Editorial

Covidul și Julieta

România, 2021, scena balconului din „Romeo și Julieta” reinterpretată. La balcon, Julieta-Covid. În stradă, protestul-Romeo care îi face declarații de ură.

Actul II, scena II

„Romeo: De răni fac haz cei nerăniţi cândva.

(Julieta se ivește la o fereastră de sus.)

Dar ce lumină-acolo-n geam răsare?

Sunt zorii, da, și Julieta-i soare!”

Bolnavul de Covid, cu masca de oxigen pe față.

În stradă, oameni fără mască.

Bolnavul ia o gură din oxigenul care îl ține în viață.

Protestatarii consumă oxigenul ca să strige „Libertate!”.

Nimeni nu pare deranjat de absurdul situației. Boala îi privește de la geam, iar ei trec nepăsători ca niște carnivori pe lângă un abator. Scena continuă.

„Obrazul, vezi, și-l sprijină în mână…

O, cum de nu-s pe mâna ei mănușă,

Să-i mângâi eu obrazul!

Julieta: Ah!”

Julieta noastră nu spune „Ah!”, ci rămâne fără aer. Saturația de oxigen din sânge e la 87%. Mai ia o gură de viață și îl privește pe Romeo cum își strigă dreptul la o viață fără restricții. Romeo al nostru nu e îndrăgostit de Julieta. La fel cum părinții au interzis dragostea dintre protagoniștii operei lui Sakespeare, virusul i-a făcut pe români să se urască între ei. Un român bolnav privește de la geam cum alți români protestează pentru dreptul lor de a se îmbolnăvi. În aer plutește boala inconștienței. Și piesa continuă.

„Julieta: Romeo, ah! De ce ești tu Romeo?

Te leapădă de nume și de tată.

De ce nu te-nduri, iubire jură-mi doar

Și-am să mă rup de-ai mei, de Capuleți.

Romeo: Să mai ascult sau să-i răspund acum?”

Mulțimea strigă „Jos Guvernul!”. Bolnavul de la geam se întreabă dacă Guvernul îl poate salva. Clădirea din care privește protestul are fațada praf, ca multe altele din România. Genul ăla de clădire pe lângă care treci fără să o privești, ca să nu-ți strici ziua. E spitalul CFR din Brașov, dar nu e nicio surpriză. Multe spitale din România arată ca și cum ar fi trecut prin molima războiului. Julieta mai ia o gură de oxigen, Romeo o ține pe-a lui: „Jos Guvernul!”. Prăpastia dintre ei e de netrecut. Și actul merge mai departe.

„Romeo: Domniță, jur pe luna care ninge

Polei de-argint pe pomii toți din preajmă…

Julieta: O, nu jura pe lună! Luna-și schimbă rotundul chip în fiecare lună!

Și nu te vreau ca ea de nestatornic.

Romeo: Pe ce să-ți jur?

Julieta: Să nu te juri deloc,

Sau, dacă vrei, pe dulcea ta făptură,

Pe zeul păgânei mele jură,

Și-am să te cred.”

Romeo se îndepărtează și o lasă în urmă pe Julieta, la geam. Părăsită, sărută singurul lucru care i-a promis dragoste pe viață: masca de oxigen. Cortina cade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *