In vizor

Consilierii locali, revoltati pe situatia de la Sincai. Cei care au aflat despre asta

Scandalul “memeurilor” de la Sincai a ajuns subiect de discutie pentru intreg orasul in ulimele zile. Majoritatea consilierilor locali din Cluj-Napoca, insa, nu au habar de scandalul de amploare de la unul dintre cele mai prestigioase licee din oras. Mai mult, desi fiecare dintre ei este membru in Consiliul de Administratie la ce putin o scoala din municipiu, se pare ca aceasta obligatie ramane pentru multi alesi locali doar o titulatura in plus.

Ioan Bildea, consilierul local PNL membru in consiliile de administratie la liceele Avram Iancu si Liviu Rebreanu, sustine ca intregul scandal creat in jurul elevilor de la “Gheorghe Sincai” este exagerat si ca profesorii ar trebui sa nu mai fie atat de stricti.

“Eu ma asteptam la mai multa maturitate din partea profesorilor si ma astept la asta in continuare. Nu cred ca era nevoie sa se ajunga pana aici, la anchete in masa. Eu nu le vad ca pe niste conflicte aceste intamplari. Pe vremea noastra nu era Facebook, dar aveam banc si pereti de la toaleta pe care scrijeleam – asta nu o vad ca pe o greseala pntru care sa ii sanctionezi in masa. Mai ales ca se stia de grup, nu a aparut ieri. Profesorii stiau de existenta lui, dar de data asta cineva s-a suparat prea tare”, a declarat acesta.

Ovidiu Chifor, membru in CA la Colegiul Tehnic “Napoca” si la Liceul cu Program Sportiv, e de parere ca  intregul scandal a fost creat intentionat pentru a… pata numele liceului.

“Cred ca e un scandal creat artificial pentru a discredita liceul. E un liceu foarte bun si se urmareste discreditarea acestuia”, a declarat Chifor.

Csoma Botond, membru al Consiliului de Administratie la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Radu Ratiu care e membru CA la Scoalile Gimnaziale Ion Creanga si Octavian Goga, dar si Tomos Constantin, responsabil pentru Scoala Gimaziala Nicole Iorga, Liceul Tehnologic nr. 1 si la Gradinita Floare de Iris, spun ca nu stiu ce s-a intamplat la Colegiul Gheorghe Sincai. In timp ce Csoma Botond a aflat de pe Facebook franturi de informatii, Ratiu si Tomos au citit despre incident in ziarele locale.

“Eu am vazut numai pe Facebook, ca s-a postat despre asta. Am inteles ca anumiti elevi au postat despre anumiti profesori”, a declarat Csoma Botond.

Cu toate acestea, toti trei sutin ca participa la sedintele Consililor de Administratie ale scolilor la care sunt desemnati.

Valentin Gliga e si el de parere ca masurile discplinare luate impotriva elevilor sunt prea dure.

“In afara de relatarile de presa, am fost foarte ocupat si nu stiu mai multe. Nu stiu toatae amanuntele, ca sa ma pot exprima vehement. Insa sunt de parere ca initiativa ar trebui sustinuta, nu condamnata. Mi se pare excesiva masura luata impotriva elevilor; vorbim de niste oameni in formare, nu de oameni cu personalitate gata definita”, a declarat acesta pentru Ziar de Cluj.

Aceeasi opinie o impartaseste si consilierul Adrian Muresan, care sustine ca participa de cate ori poate la sedintele de CA ale Liceului de Transporturi.

“Eu cred ca se exagereaza putin din partea profesorilor. Si elevii poate au exagert un pic cu glumele, dar ei trebuie intelesi, nu pedepsiti aspru. E un liceu de renume si nu vad rolul acestor pedepse atat de dure. Rolul profesorilor e sa invete, nu sa fie calai”, sustine Muresan.

Consilierul PNL Giacomo Dreoni are un cuvant de zis in aceasta problema si in calitate de parinte, fiica sa fiind eleva a liceului „Gheorghe Sincai”.

“Eu am un copil de 35 de ani, unul de 28 si o fetita de 15 ani. In calitate de parinte mi se pare ca nu ar trebui sa se discute cine are sau nu dreptate. Mi se pare ca s-a depasit putin limita. Poate si copiii au gresit. E un liceu de elita si ar fi trebuit sa gestioneze altfel situatia, cu putina discretie, sa discute cu elevii si sa ia o decizie de comun acord cu cat mai mult calm si rabdare”, este de parere Dreoni.

Consilierul admite ca nici el nu isi simpatiza toti profesorii in anii de liceu.

“Pe vremea mea nu era Internet. Se scria pe spatele caietului, am scris pe ziduri, era o manifestare foarte puternica din partea noastra impotriva profesorilor. Dar nimeni nu a luat decizii atat de dure. Ar trebui sa fie un dialog intre profesori si copii. Am auzit azi dimineata la radio ca poate e o problema din cauza lipsei de dialog intre parinti si copii. E clar ca e o problema serioasa de comunicare intre profesori si copii. 100% poate ca e adevarat ce au spus acolo, mai ales ca s-au strans 800 de copii acolo”, este de parere acesta.

In calitate de consilier, Giacomo Dreoni spune ca ar trebui sa se ia initiativa.

“Nici nu stiu ce fel de initiativa ar trebui sa luam noi. Cand spun ceva acasa la mine si imi exprim o parere, cui trebuie sa ma adresez cand mi se cere socoteala pentru ceva spus in privat? Nu am voie sa imi exprim o parere negativa la adresa cuiva? Nu zic ca am dreptate, dar trebuie sa am aceasta libertate”, a mai spus el.

Urmeaza o intalnire pe aceasta tema si in cadrul PNL, potrivit consilierului Dreoni.

“Acum trebuie sa ne intalnim cu liderii de partid si sa discutam ce se poate face.Trebuie sa vorbim si cu un avocat, ca sa stim cum putem actiona. Eu cred ca si parintii elevilor de la liceu ar trebui sa se intruneasca si sa aiba o pozitie. Cred ca ceea ce li se intampla acum copiilor ii marcheaza pe viata. Mie mi-e frica de asta, pentru ca toata lumea se naste liber, cu dreptu de a-si exprima parerea. Asta nu inseamna ca are dreptate. Mi se pare o mica dictatura ce se intampla acolo. Ma intreb care licee ii mai primesc pe cei exmatriculati. Vorbim de copii, deci hai sa avem un pic mai multa rabdare. Nu am cunoscut tineri care sa fie de acord cu generatiile mai mari”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *