Constructia blocurilor de pe Macesului, ilegala incepand de maine

Prefectura Cluj ataca in instanta autorizatia de constructie a blocurilor de pe strada Macesului, cartierul Buna Ziua. Dupa luni bune de actiuni si proteste, cetatenii din zona se bucura de o prima victorie. Astazi, Gheorghe Vuscan a facut cererea catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), necesara pentru sistarea lucrarilor. De maine, constructorii din Buna Ziua vor fi obligati sa opreasca lucrarile.

Prefectul Clujului, Gheorghe Vuscan, a decis, vineri, sa atace in contencios administrativ HCL-ul, PUZ-ul si autorizatiile de construire emise de autoritatea locala, solicitand instantei anularea acestora. Actiunea prefectului, odata inregistrata, suspenda de drept lucrarile pe santier, dar numai dupa ce o adresa in acest sens este trimisa catre Inspectoratul de Stat in Constructii.

"S-a solicitat instantei anularea actelor administrative, suspendarea autorizaţiilor de construire, oprirea lucrarilor, precum si demolarea constructiilor deja realizate", spune prefectul. "Am in fata cererea pe care o vom trimite catre ISC, o semnam astazi si o trimitem", a spus prefectul Gheorghe Vuscan.

Astfel, in mod legal, dezvoltatorul este obligat sa sisteze imediat orice activitate de construire pana la solutionarea cauzei de catre instanta. In caz contrar, construirea fara autorizatie sau cu autorizatia suspendata constituie infractiune. 

"Daca nu se vor opri, ne vom adresa Parchetului", a declarat, pentru Ziar de Cluj, subprefectul Clujului, Mihnea Remus Iuoras.

Si locatarii din zona sunt cu ochii pe constructor

“Vom fi deosebit de vigilenti in urmatoarea perioada si vom monitoriza zona pentru a ne convinge ca aceasta prevedere importanta ce decurge din actiunea prefectului  va fi respectata intocmai. In caz contrar, nu vom ezita sa depunem plangeri penale impotriva celor care nu vor respecta aceasta prevedere legala, cat si impotriva celor care vor incerca sa obstructioneze sau sa intarzie, prin orice mijloace, punerea ei in aplicare”, spun clujenii de pe strada Macesului.

In cazul in care prefectura nu trimitea cererea catre ISC, Asociatia Locatarilor de pe Macesului planuia sa se adreseze Inspectoratului de Stat in Constructii pentru a cere intreruperea lucrarilor in zona.

“Deja avem pregatite plangeri penale pentru abuz in serviciu, in cazul in care nu se vor opri din construit”, spune Elek Levente, presedintele Asociatiei.

Revolta de pe Macesului

Locuitorii strazii Macesului sunt nemultumiti de faptul ca intr-o zona de case va fi construit un ansamblu de blocuri, in care se vor muta 300 de familii, pentru care nu exista infrastructura in zona si nici locuri de parcare.

Pe de alta parte, dezvoltatorul ansamblului de pe Macesului, Synesis Development, spune ca a obtinut doua autorizatii de la primarie, in octombrie si noiembrie 2013, conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat in 2008 si ca respecta distantele fata de vecinatati, iar parcarile sunt rezolvate in incinta ansamblului.

sursa foto: ziuadecj.realitatea.net

Adauga comentariu