Coșurile de fum folosite necorespunzător lovesc din nou. Acoperișul unei case din Cluj-Napoca a luat foc

O anexă și acoperișul unei case au luat foc vineri noaptea pe strada Pometului din Cluj-Napoca. Flăcările au pornit de la coșul pentru evacuarea fumului, izolat necorespunzător față de materiale combustibile.

La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale pentru stins incendii, iar pompierii au luptat cu flăcările mai bine de trei ore.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, întreg acoperișul anexei a fost distrus de flăcări.

 

Focul a afectat și 30 de metri pătrați din acoperișul casei.

Adauga comentariu