Robert are patru ani si jumatate si abia vorbeste. Are ochii negri, mari, parul carliontat si un zambet irezistibil. Daca il intrebi ce isi doreste cel mai mult iti spune ca vrea sa se joace cu surioara lui, Timea, mogaldeata de doi ani si un pic care doarme in patul infoiat cu perne, plapumi si paturi. Abia ii distingi parul blond in lumina difuza provenita de la doua lumanari care ard anevoie in aerul umed si greu de beci. Pentru ca Robert si Timea stau impreuna cu parintii intr-un subsol de pe strada Traian Mosoiu. Fara electricitate, incalzire, sau apa.
Anca, mama lor, nu mai stie cate lumanari a ars ca sa nu ii tina in bezna totala. Aerul e greu de umezeala si gaze arse, de la singura sursa de caldura: aragazul pe butelie care sta in coltul camerei.
“Seara se face mai frig, punem o oala cu apa si dam drumul la aragaz. Se incalzeste un pic inainte sa ne punem in pat”, explica Anca.
Doua paturi, un dulap, un scaun si cateva rafturi intr-o pivnita intunecata este locul numit acasa pentru patru suflete. Un loc unde lumina nu ajunge, unde apa e adusa in bidoane de la benzinarie, un loc unde e greu sa respiri.
Anca si Tiberiu s-au cunoscut chiar de ziua ei, de 8 martie, acum cativa ani. La scurt timp a venit Robert pe lume, s-au luat, sa fie o familie. Doi ani mai tarziu s-a nascut si fetita. Ea tanara, el aproape cu 30 de ani mai in varsta. In primavara anului trecut proprietarul spatiului in care stateau i-a scos in strada. Asa au ajuns sa fie tolerati in beciul cladirii de pe Traian Mosoiu 43 de Arhiepiscopia Ortodoxa.
Dar nimeni nu merita sa stea in asemenea conditii, mai ales nu doi copii micuti care nu stiu cum e sa doarma intr-un pat curat, intr-o camera luminoasa. Cei doi soti sunt constienti ca nu acestea sunt conditiile pe care trebuie sa le ofere copiilor lor.
Tiberiu se tanguie ca la varsta lui nu il mai angajeaza nimeni, spune ca a incercat pe la santiere pentru ca se pricepe la zidit, la tencuit, la orice. Asa ca a ajuns sa recicleze din gunoaie pentru a putea pune pe masa o paine si o conserva pentru copii.
Mai sunt ajutati de “doamna Maria” de la Ecce Homo cu mancare, haine pentru copii.
Anca, la 32 de ani, spune ca ar munci orice. Dar n-au acte.
“Maine dimineata mergem sa ne facem buletinele. S-au pierdut, dar mergem sa ne facem”, promit ei.
Spun ca au depus cerere la Primarie pentru locuinta sociala, dar n-au avut sorti de izbanda. Acum tot ce isi doresc e o camera unde sa traiasca in conditii normale.
“Nu vreau doua camere, nu vreau camera si bucatarie. Imi doresc o camera unde sa putem sa stam nu in conditiile astea”, spune Tiberiu.
Aici si aerul intra greu pe usa de scanduri subrede acoperita cu paturi ca sa-i protejeze de frig. Aici, sub pamant, si speranta e timida. Icoana de deasupra patului care le da nadejde nu ii poate si salva. Au nevoie de bunavointa comunitatii, de o raza de incredere si un dram de ajutor pentru a iesi din gaura neagra in care-si duc zilele. Pentru ca Robert si Timea sa aiba o copilarie asa cum merita: luminoasa si curata.
