In urma aparitiei articolului de ieri din Ziar de Cluj, autoritatile locale au luat atitudine. Astazi, cei 12 copii au fost luati din padure si dusi la Centrul Social de Urgenta al primariei Cluj-Napoca.
Speriati, din duba Politiei Locale, au coborat prima data adultii. Micutii i-au urmat tematori, cu pasi mici, tremuranzi. La vederea asistentelor de la centru, imbracate in halate albe, au incremenit. “Asta e spital?” au inceput ei sa zbiere, cu lacrimi in ochi. “Ce-i aici?”, urlau si parintii, care nu voiau nici in ruptul capului sa intre in cladire.
Pe hol, alta dilema: un batran tocmai iese din sala de mese, iar oamenii adusi aici din padure se revolta din nou: “Asta e azil, noi nu stam aici”, urla barbatii, urla si copiii. Viata lor nu e una usoara, dar e libera. In padure, nu se uita nimeni la ei, nu-i constrang pereti albi, de ciment. Acolo nu se tem ca murdaresc gresia cu noroi si nici nu le face cineva program.
“Daca ma puneti sa ma spal, tot sparg pe aici”, se enerveaza unul dintre cei doi barbati, iritat de asistentele din centru.
Nici el, nici femeile, nici copiii – nimeni nu face baie; ei s-au spalat, nu e nevoie sa le spuna nimeni cum sa se ingrijeasca. Sunt curati. “La toti, io le fac baie”, urla din spate o femeie.
O jumatate de ora mai tarziu, dupa lungi negocieri, sunt de acord sa ramana in centrul care le-a pus la dispozitie o camera mare, cu 12 paturi – cate unul pentru fiecare prichindel. Dar paturile curate, baia mare si caldura nu-i impresioneaza. Se simt captivi aici si oricat ar incerca angajatii centrului sa-i convinga de bunele intentii, ei nu cred asta.
“Io nu stau. Io plec. Ma intorc deseara. Trebuie sa ma duc in oras, sa fac bani, sa rezolv treburi. Vreau sa construiesc o casa unde sa stam toti. Maine ma duc sa scot buletinul nevesti-mii si sa fac actele pentru pamant”, se agita iar unul dintre barbati si pleaca. Pleaca toti cei patru adulti, iar in centru raman doar copiii – de la 1 an pana la vreo 17.
Intr-un tarziu, accepta sa se spele, dar fara niciun ajutor si numai mituiti cu televizorul plat din sala de mese – cine e curat, are voie sa se uite la el. “Oaaaa”, se napustesc micutii in usa, cu ochii la plasma inca stinsa. Au in continuare manusi in maini, nu se simt in largul lor nici macar sa le dea jos. „Nu e frig in padure”, spun ei, intimidati de cladirea in sine.
“Erau monitorizati de multa vreme si am incercat de mai multe ori sa ii ducem intr-un centru”, spune acum Aurel Mocan, seful directiei de Asistenta Sociala a Primariei Cluj-Napoca.
“Unul dintre barbati are in plan sa construiasca o casa in apropiere de Cluj, iar noi ne-am propus sa ii ajutam sa isi indeplineasca aceasta dorinta”, mai zice acesta.
Ce nu spune insa Aurel Mocan e ca de vreme ce acesti oameni au fost invatati sa traiasca liberi, nu o sa ramana prea mult timp in Centrul Social de Urgenta al municipalitatii. Nimeni nu ii poate obliga sa ramana. Aici nu primesc mancare, iar parintii lor fac bani din gunoaiele altora.