Coronavirusul ar putea trage cortina peste spectacolele de teatru și de operă. DSP Cluj va decide dacă acestea se vor mai desfășura în luna martie

În contextul măsurilor anunțate ieri de către oficialii guvernamentali, privind manifestările publice sau private ce includ grupuri numeroase de participanți, desfășurarea spectacolelor de operă și de teatru din Cluj, foarte populare printre clujeni, sunt puse sub semnul întrebării.

Acum nimeni nu știe dacă acestea vor mai avea sau nu loc în luna martie, cu toate că, pe site-urile dedicate, biletele încă pot fi cumpărate. Precaută, conducerea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a decis deocamdată anularea unui spectacol care ar fi trebuit să se desfășoară astăzi.

Peste 1000 de persoane, interzis. Sub 1000 de participanți, doar cu aprobarea DSP

Guvernul României a interzis, începând din 8 martie 2020, manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.

„Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației”, precizează informarea emisă de Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat duminică în ce condiţii s-ar putea lua decizia închiderii unor spaţii aglomerate, cum sunt mall-urile sau teatrele, în contextul în care s-a hotărât deja ca adunările publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane să fie interzise:

„Cât despre mall-uri, teatre, alte locuri, aceste locuri nu sunt prevăzute acum de aceste măsuri, dar este posibil, dacă vedem că există o răspândire comunitară consistentă, să se ajungă la aceste măsuri. La acest moment nu sunt luate în considerare”, a declarat Raed Arafat, citat de stiripesurse.ro.

Cu toate acestea, în urma deciziei primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, activitatea celor 14 teatre din București a fost suspendată până la data de 31 martie. La București vor fi, de asemenea, suspendate concertele și manifestările din cadrul mai multor instituții culturale din subordinea municipalității, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Opera Națională Română a suspendat spectacolul programat pentru 9 martie

Opera Națională Română este prima instituție culturală din Cluj care a reacționat ferm în urma deciziilor anunțate de către Guvern pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, anulând spectacolul „Bărbierul din Sevilla”, care ar fi trebuit să se desfășoare astăzi:

„Având în vedere Hotărârea nr. 6/ 06.03.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, privind interzicerea manifestărilor și evenimentelor publice și private, cu număr de participanți mai mare de 1000 de persoane, în contextul răspândirii virusului COVID-19, Opera Națională Română din Cluj-Napoca suspendă spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, inițial programat pentru ziua de luni, 9 martie 2020.

Această decizie a fost luată de Consiliul de Administrație al instituției noastre, în contextul riscului prezentat de acest virus și din cauza timpului scurt de consultare a Direcției de Sănătate Publică - organ abilitat de către autoritățile locale să aprobe organizarea evenimentelor publice pe raza județului Cluj, în funcție de o serie de parametri: natura evenimentului, numărul participanților, grupa de vârstă a acestora, posibili factori de risc ș.a.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca respectă aceste recomandări și demersurile aferente lor, ca fiind o măsură de prevenție, pentru siguranța publicului spectator și a personalului instituției noastre.

În cursul acestei zile, s-a cerut totodată autorizarea celorlalte spectacole programate în luna martie, răspunsul oficial urmând a fi comunicat public”, a anunțat conducerea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Spectatorii care au achiziționat bilete la evenimentul suspendat pot să le returneze la Agenția de bilete a Operei (Casa TIFF) sau pe site-ul www.bilete.ro (prin e-mail trimis direct la adresa office@bilete.ro ), în funcție de metoda prin care au fost achiziționate, începând de marți, 10 martie până cel târziu miercuri, 1 aprilie 2020.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca mai avea programate, în luna martie, încă 6 spectacole. Cum capacitatea sălii este de 928 de locuri, pentru desfășurarea acestor spectacole este nevoie de aprobarea Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj.

Și Teatrul Național Cluj-Napoca este în aceeași situație cu Opera Națională Română, cele două instituții utilizând aceeași sală.

Teatrul Național are programate, până în 31 martie, 6 spectacole în Sala Mare și 6 spectacole în Studio „Euphorion” (cu o capacitate de aproximativ 100 de locuri), plus evenimentul Ziua Porților Deschise, din 27 martie, la care intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Următorul spectacol al Teatrului Național Cluj, OST (Organic Sound Twist) este programat miercuri, 11 martie, în Studio „Euphorion”. Pentru desfășurarea spectacolelor sub 1000 de spectatori trebuie cerut acordul DSP Cluj. Surse din cadrul Teatrului Național Cluj ne-au informat că răspunsul din partea Direcției de Sănătate Publică va fi primit până miercuri, când este programat spectacolul. Până atunci, desfășurarea acestuia este pusă sub semnul întrebării, depinzând de decizia DSP. În 13 și în 14 martie, vineri și sâmbătă, este programat la Sala Mare spectacolul „Furtuna”, unde deja au fost vândute bilete pentru jumătate din capacitatea sălii, însă deocamdată nu se știe dacă acest spectacol se va desfășura sau nu, el depinzând tot de aprobarea DSP Cluj.

În Cluj-Napoca mai funcționează și Teatrul Maghiar de Stat, a cărui Sală Mare are o capacitate de 862 de persoane. Teatrul Maghiar de Stat are programate în luna martie încă 17 spectacole, iar Opera Maghiară 6 reprezentații.

Teatrul de Păpuși „Puck” mai are programate, în luna martie, încă 6 spectacole.

Ziar de Cluj a trimis solicitări oficiale către teatrele de stat din Cluj, pentru a afla dacă spectacolele acestora, programate pentru luna martie, se vor desfășura conform programului afișat sau dacă este luată în calcul suspendarea reprezentațiilor. Ziar de Cluj le-a solicitat, de asemenea, oficialilor instituțiilor culturale clujene, să ne informeze ce măsuri vor lua pentru prevenirea posibilelor infectări cu coronavirus ale spectatorilor.

Ziar de Cluj i-a întrebat și pe reprezentanții DSP Cluj dacă teatrele de stat, cele private și instituțiile culturale au depus solicitări la Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj pentru organizarea de spectacole în luna martie și dacă DSP ia în calcul suspendarea spectacolelor acestor instituții.

Vom reveni cu răspunsurile oficialităților.

Deocamdată, însă, cert este că organizatorii de evenimente culturale trebuie să ceară acordul DSP Cluj pentru desfășurarea spectacolelor cu un public sub 1000 de spectatori. Cum această obligație datează doar de ieri, până când DSP va lua o decizie, desfășurarea spectacolelor teatrale și de operă este incertă. Vom afla în zilele următoare dacă și scena clujeană va intra, în luna martie, în carantină.

Foto: Nicu Cherciu

Adauga comentariu