Criticul Claudiu Groza: „În teatrul instituționalizat se întâmplă și lucruri foarte frumoase, dar și lucruri banale, sau de-a dreptul rateuri”

Claudiu Groza e teatrolog, critic literar și jurnalist, actualmente redactor la revista Tribuna. E un critic de teatru care, în peste două decenii, a văzut mii de spectacole în țară și în afara țării, un critic ce poate emite astfel o opinie pertinentă, sincronică și diacronică, în ceea ce privește teatrul clujean, domeniul asupra căruia l-am chestionat în acest interviu. 

Dacă la începuturile carierei sale, Claudiu Groza era un pic supărat pe ceea ce oferea scena din Cluj - comedii ieftine și spectacole-șușă, acum constată un ușor anacronism al instituțiilor teatrale, ce nu țin întotdeauna pasul cu evoluția societății, a mentalității publicului consumator de artă. Lipsa unui program estetic coerent în mediile instituționalizate și avântul zonei teatrale independente, ce ajunge chiar să surclaseze spațiul instituționalizat, sunt alte elemente importante pe care le constată criticul experimentat de teatru. Despre evoluția sa în acest domeniu și despre evoluția acestei zone culturale, mai pe larg, în povestea sa de viață - legată ombilical de teatru.

Premiul I la Cântarea României cu prima piesă de teatru

Viitorul teatrolog și critic literar a cunoscut plăcerea jocului teatral încă din liceu. A urmat liceul la „Gheorghe Șincai” și, chiar de pe clasa a IX-a, a făcut parte dintr-o trupă de teatru ce tocmai se înființa. Fiind vorba de anul 1988, teatrul, chiar și cel amatoricesc, de nivel liceal, punea unele probleme ideologice, pe care însă elevii-actori de la Șincai le-au depășit fără prea mare dificultate, dovedindu-se mai inteligenți decât sistemul comunist de la acea vreme:

„Am făcut un spectacol după Fernando Arrabal, «Picnic pe câmpul de luptă», și, cum era pe vremea aceea modelul, am mers la Cântarea României. Evident că directorii liceului erau foarte mândri că noi am câștigat locul I la faza municipală și județeană și trebuia să mergeam la faza națională; fusesem și la un festival de teatru pentru elevi, am primit premii, toată lumea era foarte mândră de ce făceam noi.

Și după faza județeană, sau în timpul fazei județene, cineva și-a dat seama că Arrabal e un scriitor interzis, ceea ce noi nu știam, pentru că luasem textul din Revista Secolul 20 și, de obicei, cărțile autorilor interziși erau puse într-un dulap separat, nu erau accesibile. Și ni s-a atras atenția că ar fi bine să schimbăm piesa, ca să nu apară probleme ideologice. Asta era însă complicat de făcut, pentru că nu poți cu niște elevi de liceu să schimbi peste noapte un spectacol. 

Ne-am gândit la diverse variante și până la urmă am găsit un text românesc care semăna foarte mult cu situația din piesa lui Arrabal, părea chiar așa, un plagiat, era practic o adaptare, aceeași situație dramatică, același număr de personaje. Și atunci am zis, bun, lucrăm Arrabalul nostru în continuare, numai că se cheamă «Pământul după ora 10 și 5». Am schimbat numele personajelor și am jucat în continuare piesa lui Arrabal și am luat locul I la Cântarea României la faza națională și premiul pe care l-am primit, în vara lui ʼ89, a fost o săptămână în tabăra de la Năvodari.”

Au urmat mii de spectacole, trăite din postura de critic

Astfel a început pasiunea teatrală a lui Claudiu Groza, inițial drept creator al actului artistic, pe scenă, și ulterior în calitate de critic:

„Când am terminat liceul voiam să fac Filologie, secția de teatru, care se înființase în ʼ91, ce funcționa la Facultatea de Litere din Cluj. Eu nu voiam să mă fac nici actor, nici regizor, dar am văzut că este o secție de critică de teatru și atunci m-am înscris la teatrologie și din anul II de facultate am început să scriu, să public, și din ʼ94 au trecut 21 de ani. În cei 21 de ani am văzut mii de spectacole.”

Claudiu Groza a debutat la Mesagerul Transilvan, în 1994, în plină „epocă de pionierat entuziast al presei”. A lucrat și la Uniplus Radio, chiar de la înființarea postului, și a prins vremurile în care ziarele se tipăreau în plumb, iar reporterii transmiteau știrile la radio prin telefoanele publice, cu fise:

„Pentru că erau telefoane cu fise era foarte greu să transmiți o știre prin telefon și era o perioadă când presa încă se adapta la tehnologiile noi. În ʼ94, când am lucrat eu la Uniplus, exista internet pe calculatorul din redacție, dar nimeni nu știa să îl folosească, în afară de mine, care mai lucrasem înainte. Colegii mei scriau știrile de mână, era o vreme când presa încă se făcea cu pixul și de pe telefonul fix public, cu fise.

Dacă vedeam un spectacol, cronica apărea a treia zi, pentru că nu exista posibilitatea tehnologică să apară mai repede, era un delay al procesării materialelor.”

„Eram un pic supărat pe mediul teatral, care la vremea aia era destul de îmbâcsit”

La Mesagerul, Claudiu a scris în timpul studenției, iar când a terminat facultatea i s-a oferit un post la revista Apostrof:

„Și pentru că eram un pic supărat pe mediul teatral, care la vremea aia era destul de îmbâcsit, câțiva ani am scris doar critică literară. Teatrul părea împotmolit cumva: în ʼ96-2000, în teatrele publice, orice inovație, orice noutate era foarte greu să prindă, să apară, să se dezvolte, și se făceau multe spectacole șușă, comedii ieftine, piese proaste, care se puneau pe niște aranjamente – cumva, teatrul părea blocat într-o rețetă proastă.”

Ulterior, Claudiu Groza  a lucrat la Radio Renașterea, apoi ca știrist la CD Radio, a colaborat cu Radio Cluj, pe partea culturală, iar din 2003 lucrează la Tribuna, dar a scris concomitent și pentru Ziarul Clujeanului și  Ziua de Cluj. 

În 2010 a renunțat la presa locală și a început să se ocupe de teatru și în zona de coordonare de proiecte. Din 2013 e selecționerul unui festival de teatru din Arad, Festivalul Internațional de Teatru Nou și, nemaifiind legat de un loc de muncă în presa clujeană, a început să călătorească prin țară și prin lume, profitând de libertatea de mișcare, pentru a practica „turismul” teatral:

„Am lucrat mulți ani în presa generalistă clujeană și atunci mă puteam deplasa puțin mai greu, pentru că eram condiționat de faptul că lucram în presa locală, dar, în ultimii ani, de când nu mai fac presă cotidiană, văd cam 100-150 de spectacole pe an. Am văzut spectacole și în România, și în străinătate – am văzut spectacole străine foarte bune, chiar antologice, și la diverse festivaluri din țară și, firește, am fost și la festivalurile din afara țării. 

În momentul acesta există mai multe maniere de teatru care se practică în Europa. În România se practică un teatru care are accentul pe dinamica vizuală și pe sincretism, în sensul că se combină textul cu coregrafia, cu muzica de scenă, cu elemente multimedia în anumite cazuri, și toate lucrurile astea contează în spectacole. Nu e modelul franțuzesc, un teatru textocentric, unde accentul cade foarte mult pe text: acolo vin doi oameni, stau două ore pe un scaun, spun un text și toată lumea e foarte răvășită de chestia asta. În România e un teatru de tip sincretic, în care elementele foarte diverse contează la fel de mult ca și textul: mișcarea de scenă, eclerajul, muzica, coregrafia. Sunt formule diferite de a face teatru.”

Teatrul instituționalizat pare dominat de o indecizie doctrinară, nu are un program estetic vizibil sau coerent

Claudiu Groza consideră că în momentul de față Clujul e unul dintre cele mai dinamice spații culturale din România, fiind un oraș în care cultura a avut o evoluție spectaculoasă. Asta se datorează însă în special zonei independente, care a reușit să o surclaseze pe cea instituționalizată:

„Avem o zonă independentă foarte dinamică, foarte dezvoltată, care dă tonul în momentul acesta. Cred că zona independentă are o pondere mai mare la nivel public decât zona instituțională, clasică, și asta se simte la toate nivelurile: și la nivelul teatrului, și la cel al artelor plastice, chiar și la nivel muzical.

Cred că o problemă a zonei instituționale din Cluj, cu anumite excepții, este că pare dominată de o indecizie doctrinară, nu e limpede care e rețeta, care e doctrina, ce se urmărește. Cred că doar Teatrul Maghiar din Cluj are o doctrină, un program estetic vizibil sau coerent. În rest, totul pare așa, un fel de magmă, în care se întâmplă și lucruri foarte frumoase, dar și lucruri banale, sau de-a dreptul rateuri.

În spațiul independent e vital să ai un program estetic, o doctrină, pentru că acesta este patternul tău, marca ta, care te distinge de ceilalți, și dacă faci așa un inventar al spațiului independent vezi că fiecare companie teatrală independentă are personalitatea ei. Fiecare are structura ei foarte evidentă, personalitatea proprie, are direcțiile foarte bine marcate, or chestia asta nu se întâmplă în spațiile instituționalizate.”

Teatrul trebuie să evolueze deodată cu societatea

După 20 de ani de meserie, Claudiu Groza constată faptul că sensibilitatea receptorului de teatru suferă modificări de-a lungul timpului, transformări de care trebuie să se țină seama în punerea în scenă a actului artistic:

„Așa cum noi evoluăm ca persoane, ca societate, așa trebuie și teatrul să evolueze odată cu societatea, cu noi. În anii ʼ90 toți consumatorii de cultură din România erau răvășiți, erau impresionați de teatrul de tip antropologic, de literatura mistică ezoterică, erau la modă Cioran, Eliade, în teatru se făcea Trilogia Antică, spectacole din-astea de tip antropologic, foarte încărcate simbolic. Dar în momentul acesta, de pildă, suntem mult mai «superficiali», avem o atenție mai alertă, avem alt tip de receptare, suntem mult mai ludici, mai cinici, mai reactivi la problemele din jurul nostru, la problemele curente, și mai puțin reactivi la metafore; de asta formula de teatru care are un impact în momentul acesta e teatrul social sau teatrul documentar. 

Acum trebuie un discurs foarte incisiv. Nu mai ține cu simboluri, metafore, mantre. A trecut epoca, pur și simplu evoluăm, ne maturizăm, ne prostim poate, asta e greu de spus pe măsură ce lucrurile se petrec, dar ideea de care trebuie ținut cont e că teatrul trebuie să țină pasul cu evoluția societății căreia i se adresează: e ca și cum ai ține ițari și opinci la un magazin unde toată lumea cumpără blugi – nu o să-ți cumpere nimeni ițarii, despre asta e vorba.”

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face același lucru”

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face același lucru”, spune teatrologul, criticul literar și jurnalistul Claudiu Groza. După mai mult de două decenii de activitate publicistică, Claudiu se simte dominat de un sentiment acut al empatiei și a nevoii de echitate:

„Cred că asta e ceea ce mă caracterizează, faptul că mi se pare nedrept ca cineva de lângă mine să fie umilit sau nedreptățit în mod flagrant. Acesta e lucrul care mă supără cel mai mult. Mă deranjează ipocrizia, fățărnicia, minciuna. Eu cred în libertatea fiecăruia, în măsura în care ai o conștiință a echilibrului. Poți să faci ce vrei, în măsura în care nu îi afectezi pe ceilalți sau nu îi ataci pe ceilalți. Cred în echilibrul interior, care îți dă direcția cea mai bună, și în același timp în libertatea totală. Cred și în valorile sociale, dar nimeni nu trebuie să sufere din cauza unor principii sau a unui sistem – habotnicia principiilor mă dezgustă, nu trebuie să prevaleze asupra demnității unei persoane.”

Adauga comentariu