Cristian Matei, directorul general al Companiei de Apă Arieș, candidatul PSD pentru Primăria Turda: „În calitate de primar, doresc să aplic o strategie care se va baza pe o permanentă consultare a cetățenilor și a mediului de afaceri!”

Cristian Matei, directorul general al Companiei de Apă Arieș, este un manager cu o îndelungată și bogată experiență, un antreprenor de succes și un bun profesionist, care își dorește ca același management eficient, pe care l-a dovedit în cadrul Companiei de Apă Arieș, să îl aplice, din 6 iunie, în beneficiul turdenilor, din poziția de primar al municipiului Turda.

Timp de 13 ani neîntrerupți, Cristian Matei a făcut parte din Consiliul Local Turda și, astfel, el cunoaște foarte bine problemele orașului pe care vrea să îl conducă în calitate de edil: infrastructura precară a drumurilor, lipsa curățeniei, câinii vagabonzi, lipsa locurilor de muncă (având drept consecință plecarea familiilor în străinătate), investițiile insuficiente pentru dezvoltarea orașului, pentru construirea de locuințe destinate tinerilor, precara punere în valoare a potențialului turistic și istoric al Turzii și a zonei adiacente, lipsa unor strategii de sprijinire a mediului de afaceri și multe alte probleme, cărora candidatul PSD, o persoană dinamică și implicată, dorește să le găsească soluții, pentru ca turdenii să aibă parte de un oraș în care cei plecați să își dorească să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai fie tentați să plece.

Cristian Matei a dovedit, de-a lungul întregii sale vieți, că este un om capabil: a fost printre primii 10 pe țară la absolvirea Facultății de Matematică, secția Informatică, motiv pentru care a fost recomandat pentru cercetare științifică și învățământ superior, a lucrat ulterior într-un domeniu inovativ pentru anii ʼ80, ca programator și șef oficiu de calcul, după Revoluție și-a dovedit aptitudinile antreprenoriale în calitate de administrator și director al unor businessuri de succes, iar, din 2013, a arătat că omul sfințește locul, în calitate de director general al Companiei de Apă Arieș. Aceasta este o companie care, sub conducerea sa, a trecut prin ample reabilitări de infrastructură (prin proiecte europene), care continuă proiectele de dezvoltare și reabilitare, care a dus o politică de rebranșare la apă a tuturor asociațiilor și proprietarilor ce aveau apa sistată, care și-a sporit constant numărul de angajați și cifra de afaceri. 

Mai mult decât atât, Cristian Matei a fost întotdeauna un manager care s-a gândit, dincolo de cifra de afaceri, și la binele semenilor săi. A fost un lider care a adus un plus de valoare comunității în slujba căreia dorește să se pună acum, în calitate de primar. Câștigarea Primăriei nu va însemna pentru Cristian Matei o detașare de oameni, pentru că și în administrația publică locală acesta își dorește să aplice o strategie care se va baza pe o permanentă consultare a cetățenilor și a mediului de afaceri, singurul care poate asigura dezvoltarea sănătoasă a unei așezări urbane.

A pornit în viață cu dreptul, atât familial, cât și profesional

Cristian Matei s-a născut în 1958, în Iclănzel, județul Mureș, într-o familie în care tatăl era medic veterinar, iar mama, profesoară de biologie. Pe când avea 2 ani, părinții săi s-au mutat la Sângeorz-Băi, oraș unde Cristian a absolvit cursurile școlii gimnaziale. Pe clasa a VIII-a s-a decis să vină la liceu la Cluj, pentru a se pregăti într-un domeniu nou apărut pe vremea aceea – operator/programator calculatoare:

„În școala gimnazială mi-a plăcut foarte mult matematica și, sunând foarte tentant, Liceul de Prelucrare Automată a Datelor, am fost curios și foarte dornic să mă lansez pe noua orbită a erei computerelor.”

Cu toate că era o concurență foarte mare, Cristian a intrat la acest liceu și a făcut parte din a treia promoție care a absolvit în 1977 LPAD (actualul Liceu de Informatică „Tiberiu Popoviciu”). După Bacalaureat, Cristian Matei și-a continuat studiile pe aceeași linie, la UBB, în cadrul Facultății de Matematică, secția Informatică, pe care a terminat-o în 1982, fiind al patrulea pe țară, cu nota 10 la licență si primind, astfel, recomandare pentru cercetare științifică și învățământ superior.

Datorită mediei mari de absolvire, a putut alege la repartiție Centrala Gazului Metan Mediaș, primul său loc de muncă de analist programator, în cadrul unui proiect amplu de optimizare a rețelelor naționale de gaz prin puncte. 

Cristian Matei s-a căsătorit încă din facultate. În timp ce lucra la Mediaș, soția sa era încă studentă la Cluj și, dorind să se reapropie de familie, el a reușit să obțină o negație de la minister, pentru a se putea muta cu serviciul la Electroceramica Turda, unde a ajuns să lucreze ca programator de sistem:

„Am contribuit la achiziționarea unui calculator Felix 256 - era cât o sală de sport!, calculator pe care am fost însărcinat să îl exploatez, din poziția de adjunct șef oficiu de calcul.”

În anul 1986, Cristian Matei s-a transferat la Stațiunea de Cercetări Agricole Turda, unde, ca șef oficiu de calcul, și-a adus contribuția la implementarea informaticii în cercetarea agricolă. Din această poziție a contribuit și la elaborarea unei lucrări științifice, „Contribuții ale informaticii la dezvoltarea cercetării agricole. Valorificarea câmpului experimental”, apărută sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice București, în anul 1988.

În anul 1983, soția lui Cristian Matei a terminat Facultatea de Matematică, prinzând, prin repartiție guvernamentală, un post la Turda, la Școala Generală „Ioan Opriș”. Pentru cei doi soți a urmat o căsnicie liniștită și o viață de familie împlinită și prin venirea pe lume a celor doi copii ai lor, Ionuț Bogdan și Oana Cristina, născuți și crescuți în Turda, actualmente absolvenți de studii superioare și oameni de afaceri de succes. Cristian Matei este, în prezent, și mândrul bunic a doi nepoței.

Peste 20 de ani de experiență managerială

După Revoluție, împreună cu soția, Cristian Matei a lucrat pe brânci „într-un mediu competitiv și periculos, cum a fost capitalismul sălbatic al anilor ʼ90”.

La începutul anului 1990, el și-a deschis prima firmă de comerț, cu care a avut succes și, astfel, un an mai târziu, a renunțat la funcția de șef oficiu calcul din cadrul Stațiunii de Cercetări Agricole, pentru a se dedica în totalitate afacerilor:

„A urmat o perioadă în care ne-am ocupat de import și distribuție de medicamente pe întreg arealul României, o afacere prin care mi-am îmbunătățit metodele de management. În ceea ce privește activitatea mea profesională, de atunci și până în prezent, pot spune că dețin o vastă experiență de management, de peste 20 de ani.

Între 1999 și 2007 am fost director general și președinte al Consiliului de Administrație la Met Mobila SA Turda; între anii 2001-2004 am deținut funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație la SC Turism Arieșul SA, societate cu capital de stat care, la preluare, era într-o situație dificilă din punct de vedere financiar, și aveam sarcina de la AVAS să o pregătesc pentru privatizare și să realizez privatizarea societății. Am reușit, din punct de vedere financiar, să o pun pe linia de plutire, după care am îndeplinit toate prerogativele pentru a fi supusă privatizării, în final fiind privatizată cu succes.

În perioada 2009-2010, am ocupat funcția de director general al Societății Naționale de Radiocomunicații SA, sucursala Cluj, iar, din 2010, cea de director general la firma SC Dona Credo SRL.”

Modernizarea completă a infrastructurii de apă și canal, până în anul 2020

În iulie 2013, Cristian Matei a preluat prin contract de mandat Compania de Apă Arieș, în calitate de director general. Din această poziție, printr-un management performant, a reușit, în fiecare an, să crească cifra de afaceri a Companiei, ducând la bun sfârșit un proiect european de 79 de milioane de euro (prin implementarea lui 100%):

„Am reușit implementarea unui sistem de management integrat la nivelul companiei și construcția unei clădiri P+2, plus renovarea altor două corpuri de clădiri, drept contribuție proprie a Companiei de Apă la proiectul european. Am reușit, din economiile care au rezultat în urma derulării proiectului, să recuperăm circa 8 milioane de euro, și astfel am putut achiziționa utilaje performante, pentru a realiza lucrări de investiții în regie proprie, utilaje care, până în acel moment, nu existau la Compania de Apă.

Tot din aceste economii, de 8 milioane de euro, am reușit să montăm 18 000 de contoare cu telecitire, un pas înainte spre modernizarea activității și spre calitatea serviciilor – citirea se realizează din mașină, tehnica e de ultimă oră, ceasul electronic ne oferă 109 parametri care ne permit să știm exact cum a funcționat contorul, dacă au fost pierderi, pentru a îi putea anunța pe oameni în timp util. Până acum, nu aveai această posibilitate și, până nu ieșea apa afară, nu aflai că există probleme.

Am reușit, într-un an de zile, să ajungem la zi cu restanțele care existau în momentul preluării companiei, în ceea ce privește investițiile interne, și, în permanență, în toată această perioadă, ne-am focusat asupra continuării proiectului european, etapa a doua, 2014-2020, fiind prima companie care a semnat contractul cu autoritatea de management, datorită faptului că s-a reușit în întregime, până în acest moment, implementarea primei etape a proiectului.

În acest sens, pentru configurarea Master Planului și a studiului de fezabilitate, care sunt primii pași pentru accesarea fondurilor pentru pasul doi, au avut loc discuții cu toți primarii care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară «Apa Văii Arieșului». Am discutat cu toți primarii pentru a vedea ce anume poate fi implementat în unitățile administrativ-teritoriale ale fiecărei comune sau municipiu, iar, în final, solicitările primarilor au fost de așa natură încât, în măsura posibilităților, prin fondurile pe care le vom accesa în etapa a doua, să fie realizate 100% rețelele de canalizare și de apă ale întregii zone din arealul respectiv.

Studiul de fezabilitate și Master Planul au fost finalizate, în acest moment fiind studiate de experții Uniunii Europene, pentru a finaliza și finanțarea, fiind vorba de 200 de milioane de euro, o sumă care, în momentul în care va fi investită în acest areal, va aduce un beneficiu real pentru comunitatea noastră. Noi avem și conducte din metal, din anii ʼ38, care sunt ciuruite, găurite. Cele care nu au fost înlocuite în prima etapă a proiectului vor fi înlocuite în cea de-a doua, vor exista extinderi de rețea, rețele noi. În anul 2020, toate rețelele de apă și canal ale arealului de deservire vor fi noi, iar asta ne va permite să oferim servicii îmbunătățite, care să nu mai presupună avarii. 

Ceea ce ne bucură este faptul că experții Uniunii Europene au dat un prim răspuns, în sensul că nu au nimic împotrivă pentru a se primi această sumă, datorită faptului că noi am reușit implementarea în întregime  a primului pas din proiect. Urmează să fim informați, în viitorul apropiat, ce hotărâre s-a luat, este în discuție aici și procentul de contribuție proprie a Companiei de Apă, cât și a UAT-urilor componente, și sperăm ca acest proiect să fie suportabil, contribuția proprie să fie de 0%, finanțarea să fie asigurată de Uniunea Europeană și de Guvern, pentru a fi în măsură să implementăm pasul al doilea al proiectului.”

Un director sensibil la nevoile oamenilor

În momentul în care a preluat Compania, Cristian Matei nu a concediat oameni, ci a căutat să găsească resurse financiare care să îi asigure suplimentarea cheltuielilor pentru a angaja noi persoane, pe locurile disponibile în acel moment: 

„La Stația de Epurare nu exista niciun angajat, iar acum lucrează 40 de oameni. Am găsit resursele financiare necesare, Compania de Apă Arieș este în plină dezvoltare, este pe profit, are o cifră de afaceri importantă.”

De asemenea, noul director al Companiei de Apă a eliminat conflictele cu asociațiile de locatari și a negociat cu toți restanțierii, în așa fel încât să se recupereze și să se reeșaloneze datoriile, ceea ce a dus la reconectarea tuturor la rețeaua de apă:

„Pentru a debloca situația asociațiilor sau a proprietarilor de case care erau cu apa sistată, am aplicat unele metode, care în final au dus la faptul că toată lumea a primit apă, nu mai erau sistări, iar, din 2012 și până astăzi, eu nu am închis apa la nimeni.”

Cu noile utilaje achiziționate, Compania de Apă, sub conducerea lui Cristian Matei, a putut remedia mult mai eficient avariile apărute (care, după implementarea pasului 1 al proiectului european, s-au redus simțitor). Pe de altă parte, a acționat preventiv, reușind, pe baza unor statistici, să intuiască posibilele avarii care au fost remediate chiar înainte de a se produce, pentru a se evita inundarea beciurilor, o problemă existentă în Turda și Câmpia Turzii. O problema cauzata de funcționalitatea defectuoasa a canalelor care se colmatează din motive obiective și subiective:

„Totul se aruncă la canal, dar se produc colmatări și din cauză că nu avem o rețea completă de apă meteorică în oraș. Apa de ploaie antrenează pietre și bolovani care intră în canal și, împreună cu gunoaiele de la blocuri, produc colmatări, și atunci canalul iese în beciurile oamenilor.

Începând de anul trecut, am invitat la Compania de Apă peste 180 de asociații de locatari, cărora le-am explicat ce doresc să fac, le-am adus la cunoștință ce lucrări se vor face pentru pasul doi al proiectului european, pentru fiecare asociație în parte, și, în paralel, prin acțiunile de prevenire, le-am cerut să își identifice problemele urgente pe care le au la asociație, urmând ca Compania de Apă să aloce resursele necesare pentru remedierea acestora. Am avut o colaborare foarte bună cu asociațiile și, astfel, în cea mai mare parte, până în acest moment, problemele au fost remediate.”

Un candidat la Primărie care cunoaște foarte bine problemele orașului

Cristian Matei își dorește ca, începând din iunie 2016, să aplice, din poziția de primar al municipiului Turda, același management performant de care a dat dovadă și în cadrul Companiei de Apă Arieș. El cunoaște foarte bine problemele orașului, având în vedere faptul că, de 3 ani de zile, de când a preluat managementul Companiei, se lovește zilnic de ele și îi sunt comunicate de către cetățeni:

„Una dintre cele mai importante este, clar, infrastructura drumurilor din municipiu, care sunt distruse; mai există problema curățeniei, a câinilor vagabonzi.

Trebuie să atragem investiții în vederea creării de locuri de muncă bine plătite, care să ne aducă familiile plecate în străinătate, copiii, înapoi acasă. Este nevoie de locuințe pentru tineri, fie prin construirea de noi blocuri, fie prin loturi de teren pe care le putem acorda.

Principiul după care lucrez eu este acela al realizării de investiții, pentru că, fără investiții, nu se dezvoltă nimic. Din păcate, în acest an, Primăria Turda nu a alocat niciun leu pentru investiții în infrastructură și pentru dezvoltare. 

Avem la Turda zone, hectare întregi disponibile pentru a putea realiza parcuri tehnologice unde să oferim avantaje investitorilor. Poziția noastră geografică, situarea municipiului la un nod de autostradă și la 35 de kilometri de un aeroport internațional, ne face extrem de atractivi marilor investitori, un exemplu fiind și cel mai mare depozit regional Kaufland, care este poziționat pe teritoriul comunei Mihai Viteazu, adiacent municipiului nostru. Turda este în centrul Ardealului. În acest moment avem 3 parcuri logistice construite în zona Turzii, iar când vor fi gata celelalte părți de autostradă (până în 2018, am înțeles că se vor face), Turda va deveni un centru comercial foarte puternic.

Din punct de vedere turistic, consider că avem un obiectiv important, Salina, care nu este utilizată la potențialul ei maxim, și care ar putea face parte dintr-un circuit turistic complex, pe care să îl organizăm în zonă, având în vedere că mai dispunem de Cheile Turzii în apropiere, de Cheile Turului, Cheile Vălișoarei, care au un farmec aparte, de mănăstiri, de castrul roman.

Trebuie să dezvoltăm și partea istorică, să refacem castrul roman, pentru că e praf. Turda are o istorie milenară, trebuie să ne ocupăm și de asta. Trebuie refăcute clădirile administrative, care fac parte din patrimoniul orașului, fosta Judecătorie, clădirea Primăriei, trebuie elucidată situația blocului O din sensul giratoriu, cea a Casei de Cultură, a Cinematografului Tineretului.”

Cristian Matei consideră că toate aceste probleme se pot rezolva într-un mod foarte simplu, printr-o echipă eficientă în administrația locală și prin crearea unui mediu de afaceri sănătos în Turda:

„Eu sunt un om de echipă. Va exista un departament special în Primărie care să cunoască absolut toate companiile din Turda, cu profil și specific, în așa fel încât, în momentul în care apar investitorii, Primăria, care este în slujba orașului, să îi poată dirija spre companiile private, dacă nu se găsesc resurse de rezolvare a solicitărilor acestora în domeniul public.

Înainte de hotărâri de Consiliu, când va fi vorba de ce investiții se realizează, eu mă voi consulta cu toți oamenii de afaceri și, în special, cu marii contribuabili, care sunt cei mai în măsură să hotărască legat de banii pe care îi aduc în comunitate.”

„Voi semna un contract social prin care voi gira toate angajamentele pe care mi le iau în fața oamenilor!”

Cristian Matei a ajuns membru PSD în anul 1999, iar, un an mai târziu, a devenit consilier local, rămânând neîntrerupt, în această calitate, în slujba administrației locale, până în 2013, când a preluat, în calitate de director general, Compania de Apă Arieș, și a fost astfel nevoit să renunțe la funcția de consilier. La alegerile locale din 2012, el a fost candidatul propus pentru funcția de primar al municipiului Turda, din partea USL. Tot în 2012, când a intrat, pentru o scurtă perioadă, în cel de-al patrulea mandat de consilier local, Cristian Matei s-a implicat și mai mult în activitatea obștească, devenind liderul coaliției de la putere (USL, PC, PPDD) din Consiliul Local Turda.

Cristian Matei este un profesionist care niciodată nu s-a dat înapoi din fața responsabilităților, este un lider care a preferat întotdeauna să rezolve imediat, împreună cu factorii implicați, orice problemă apărută, atitudine datorită căreia a fost apreciat de cetățeni pentru activitatea sa în cadrul Companiei de Apă. El este o persoană dinamică, implicată, care își atinge întotdeauna obiectivele, un familist convins, apropiat de oameni, consecvent politicilor de stânga:

„Întreaga carieră mi-am construit-o ținând cont de deontologia profesională și de bunul-simț; am fost implicat în mod direct și indirect în diverse campanii electorale și am demonstrat că, inclusiv în relația cu adversarii politici, în orice context, am păstrat o conduită demnă și decentă, la fel cum voi proceda și de acum înainte. Am fost și voi rămâne mereu consecvent cu valorile social-democrate, pentru care am primit voturile și încrederea cetățenilor.

În calitate de primar, doresc să aplic o strategie care se va baza pe o permanentă consultare a cetățenilor și a mediului de afaceri. În plus, voi semna un contract social cu comunitatea, prin care voi gira toate angajamentele pe care mi le iau în fața oamenilor!”, conchide Cristian Matei, cel care își dorește să conducă destinele turdenilor pentru următorii 4 ani.

Adauga comentariu