce.
Nu le lipseste simtul umorului: o simpla strada noroioasa se transforma in cateva secunde in Champs Elysees si tot aici se vand si cizmele lui Lady Gaga.
“Cine cumpara de la mine, toata ziua-i merge bine. Cine nu, asta e”. racneste un baiat in portavoce.
Pe fiecare alee sta inevitabil cate un vanzator de cutite si razatori ca la teleshoping. Oamenii fac demonstratii in direct pe varza, morcovi si gogosari. Pe masura ce trec orele, mormanul de varza taiata se face tot mai mare.
„Numa’ un pic de otet si sare ii mai trebuie”, spune un vanzator ambulant de plase de rafie, cu gura plina de varza.
La cativa metri de doamna cu varza sta taraba unor fotografi. Aici, pentru sase lei, poti sa te pozezi intr-o naveta spatiala, care nu are nicio legatura cu targul sau cu localitatea, in afara de faptul ca i-au scris numele pe „masinarie”.
Crisul imparte targul in doua, iar accesul de pe o parte pe cealalta se face pe pasarele inguste pe care se plimba nonsalant cate un amator de trofee de vanatoare cu coarne imense de cerb in mana.
Din cand in cand, cate un sofer intra cu masina pe podul si asa supraaglomerat de pietoni.
Atunci incepe circul – nici nu se intra, nici nu se mai iese de pe pasarela. Oamenii vocifereaza, injura si vor sa impinga masina, cu tot cu sofer, de pe pod. Altii se gandesc sa sara, numai sa scape de aglomeratie.
„Sunt trei metri juma’ ca popa pana jos”, spune un curajos in timp ce se retrage de pe marginea podetului. „E a doua oara azi cand se baga unul cu masina”, se plange un comerciant care si-a gasit loc de vanzare chiar pe pod si-si apara marfa, niste talangi, intre picioare.
E caldura neasteptat de mare pentru o zi de octombrie, iar inghesuiala nu face decat sa accentueze mirosurile de parfum ieftin si transpiratie. Din cand in cand, vine o adiere si de la buzile turcesti, la care se sta la coada zeci de minute. Pentru un leu, poti alege gaura din podea de la femei sau de la barbati, in functie de trafic.
Targul e impartit nu doar de rau, ci si de specificul marfii. In dreapta stau batranii artizani din Sic, ale caror prosoape, cuverturi si haine realizate traditional se vand scump si mai ales turistilor.
Dupa ei stau gaborii ce vand rochii inflorate ai baticuri colorate, dar si ungurii cu veste, palarii si camasi traditionale. Toate se vand scump, cu sute de lei. Pasionatii de mobila veche si obiecte de decor gasesc, tot aici, sute de exponate.
In cealalta parte a targului, marfa e frumos aranjata pe tarabe si umerase, dar e adusa, in majoritatea ei, din China – oale, imbracaminte, incaltaminte, jucarii. Vizitatorii targului sunt din toate categoriile: straini cu aparate de fotografiat la gat, tineri nonconformisti, parinti cu prichindei de mana, gabori in straie de sarbatoare, batrani din sat, familii intregi cu nepoti si cu bunici.
La fiecare taraba ofertele se fac atat in lei cat si in forinti, asta pentru ca multi dintre clienti, dar si dintre vanzatori sunt unguri. Cele mai aglomerate terase sunt tot ale lor, unde mancarea se vinde in cantitati mari si se asezoneaza cu muzica live.
Pe dupa amiaza, harmalaia din targ se simte tot mai acut. Muzica suna mai tare, vanzatorii sunt si mai galagiosi si insistenti: maine e ultima zi de negot, nu vor sa ramana cu marfa nevanduta.
La 17:15 e ultimul tren care pleaca direct din targ, dupa cum ne-a informat nasul, de dimineata. La usile lui se inghesuie sute de oameni, iar vagoanele se umplu cat ai clipi. De data asta, calatorii au sacosele pline: numai azi, la Negreni s-au vandut sute de mii de produse, dar nu s-a eliberat nici macar un bon fiscal. In tot targul, nu e nici urma de casa de marcat, e raiul evaziunii fiscale.
Singurul care vrea sa-ti dea chitanta este un baiat care rupe bilete de intrare langa sosea. Ghinionul lui este ca toti cei care au venit cu trenul au coborat in mijlocul targului.