In vizor

Criză de plastic pentru buletine: Clujenii trebuie să aștepte cel puțin 30 de zile pentru eliberarea cărților de identitate

Din cauza unei achiziții de materiale pentru cățile de intentitate care s-a desfășurat cu întârziere, Direcțiile de Evidența Populației de la nivelul întregii țări au fost nevoite să prelungească termenul de eliberare a actelor de identitate la 30 de zile. Iar acest termen poate ajunge chiar și la 45 de zile.

Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj. În situații deosebite, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj.

  • • Termenul efectiv de eliberare a actelor de identitate la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj este de 30 zile de la data depunerii cererii, conform Dispoziției nr.105 din 13.01.2021 a Directorului Executiv;
  • • Termenul efectiv de eliberare a actelor de identitate în care s-a înscris mențiunea privind stabilirea reședinței la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj este de 5 zile lucrătoare, conform Dispoziției nr.105 din 13.01.2021 a Directorului Executiv;
  • • În cazul în care un cetățean se află într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în actul de identitate într-un termen mai scurt decât cel prevăzut mai sus  (ex. motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt stat, susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operațiuni notariale/bancare/poștale etc.), acesta se va adresa conducerii instituției (șefului de serviciu), va depune o cerere și va prezenta documente în susținere, care va analiza și va dispune, după caz, măsuri pentru soluționarea în timp util a cererii acestuia, conform Dispoziției nr.105 din 13.01.2021 a Directorului Executiv.

Vă reamintim însă că valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări ”

Întrucât actele de identitate al căror termen a expirat începând cu data de 01.03.2020, sunt valabile potrivit Legii nr. 55/2020, acestea pot fi utilizate de către cetățeni în relația cu instituțiile publice, persoane juridice de drept privat, care au obligația de a le accepta.

Această situație este una temporară până ce de la nivel central se va rezolva problema achiziției de materiale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *