Consiliul Județean face cursuri pentru monitorizarea rampei ecologice de deșeuri. Costurile depășesc 13.700 euro pentru 8 funcționari publici

Consiliul Județean caută o firmă specializată care să asigure instruirea personalului în vederea monitorizării modului în care funcționează celula 1 din Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. Celula a fost dată în funcțiune doar de câteva luni. Valoarea contractului este de peste 65.700 lei (aproximativ 13.700 euro) și presupune instruirea a 8 funcționari publici.

Firma care va câștiga procedura de achiziție directă va asigura activitatea de formare și perfecționare profesională a personalului Consiliului Județean Cluj cu atribuții în implementarea contractului de operare a CMID.

Cursurile vor avea loc în perioada octombrie - noiembrie 2020. Potrivit caietului de sarcini, intervalul și datele exacte vor fi stabilite de comun acord cu furnizorul declarat câștigător, în funcție de disponibilitatea participanților. Număr zile de curs: 4 zile (32 de ore) teorie, 1 zi (8 ore) practică.

Orele de teorie vor avea loc la sediul Consiliului Județean Cluj pentru partea de teorie și CMID Cluj și alt depozit propus de către ofertant pentru partea practică.

Celula 1 a CMID a fost pusă în funcțiune în luna mai, cu o autorizație de mediu provizorie. Contractul de gestionarea centrului a fost atribuit, tot provizoriu, Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca. La scurt timp, firma Eco Sud București a contestat contractul, dar a pierdut în instanță așa că acum CMID este tot în sarcina RADP, până la finalizarea licitației pentru stabilirea unui alt operator.

Anul trecut, RADP a primit și contractul de finalizare a lucrărilor la prima celulă, după ce a fost reziliat contractul cu asocierea Kranz Eurocenter - ISPE SA din cauză că nu au respectat termenele din contract. În august 2019, în regim de urgență, RADP Cluj-Napoca a câștigat licitația pentru proiectarea și realizarea lucrărilor la CMID, ca urmare a rezilierii contractului cu asocierea Kranz Eurocenter - ISPE SA.

Adauga comentariu