Consiliul Judetean a dat prime ilegale angajatelor de 8 Martie

Raportul Curtii de Conturi, intocmit in urma auditului financiar din vara anului trecut de la Consiliul Judetean, scoate la iveala mai multe nereguli in ceea ce priveste administrarea banului public.  Spre exemplu au fost acordate prime angajatelor de Ziua Femeii, bani pe care acum institutia trebuie sa ii recupereze.

“Au fost acordate in cursul anului 2012 personalului propriu al UATJ Cluj sume de bani, oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie, care exced cadrului legal reglementat, in suma totala de 10.200 de lei.  Aceste sume au fost acordate in lipsa unor acte normative care sa le reglementeze, avand la baza doar prevederile legii 571/2003 privind codul fiscal, care nicidecum nu reglementeaza drepturile ce pot fi acordate personalului platit din fonduri publice”, arata raportul Curtii de Conturi.

In timpul auditului Consiliul Judetean nu a luat nicio masura pentru recuperarea prejudiciului, chiar daca auditorii financiari au recomandat acest lucru.

“Recomandam stabilirea intinderii prejudiciului creat ca urmare a platii nelegale a acestor sume banesti oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie si luarea masurilor legale pentru recuperarea acestuia”, arata auditorii.

UPDATE: Reprezentantii Consiliului Judetean au precizat pentru Ziar de Cluj ca au procedat la recuperarea banilor. Suma de 150 de lei pe persoana va fi recuperata esalonat, retinandu-se din salariile angajatelor.

"Consiliul Judetean Cluj nu a acordat prime nelegale angajatelor. Sumele la care se face referire in Decizia Curtii de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi a Judetului Cluj nr. 26/31.07.2013 au fost acordate cu respectarea legislatiei in vigoare, respectiv a art.55 din Codul Fiscal – Legea nr. 571/2003. Pentru a se respecta insa Decizia Curtii de Conturi,  a fost emisa Dispozitia Presedintelui Consiliului Judetean Cluj nr. 373 din 23.12.2013. In baza acesteia, recuperarea prejudiciului stabilit se face prin retineri lunare egale din salariul aferent lunilor ianuarie - octombrie 2014. In acest sens, a fost deja recuperat un cuantum de cca. 10% din prejudiciul stabilit, respectiv 915 lei, urmand ca pana la finalul lunii octombrie suma sa fie recuperata integral", au aratat reprezentantii Biroului de Presa al Consiliului Judetean.

Foto: ziar15minute.net

 

Comentarii

jay

18.02.2014 11:01

Pentru o corecta informare, precizati ca era mandatul ui Tise.

Adauga comentariu