Este sau nu corupția un păcat în opinia religiilor creștine? Printre cele 10 porunci regăsim câteva care ar putea să-i incomodeze pe corupți la Judecata de Apoi, unde nu există imunitate, nici cârdășie a penalilor și nici Șparlamentul nu mai are competențe prin care să-i facă pe unii mai egali în fața Legii ca pe alții.
Ce spune Decalogul?!
- Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
Cu toate astea pentru cei mai mulți politicieni șeful de partid, cel care poate asigura un loc pe lista electorală, care poate să ofere o sinecură bănoasă sau doar protecție în fața legii chiar este înlocuitorul lui Dumnezeu. - Sa nu-ți faci chip cioplit, nici alta asemănare, nici să te închini lor.
Cum ar putea fi definit politicianul care se folosește de banii publici și de fișa postului nu pentru a-și face datoria publică, ci pentru a își face campanie permanentă de imagine, să fie adulat de electorat și mai ales de șoșonarii și lipitorii săi de afișe și care, în același timp, își omagiază și îl pupă sârguincios în dos pe șefului său ierarhic politic? - Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.
Rugăciunile și parastasele electorale, sărbătorile de Paște și Crăciun petrecute alături de oamenii de rând doar în anii când sunt programate alegeri, invocarea justiției divine în cazurile de anchete penale sunt tocmai încălcări ale decalogului de către politicieni. Mulți dintre aceștia își fac cruce cu mare sârg ori de câte ori au ocazia să mai prostească electoratul credincios. Își fac cruce și când își încârdășesc câte o acțiune de Grup Infracțional Organizat. Să nu cadă în dizgrația șefilor și să nu fie dați pe mâna procurorilor. - Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
Aici politicienii punctează în relația cu divinitatea sărbătorind prin nemuncă chiar mai multe zile decât ce a dat Domnul (și Biserica) în calendar. - Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, că bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.
Urmează ca la Judecata de Apoi să fie judecate anumite fapte în interpretarea lor. De exemplu trebuie definit exact dacă o firmă cu care se fură bani publici și care este pe numele tatălui sau mamei politicianului, sau averile trecute pe numele lor, atunci când ochiul scrutător al Legii se ațintește asupra lor, pot fi sau nu considerate ”cinstire”. - Sa nu ucizi.
Oare copiii și bătrânii morți din cauza sistemului sanitar prost gestionat de guvernele care au condus România în ultimii 31 de ani, girate de clasa politică intră la socoteală în ceea ce privește această poruncă? Ca să nu mai vorbim despre morții Revoluției, Mineriadelor, diverselor #Colective mutate mai nou și în spitale, pentru care, tot cu complicitatea clasei politice nu s-au găsit încă vinovați. - Sa nu fii desfrânat.
Chefurile cu minore, nopțile petrecute de parlamentari împreună cu dame de companie prin camerele plătite din taxele și impozitele contribuabililor, promovările politice contra favorurilor sexuale și hărțuirea colegelor de partid se încadrează perfect în ”latura obiectivă” a acestei porunci. - Să nu furi.
Pentru oameni: Locuri de joacă la prețuri uriașe. Garsoniere sociale la preț de vilă de lux. Sens giratoriu la preț de bloc de locuințe.
De cealaltă parte: Vile de lux cu drumuri private construite de Primărie. Excursii în locuri exotice. Limuzine de serviciu etc. Și toate astea din salarii de bugetari.
Să-și ridice primul vila doar cel fără de păcat… - Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
Oare atacurile murdare și bălăcăreala din campania electorală sunt suficiente pentru câțiva ani de primire călduroasă în cazanul cu smoală? - Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.
Este greu ca politicienii să nu poftească la ceva ce este al aproapelui lor… Când își permit să aibă totul, sau aproape totul: putere publică și bani publici, fiecare mânărie făcută în detrimentul românilor pe care au jurat la învestire că-i vor ”propăși” îi ”îmbunăstări”, este poftă la averea aproapelui, Cu toate acestea, în nimicnicia lor, toți aceștia și-ar dori să aibă parte de respect, dragoste și cinste. Dar nu le cunosc și nu au nimic în comun cu ele. Defect de educație din familie.
Nemuncind pentru propria avere, parlamentarii au impresia că toată țara face la fel.
Așa s-a adâncit prăpastia dintre cele două țări care este România: una e cea a lucrătorilor la privat, în economia reală, acolo unde salariul îl iei dacă ai bani în cont, și alta e țara bugetarilor, ținuți în dolcele far niente confortabil al celor opt ore de muncă și – uneori – a campionatelor matinale de solitaire. Ce e curios: n-am auzit despre o lege care să pedepsească nemunca. Sunt o mulțime de reglementări despre cum să-ți scoată soldații apa din casă sau despre cum să-ți ducă omătul din curte, dar niciun cuvințel despre asistatul care face bancuri la crâșmă despre soldați. Ești primar și condiționezi ajutorul social de strânsul frunzelor din parc și te trezești cu plângere în justiție. Candidezi la parlamentare și promiți hrană caldă tuturor putorilor și nu există o lege care să te înfrâneze.
Este evident că cei mai mulți exponenți ai actualei clase politice din România nu ar avea ce să se afișeze creștini și nu prea au ce să caute în biserici.
Și, cu toate acestea, principalul agent electoral a clasei politice este tocmai Biserica.
Fără rușine, ierarhii BOR privesc cum o șleahtă de păcătoși conduc țara folosindu-se de Credință (ultimii în Famiglia de Cățărați pe Steag și Credință fiind șoșoacele și ”aurarii”).
În loc să ia atitudine față de miruirea unui corupt și folosirea unor simboluri sfinte în lupta politică împotriva DNA, patriarhul BOR le dă borfașilor certificate de bună purtare pe care să le folosească în fața instanței.
Este foarte greu să funcționeze justiția socială într-o țară în care electoratul este excesiv de religios și în condițiile în care Justiția Divină are reprezentanți corupți în România.