Cosmin Chiorean, un reprezentant al noii generații de avocați clujeni: „De cele mai multe ori trebuie să gândești outside the box pentru a găsi soluția potrivită”

Cosmin Chiorean e un tânăr avocat la început de drum, membru al Baroului Cluj din anul 2014, ce deprinde tainele meseriei în cadrul Societății Civile de Avocați „Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații”, unde e specializat pe real estate, drept fiscal, drept contravențional, recuperări creanțe, drept societar, drept penal și procedura executării silite. E o persoană plăcută, deschisă, jovială, cu dragoste față de oameni și de profesia sa, căreia i se dedică acum în totalitate, pentru a-și construi o carieră ce se prefigurează a fi una pe viață. Tinerețea îi conferă o alură prietenoasă și plină de viață, iar seriozitatea cu care și-a trasat drumul până acum oferă o notă importantă de maturitate personalității sale.  

Cosmin Chiorean e un profesionist ce, încă de la primii pași în carieră, inspiră încredere și căldură umană, un spirit inovativ cu o gândire ”outside the box”, specifică generației sale.

„Dacă încerci să gândești outside the box și obiectiv soluția apare natural, de la sine”

Cosmin Chiorean e originar din Cristești, județul Mureș. A urmat Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, la o clasă de matematică-informatică, intensiv informatică. Profilul real absolvit l-a ajutat să își dezvolte o gândire logică, structurată, obiectivă, care, consideră acum avocatul, îl ajută foarte mult în profesie, pentru că „de cele mai multe ori trebuie să gândești outside the box pentru a găsi soluția potrivită pentru spețele pe care le ai.” „Dacă încerci să gândești outside the box și obiectiv soluția apare natural, de la sine”, e convins Cosmin.

După terminarea liceului majoritatea colegilor săi s-au îndreptat în mod firesc spre domenii specifice profilului absolvit, Politehnică, Matematică, însă, deși îi plăcea foarte mult matematica, el avea multiple pasiuni și, astfel, posibilități de alegere foarte variate: se simțea atras și de filozofie, politică, logică, psihologie, desen și arhitectură.

„Tot timpul mi-am dorit să îmi ating țelurile cât mai rapid posibil”

În momentul în care a trebuit să aleagă o facultate a încercat să ia o decizie cât mai practică. A dorit să urmeze o instituție de învățământ superior care să îi ofere șanse reale pentru a profesa în domeniul studiilor și astfel  a mers la Drept, considerând că are și aptitudinile necesare exercitării unei profesii juridice:

„Aveam un prieten de familie care era executor judecătoresc în Târgu-Mureș și, aproximativ cu două luni înainte să termin liceul, mi-a spus că, din punctul său de vedere, sunt foarte potrivit pentru acest domeniu, pentru că vede în mine anumite calități care m-ar putea ajuta să devin foarte bun: faptul că eram perfecționist, foarte meticulos, atent la detalii, pentru că aveam încredere în mine și îmi setasem anumite aspirații. Sunt o fire empatică, rațională, calmă, pot să privesc lucrurile în mod obiectiv.”

După primul an de Drept, din dorința de a-și alimenta și celelalte pasiuni, Cosmin a început și Facultatea de Studii Europene (profilul de Relații Internaționale și Studii Europene). Fire ambițioasă, a urmat simultan cele două facultăți, în ciuda tuturor greutăților:

„Nu mi-a fost deloc ușor, pentru că aveam în paralel sesiuni kilometrice. Începeam cu sesiunea de la Drept, o finalizam, apoi intram în sesiunea de restanțe la Studii Europene, pentru că nu aveam posibilitatea să ajung la examene în prima sesiune. Începeam sesiunea în ianuarie și o finalizam undeva spre sfârșitul lunii februarie.

M-am încumetat la un efort de genul acesta pentru că tot timpul mi-am dorit să îmi ating țelurile cât mai rapid posibil. Am urmărit să ard etape, dar nu într-un mod superficial, ci să parcurg fiecare etapă într-un mod cât mai corect și mai sănătos posibil - să acumulez cât mai multă informație, dar în același timp să concentrez mai multe etape, într-un timp cât mai scurt.”

O profesie liberală de care s-a simțit întotdeauna atras

În 2013 Cosmin Chiorean a absolvit cursurile ambelor facultăți, iar ulterior s-a înscris la examenul de admitere în Baroul Cluj. L-a atras natura liberală a profesiei de avocat, libertatea pe care o presupune exercitarea acestei meserii și permanentul contact cu oamenii:

„Nu m-a interesat niciodată magistratura pentru că avocatura e o profesie liberală, de care mereu m-am simțit atras, pentru că e în concordanță cu modul meu de a gândi. E un domeniu foarte complex. Avocatura e și un business în care trebuie să fii un antreprenor foarte bun, dacă vrei să meargă lucrurile foarte bine. Având anumite calități - meticulozitate, spirit organizat, mi-am dat seama că avocatura mi s-ar potrivi cel mai bine. Am și libertatea de a jongla cu programul, să relaționez cu cât mai multe persoane, potențiali clienți, și acesta este un domeniu în care pot să îmi pun în valoare calitățile native și aptitudinile pe care le-am dobândit în timp.”

În ceea ce privește neajunsurile observate până acum în instanțele de judecată, Cosmin Chiorean constată supraîncărcarea acestora, iar ca un punct forte - nivelul ridicat de profesionalism al tinerilor magistrați:

„Exceptând evidenta supraîncărcare a majorității instanțelor de judecată, ceea ce în mod evident, în anumite circumstanțe, poate conduce și la o alterare a actului de justiție, din experiența pe care am avut-o până acum nu am sesizat să existe alte «minusuri» exponențiale. Ba, din contra, am observat la majoritatea magistraților tineri un nivel de profesionalism extrem de ridicat și un rol activ al judecătorilor din noul «val» foarte bine pronunțat.”

„Nu îmi pot imagina un viitor în care să mă reprofilez pe altceva”

În 2013, anul intrării în Barou, Cosmin a început și un masterat în Științe Penale și Criminalistică, la Universitatea Babeș-Bolyai. Din primul an de stagiatură a lucrat în cadrul Societății Civile de Avocați „Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații”, urmând în paralel și cursurile masterale:

„A fost din nou o provocare, în primul rând fizică, pentru că, fiind în primul an de stagiatură și dorind să acumulez cât mai multă experiență într-un termen cât mai scurt, având un volum mare de muncă, petreceam foarte mult timp la birou. Astfel, timpul care îmi rămânea pentru mine era foarte limitat și din acel timp trebuia să aloc și studiului pentru masterat.”

În 2014 Cosmin Chiorean a finalizat cursurile masterale, iar de atunci s-a axat exclusiv pe profesie. E avocat în cadrul Societății Civile de Avocați „Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații”, unde profită de mediul competitiv și stimulant, pentru a-și transforma pasiunea într-o carieră de succes:

„Debutul meu în exercitarea acestei profesii a coincis cu începutul colaborării mele cu societatea de avocatură „Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații”. Exercitarea profesiei într-o astfel de societate îmi asigură atât un mediu propice pentru o dezvoltare rapidă din punct de vedere profesional, cât și un nivel de expunere ridicat, atât în fața potențialilor clienți, cât și în fața concurenței. 

Fiind o fire determinată, perfecționistă și mereu în căutarea competiției cu propria-mi persoană am profitat la maximum atât de logistica oferită de o societate de avocatură, cât și de bagajul de cunoștințe al avocaților parteneri, Florin Șteopan, Mihai Lăpușan și Raul Moscovits, pentru a-mi accelera evoluția profesională și pentru a mă dezvolta într-un mod cat mai complet posibil.

Pe viitor vreau în mod categoric să continui cu avocatura. Nu îmi pot imagina un viitor în care să mă reprofilez pe altceva”, conchide avocatul.

Adauga comentariu