În urmă cu câteva zile, Ziar de Cluj a prezentat statisticile pe țară a copiilor care au părinți plecați în străinătate. Situația este una dezamăgitoare, studiile arătând că în judeţul Cluj, în urmă cu un an, erau peste 900 de copii care aveau cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Cifra îngrjorătoare se bate cap în ca cu rata scăzută a şomerilor din judeţ.
Minorii sunt extrem de afectați de lipsa părinților. Un copil trece foarte greu peste etapa aceasta și de fiecare dată când părintele pleacă timp îndelungat de acasă, copilul suferă o traumă care și la maturitatea îi va rămâne întipărită în minte.
Familia este cel mai important lucru din cadrul formării unui copil. Psihologul Florina Pop explică cât de greu îi este unui copil singur, abandonat sau agresat să se adapteze societății, să depășească această trauma.
„Familia reprezintă mediul în care un copil beneficiază de suport pentru a se forma și a-și consolida un stil de gândire sănătos și un atașament securizant. Relația de atașament este un factor foarte important care se formează în primii 2 ani. Copiii singuri, cei abandonați sau cei agresați repezintă grupuri aflate la risc din punct de vedere psihologic. Personalitatea copilului se formează prin intermediul interacțiunilor zilnice și depinde foarte mult de comportamentul adulților și de modul în care le sunt satisfăcute nevoile fundamentale precum cele fiziologice, de securitate (copilul are nevoie de un mediu sigur, stabil, securizant), are nevoie de apartenență și afecțiune. Atașamentul este unul dintre factorii cei mai importanți. Acesta reprezintă o relație extreme de important care se stabilește între copil și părinte și se bazează pe nevoia copilului de îngrijire și protecție pe care o dobândește de la adult. Copilăria este o perioadă de vulnerabilitate în care copilul depinde de adultul care îl îngrijește și care va deveni principala sa figură de atașament. Conform teoriei lui Bowlby merită să menționăm 3 teze enunțate:
În momentul în care un copil este crescut cu încredere de către părinte probabilitatea de a experienția frică este mai mică decât la cei crescuți fără încredere.
Această încredere apare în urma unei perioade de dezvoltare începând cu anii copilăriei și continuând cu cei ai adolescenței. Așteptările care se formează în această perioadă se schimbă mult mai greu pe tot parcursul vieții unei persoane.
Acesta așteptări sunt strâns legate de experiența prin care trece copilul abandonat, singur sau agresat. Ori un copil abandonat, abuzat sau care crește singur are multe șanse să dezvolte un atașament nesigur, anxios, cu impact asupra propriilor relații, nu doar în copilărie, ci și la maturitate.
Există o probabilitate foarte mare ca acești copilași să se simtă abandonați și nesiguri, deși le poți spune că au același bagaj de abilități. Creșterea într-un mediu în care părinții există este ca și cum acel copil ar fi vaccinat din punct de vedere emoțional pentru a putea face pe mai departe diferitelor surse de stres, și invers, dacă acel copil e singur, abuzat sau abandonat e ca și cum nu ar fi “imunizat din punct de vedere emoțional”, ci chiar fără “imunitate emoțională”. Consecințele experiențelor de acest tip depind și de vârsta copilului, de perioada de timp în care a fost expus unor abuzuri, de specificul de dezvoltare al acestuia (sănătate, abilități), însă conform studiilor pot reprezenta stresori suficient de traumatici încât să conducă la apariția a diverse tulburări emoționale și/ sau de comportament”, explică Florina Pop.