Justitie

Crin Bologa, noul șef al Direcției Naționale Anticorupție

Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a noilor procurori șefi, în ciuda avizelor CSM. Crin Bologa la DNA, Elena-Giorgiana Hosu la DIICOT și Gabriela Scutea la Parchetul General.

Administrația Prezidențială arată într-un comunicat de presă că președintele României, domnul Klaus Iohannis a semnat astăzi următoarele decrete:

Decret pentru numirea în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Gabriela Scutea, pe o perioadă de 3 ani;
Decret pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a domnului Crin-Nicu Bologa, pe o perioadă de 3 ani;
Decret pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a doamnei Elena-Giorgiana Hosu, pe o perioadă de 3 ani.

Crin Bologa a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în 1995. Apoi a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău (1995-1999) şi procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Sălaj în perioada 2008-2011, potrivit site-ului magistrati.ro.

CV Crin Bologa

Din 1999 până în 2005 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. În 2005, a fost numit şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţiei – Serviciul Teritorial Cluj, fiind eliberat din funcţie la cerere în decembrie 2007. Începând cu ianuarie 2008, şi-a reluat activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj. A fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj în perioada ianuarie 2013-ianuarie 2016, se arată în evidenţa procurorilor numiţi în funcţii de conducere, publicată pe https://mpublic.eu/. În ianuarie 2016 a fost reînvestit în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. A deţinut poziţia până în ianuarie 2019, potrivit evidenţei procurorilor numiţi în funcţii de conducere din iunie 2018, publicată pe https://mpublic.eu/.
Citeşte întreaga ştire: Cine este Crin Bologa, noul procuror-șef DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *