Cooperativa Ochiul şi Timpanul veghează la cum „marchează” Viktor Orban în Ardeal banul

Este interesant cum cei de la serviciile secrete româneşti sunt mai preocupaţi să se joace de-a „jeimsbonzii” numai cu propria populaţie pe care o ascultă şi o supraveghează din orice poziţie, dar ratează, cu brio, adevăratele ameninţări la adresa Statului român.

Dar când Statul este obişnuit să-şi trateze cetăţenii ca pe „dujmani”, nu este de mirare că Big Brother umblă cu Big Shopârla ameninţărilor de securitate internă. Care vin din interior, nu, că de aceea sunt denumite interne? Precum mass media ticăloşită care dă pe goarnă ce nu convine Cooperativei Ochiul şi Timpanul. Inclusiv că ne-a infestat breasla cu tot felul de goarne şi ciripitori care se dau acum deontologi şi unici deţinători ai Adevărului.

Dar, în timp ce Ochiul şi Timpanul Cooperativei sunt aţintite către „dujmanul din interior”, cei din exterior îşi fac mendrele după cum ştiu mai bine. În secolul XXI nu mai e nevoie de divizii blindate, când blindate cu bani sunt guvernele. Şi care pot trimite batalioane de euro să invadeze Carpaţii. Un nou şlagăr se naşte: „Treceţi Bănci străine Carpaţii / Cu euro la contul curent”.

Aseară, colegii de la Ziar de Cluj au tradus un material apărut pe transindex.ro din care află şi cei de la SRI şi SIE ceea ce se ştia de multă vreme în Ardeal, că, în timp ce ei dorm pe picioare, sau se ocupă să tragă cu urechea şi să-şi „şpioneze” propria populaţie, Ungaria ne invadează financiar. Peste 100 de milioane de euro au fost băgate de către guvernul Orban în conturile organizaţiilor maghiare din Transilvania.

Dragii noştri de la SRI şi SIE, un domn jurist maghiar stabilit la Bruxelles, Czika Tihamer, vă transmite că Guvernul ungar trimite, an de an, sume colosale în Transilvania. Bani care ajung la biserici, instituții de învățământ și diverse alte organizații culturale, precum este şi UDMR când nu se joacă de-a partidul. Iar cum sunt cheltuiți acești bani nu numai că reprezintă un mister din cauza lipsei de transparență a sistemului public și politic (loc în care ar cam trebui să faceţi lumină), ci vin la pachet cu consecințe politice, sociale și economice de nebănuit pentru statul român ca urmare a implicării Guvernului Ungariei în comunitatea maghiarilor din România.

Recapitulare: în 2018, Guvernul Orban a introdus în Transilvania 100 de milioane de euro şi se pregăteşte să mai introducă cât de curând încă 56 de milioane de euro. Dar există şi o finanţare, similară celei din 2018, făcută de Guvernul Orban în anul 2017, cu aceeaşi destinaţie majoritară: Biserica Reformată Maghiară. Am fi şi noi amabili să aflăm ce, cine, când, cui, de ce.

Mai întâi din cauză că ne mai aducem aminte de scandalul politic intern din UDMR din anul 2011, an în care preotul reformat Laszlo Tokes devenea indezirabil pentru UDMR. Zicea ex-preşedintele Marko Bella, că Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania reprezintă pentru Uniune și pentru maghiarii din Transilvania „o cianură politică, o poluare a mediului politic, care vine de la vecin”. “Vecinul” era, în mod clar, fostul şi actualul guvern maghiar. De, taică, când “vecinul” le polua buzunarele cu arginți – de s-a făcut și cultura de grofi locali deasă și bogată – poluarea mediului politic românesc nu era deloc vizibilă. Nu pentru maghiarii din Uniune – formațiune care, prin dualitatea modului în care este alimentată cu bani (când ca formațiune culturală, când ca una politică), concurează chiar și lumina soarelui (când corpuscul, când undă).

Revenind la ce, cine, când, unde, de ce, informăm (pe gratis, să trăiţi!) Cooperativa Ochiul şi Timpanul că sunt bani cheltuiţi invizibil, cum este cazul Universității Sapientia. Sunt bani cheltuiți pe ceremonii spectaculoase cum a fost în situația încheierii lucrărilor de renovare a clădirii Liceului Apaczai din Cluj. Sunt bani pentru megaproiecte de nișă precum Zona Media Transilvăneană care a primit 4,5 milioane euro pentru a salva publicaţiile grupului media Szekelyhon (cotidianul Kronika, săptămânalul Erdely Naplo și cotidianul Szekelyhon) și pentru a realiza niște site-uri proprii. Bani cheltuiţi total netransparent, fără nici o licitaţie.

Aceşti bani produc efecte nedorite de statul român pentru viitor, în primul rând crearea unor dependenţe culturale, economice şi politice a comunităţii maghiare din Transilvania faţă de banii din Ungaria.

La 5 milioane de euro investite de guvernul român în această comunitate în 2018, suta de milioane de euro a lui Orban este chiar tromful!

Adauga comentariu