Copiii din 110 școli din județul Cluj sunt în pericol. Din 264 de clădiri, 110 nu au autorizație privind securitatea la incendii

În județul Cluj, în evidența Inspectoratului pentru situații de urgență figurează 264 de instituții de învățământ cu personalitate juridică, dintre care 53 sunt autorizate, iar 110 neautorizate. Restul de 101 nu fac obiectul autorizării, deoarece au fost construite înainte de anul 1989 și nu au suferit modificări majore.

„În prezent, obligativitatea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu este aplicabilă construcțiilor cu destinația de învățământ noi sau celor la care s-au efectuat lucrări de dezvoltare, modernizare sau schimbare a destinației și, pentru care, la data când au fost date în exploatare, legislația prevedea această obligație. Obligativitatea obținerii autorizației se aplică imobilelor cu destinație de învățământ construite după 1989 sau celor construite înainte de această dată la care se execută diverse lucrări”,  a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Fiecare unitate de învățământ are diferite corpuri de clădiri care pot sau nu pot să aibă autorizație privind securitatea la incendiu.

„În județul Cluj există 546 de corpuri de clădiri în cadrul unităților de învățământ care nu fac obiectul autorizării, 84 sunt autorizate privind securitatea la incendiu și 201 nu sunt autorizate. Din ultima categorie menționată, precizăm faptul că cele mai multe dețin aviz de securitate la incendiu și sunt în decurs pentru a obține autorizația de securitate la incendiu”, a explicat Andrei Biriș.

În legislația națională, școlile au fost introduse, „în mod explicit, în categoriile de construcții instalații, tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind prevenirea și stingerea incendiilor, odată cu intrarea în vigoare a HG. NR. 571/1998 pentru aprobarea categoriilor de construcții, instalații tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și/sau autorizăii, în prezent abrogată”.

Din câte se vede, nimănui nu-i pasă. Se bifează din partea autorităților controale anuale, dar nu se iau măsuri, nimeni nu răspunde.

Adauga comentariu