Editorial

Constituţie pentru căţei

Constituția e ceva cu care se șterg cu toții: politicieni, magistrați, funcționari, păreriști, analiști, jurnaliști, #unițisalvaționiști șamd, în funcţie de interesul de moment, când la fund, când la gură. Dar se vede la gura lor că, mai întâi, întotdeauna se șterg la fund.

Când le convin deciziile judecătorilor Curţii Constituţionale a României, acestea sunt minunate, democratice şamd, iar judecătorii sunt ultima redută în calea invaziei totalitarismului. Când nu le convin deciziile CCR, avem de a face cu partizanatul acestor judecători şi cu ingerinţa în “trebile” interne ale partidelor.

Până acum, judecătorii CCR s-au pronunţat de două ori pe tema nominalizării premierului de către preşedinte şi cât de mult îşi poate băga un preşedinte piciorul în Constituţie pentru a obţine ce vrea el.

Judecătorii CCR au admis faptul că preşedintele Iohannis s-a jucat neconstituțional de-a tentativa de dizolvare a Parlamentului, după cum doresc mușchii domniei sale; în sensul că Însuși El a desemnat, făţiş, un premier care nu avea susţinere parlamentară, cu scopul declarat de a fi “trântit” de plenul Parlamentului şi de a se forţa dizolvarea acestuia “conform legii”. “Conform legii”, “conform legii”, numai că litera şi spiritul legii trebuie să-şi dea mâna peste voinţa de moment a unui politician vremelnic într-o funcţie care-l poate tenta la abuz, altfel creăm precedente care ne duc către dictatură. Litera legii spune despre puterea preşedintelui de a numi pe cine doreşte şi tot această literă (scripta manent) zice că numirea se face în scopul creării unei majorităţi şi a formării unui guvern care să guverneze. Aici intervine spiritul legii care pune politicianul grăbit să-şi dea cu presupusul pe litera legii şi încearcă să-l readucă la realitate. În scopul creării unei majorităţi de guvernare, nu este tot una cu în scopul de a mai face un pas înspre alegeri anticipate.

Scriam atunci când Klaus l-a nominalizat pe “Mandolină” pentru al doilea mandat de chichi și de-un leu ridichi (citez): ”Prin urmare, întreb: este neconstituţională desemnarea unei persoane care nu prezintă o virtuală majoritate parlamentară, ori a unui candidat propus doar pentru a fi respins de Parlament? În numele unei presupuse majorităţi stradale are voie Preşedintele să anuleze majoritatea exprimată prin vot în 2016 şi să forţeze dizolvarea acesteia pentru a-şi crea una favorabilă lui? Are acesta dreptul de a programa, pas cu pas, situaţia excepţională de dizolvare a Parlamentului în numele „democraţiei”?”

Judecătorii CCR au decis luni că ce a făcut Iohannis este neconstituţional. Şi că merele de la europarlamentarele şi prezidenţialele din 2019 nu sunt tot una cu perele (mălăieţe) de la parlamentarele din 2016. Că, în spiritul legii, pentru a respecta litera acesteia, nu poţi numi un premier doar pentru a parcurge paşii legali către anticipate – anticipatele fiind soluţia la o criză care încă nu există decât în sondajele de opinie care-i dau majoritari “covârşitor” dacă ar fi alegeri “duminica viitoare” pe liberali. Ori scopul desemnării unui premier este ca acesta să-şi facă o majoritate de guvernare, nu una pentru declanşarea alegerilor anticipate.

Iar Iohannis nu poate spune că n-au venit şi alţii cu o propunere de premier. Trebuia să îi lase pe cei din PSD, Pro România, ALDE şi UDMR să-şi demonstreze majoritatea, apoi să-l propună pe Orban. Asta dacă chiar dorea să respecte Constituţia şi să declanşeze legal, nu după mofturi şi hachiţe de moment, anticipate.

După decizia judecătorilor CCR a ieşit Orban al Doilea să ne dea “punctajul” partidului (adică ce vor măcina propagandiştii PNL şi ai lui Iohannis zilele acestea în spaţiul public). Ni se zice că este inadmisibil faptul că judecătorii CCR îşi permit să nu îl lase pe Klaus să se joace cum vrea el cu Constituţia. Se amestecă concepte din gură, ni se spune despre cum legitimitatea prin vot a presedintelui, bate la fund legitimitatea judecătorilor CCR, despre cât de partizani sunt aceştia, uitând că abia ce, de atâta “partizanat” aceştia tocmai l-au lăsat pe Mandolină “Întâiul” să treacă Bugetul prin Ordonanţă de Urgenţă, fără dezbatere parlamentară. Atunci judecătorii CCR au fost “pita lui Dumnezeu”, acum sunt “talpa Iadului”.

Cum am mai zis, încep să cred că în Alianţa dintre PSD şi PNL, adevăratele “dame de centură” au fost liberalii. Aşa zişii liberali. Nu există USL bun sau rău, există aceeaşi demagogie în folos personal îndelung mestecată de către toţi aceşti indivizi fără nici o ocupaţie coerentă, alta decât datul sforăitor şi inutil (pentru români şi România), din gură. Eu sunt sătul şi de cumătrocraţia din PNL nu numai de cea din PSD!

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *