CTP Cluj-Napoca a inventat călătoria în timp

Mai nou, cu Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca se poate călători nu doar cu autobuzul, troleibuzul și tramvaiul. Cu CTP se poate călători acum și în timp.

Un cititor ne-a trimis o fotografie cu un bilet de călătorie, compostat la aparatul din autobuz, vineri 9 iunie. Aparatul a funcționat atât de bine încât l-a trimis pe călător înapoi în timp cu nici mai mult nici mai puțin de zece ani. Pe bilet apare imprimată data de 27.07.2007, ora 04.00, în loc de 09.06.2017.

Cititorul nostru se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi prins control în timp ce călătorea cu biletul valabil pentru anul 2007? Ar fi primit amendă sau controlorii ar fi înțeles că sistemul de ticketing merge mereu fix pe-alăturea?

Sistemul de ticketing dă rateuri serioase. De nenumărate ori s-a întâmplat ca automatele de bilete din stații să nu funcționeze, să nu dea rest sau să nu dea bilet. De asemenea, aparatele din autobuze pentru vizat bilete sunt nefuncționale de multe ori sau dau rateuri precum cele semnalate de cititorul nostru.

Comentarii

Zoltan

09.06.2017 10:49

Mai rau ii cand iti cumperi bilet de la tonomatul de bilete, bagi banii, iti scrie "Tranzactie reusita" si nu primesti biletul. Am patit-o acum 2 zile, statia IRA, eu si cel care a urmat dupa mine, si probabil multi altii care nu au ce sa faca, pentru ca probabil aparatul a ramas fara bilete dar nu stia sa-ti zica :))Deci cineva ramane cu banii aia, corect? dar daca eu ma duc pe principiul ca am platit biletul si ma printre controlorul, incasez o amenda frumusica, nu?  :)Sper ca ii un caz izolat.

iii

09.06.2017 13:41

Aaa, am patit-o si eu de doua ori...

Cristina

10.06.2017 12:09

Am patit si eu. Mi-a luat banii si nu mi-a dat nimic, a aparut meniul fara sa primesc nici un bilet...iar in timp ce urcasem in autobuz vazusem inca o persoana cu fata confuza stand in fata aparatului si tot cautand biletul care presupun ca nu ii primise nici ea.

Adauga comentariu