Consilierii din nou constituitul Consiliul local Cluj-Napoca au un CV cam zbuciumat

Din noile vechi nume colorate ale proaspatului investit Consiliu local al Municipiului Cluj Napoca, unele abunda in insipid, altele sunt de-a dreptul implicate in telenovele spumoase. Ziar de Cluj isi propune o sinteza la rece a istoriilor penale ale celor care timp de 4 ani vor hotari soarta clujenilor.In felul acesta, dorim ca orice contribuabil sa fie informat cu privire la marii smenari din Consiliul Local.

Consiliul local Cluj e constituit din 26 de politruci mai mult sau mai putin implicati in bunastarea "cetatii". Dintre ei, 16 sunt de la PNL, 5 de la UDMR, 3 de la PSD si cate unul de la UNPR respectiv ALDE. Si pentru ca traim (inca) intr-un Stat democratic, vom incepe cu majoritatea care, dupa cum se stie, decide intotdeauna.

PNL sau PDL, aceeasi Marie, cu alta palarie.

Majoritatea consilierilor locali ai PNL sunt fost PDL-isti. Multi dintre ei sunt deja bine infipti in caracatita scandalurilor politice. Unii au trecut pe la DNA, altii pe la ANI, unii sunt abia la inceput de drum, altii stau si dorm in papuci din toate punctele de vedere. Pe scurt, o intreaga coloratura politica. Dar sa incepem cu inceputul.

Florin Stamatian e de profesie ginecolog. Pe vremea cand era Presedinte a CL, acesta a fost ales membru in Consiliul de Administratie a Cluj Arena. Impreuna cu colegii sai din PNL a fost partas la declinul Cluj Arena. Povestea a inceput pe vremea cand Alin Tise a decis infiintarea societatii Cluj Arena SA, cu intentia de a transforma stadionul intr-un bussiness. Pe atunci ideea a fost bine primita de comunitate si chiar se spera la o resuscitarea a investitiei, dar dupa plecarea lui Alin Tise lucrurile au fost lasate in paragina, asa incat Stamatian &co nu s-au mai ocupat aproape deloc de proiect, preferand sa astepte doar sa le intre banii in cont.

Un alt scandal in care a fost implicat a fost cel din 2010 de pe vremea cand era prefect de Cluj. In luna decembrie a acelui an, a semnat impreuna cu Tise, pe atunci presedinte al Consiliului Judetean, o adresa prin care solicita initierea unei Hotarari de Guvern si o nota de fundamentare a unui act normativ. Documentele au fost semnate pentru solicitarea unei suplimentari a fondurilor Cluj Arena SA. Toate bune si frumoase doar ca banii s-au alocat din fondul de rezerva al Statului Roman. Asta se intampla pe vremea cand Emil Boc era premier al Romaniei. Neregulile de atunci, descoperite de Corpul de control, au fost numeroase. Dintre ele, amintim faptul ca solicitarea nu a fost justificata, in conditiile in care, potrivit legii, din fondul de rezerva al Statului se aloca bani doar pentru urgente si calamitati. Mai mult, in solicitare nu a fost prezentata nici suma exacta solicitata, nici modul in care se vor cheltui acei bani. HG s-a aflat pe lista sedintei de Guvern din data de 23.12.2010, in conditiile in care solicitarea CJ nu fusese oficial trimisa catre MAI, ea find oficial inregistrata in data de 27.12.2010, motiv pentru care la momentul adoptarii HG-ului, la nivelul MAI nu fusesera inca efectuate demersurile prevazute de dispozitiile legale in vigoare, cu privire la initierea unui act normativ. Pe scurt, cam atat a facut Stamatian impreuna cu colegii sai pentru Cluj Arena. Banii, 60 de milioane de lei, au fost folosit nu se stie cum la Cluj Arena - si nimeni nu a fost tras la raspundere pentru "ilegalitatea" savarsita.

Un alt scandal in care a fost implicat Stamatian s-a savarsit in 2012 cand a fost acuzat ca a participat la o sedinta a PDL, in conditiile in care legea prevedea ca "membrii Corpului prefectilor, respectiv corpul subprefectilor, sunt datori sa se abtina de la orice acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor in functie si societate, precum si de la participarea la actiuni politice". Dupa un scandal monstru si batai in declaratii, acuzatia nu a putut fi probata iar Stamatian a negat orice acuzatie, motivandu-si vizita la PDL in perioada respectiva ca fiind una pur de afaceri, in interesul municipiului. Bizar cum s-a nimerit intalnirea de afaceri fix in momentul in care PDL-ul avea sedinta. Curat murdar, monsieur.

Un alt personaj colorat, de data aceasta nu atat de sobru, ci chiar amuzant pe alocuri, este Radu Mosin. Acesta s-a remarcat de-a lungul timpului pentru faptul ca a intrat in tot felul de incurcaturi, spre deliciul colegilor si al presei care nu l-a iertat niciodata, transformandu-l intr-un mic mascarici. Totul a debutat in 2010 cand Moisin a fost surprins conducant un Audi A6 despre care s-a scris ca ar fi apartinand firmei Rosal, cea care castigase licitatia pentru salubrizarea a jumatate din strazile Clujului, asta in conditiile in care el era la vremea aceea presedintele comisiei de licitatie. In urma acuzatiilor, Moisin a declarat ca masina nu era a Rosalului si ca era de fapt a unui prieten, coleg de partid. In acelasi an, in luna noiembrie, Moisin fost acuzat ca i-ar fi luat unui cetatean locul de parcare din parkingul Primariei, dupa care ar fi trimis politia comunitara sa il amendeze. El a mai fost acuzat de TNL Cluj ca i-ar fi facilitat iubitei sale, Loredana Pop, secretara deputatului Daniel Buda, obtinerea unei locuinte sociale. Practic, consilierul s-a folosit de influenta sa, dar cine sa se mai sesizeze? Ca intotdeauna, si in cazul Loredana Pop (care, apropo, e si ea consilier local dar vom ajunge si acolo in curand), Moisin a scapat basma curata. Cat despre masini, sa tot fie. La un moment dat, presa chiar radea de Moisin pentru faptul ca era tot timpul surprins conducand masinile colegilor, sub forma de imprumut. Motivatia lui a fost simpla. Ii era frica de vandali, in urma unui incident petrecut cu masina personala. Nu stim cine sunt acei vandali de care ii era frica lui Moisin. Cel mai probabil vorbea la modul general insa speram ca si-a dat seama pana acum ca hotii sunt mai aproape decat crede el.

Numele lui Moisin a aparut, vag, ce-i drept, si in scandalul Apostu, fostul primar al Clujului ce a facut inchisoare pentru luare de mita. Astfel, intr-o declaratie a fostului primar de dupa arestare, acesta a sustinut ca unul dintre contractele cercetate de DNA, privind salubrizarea municipiului, a fost semnat de Radu Moisin. Potrivit procurorilor, Calin Stroia, administratorul firmei Brantner-Veres, ar fi virat lunar bani in contul sotiei lui Apostu, sumele respective fiind considerate de procurori mita pentru castigarea licitatiei. Acum stim si noi de ce Clujul e atat de insalubru.

Tot intr-un scandal de licitatii, Moisin a facut pe nevinovatul si dezinformatul. In noiembrie 2011 primaria a fost acuzata ca a organizat o licitatie cu cantec privind achizitionarea de 12 noi tramvaie in oras. Pe atunci, Moisin era presedintele comisiei de licitatie. Ca de obicei, si scandalul respectiv a ramas in aer, autoritatile competente nesesizandu-se cu privire la caietul de sarcini scris cu dedicatie de catre cei din primaria Cluj-Napoca. Pe scurt, specialistii au sesizat in urma analizei caietului de sarcini ca acesta continea o serie de elemente despre care s-ar fi banuit ca se muleaza pe o procedura "cu dedicatie". In primul rand, termenul de livrare a tramvaielor din prima comanda ar fi fost mult prea scurt (6 luni de la semnarea contractului), iar documentatia implica cumpararea componentelor tramvaielor din acelasi loc. In plus, pentru intarzieri nu erau prevazute penalitati prea mari. Practic, unele conditiile prevazute de caietul de sarcini puteau fi indeplinite de o singura firma, ceea ce a ridicat suspiciuni cu privire la licitatie.

Urmatorul pe lista alesilor locali este Gheorghe Surubaru. Acesta a fost acuzat in august 2013 de catre ANI, pentru incompatibilitate si fals in declaratii. In perioada 22 iunie 2010 si 30 mai 2013, acesta a avut simultan functia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca si calitatea de administrator al SC EURO DIVERS SRL, fapt care contravine art. 81, alin 1, lit. d, din Legea 161/2003, potrivit careia functia de viceprimar este incompatibila cu functia de administrator la societatile comerciale.

Acuzatia de fals in declaratii i-a revenit viceprimarului pentru ca a omis sa mentioneze in declaratia de interese rolul pe care il ocupa in cadrul firmei pe care o administra. In felul acesta, ANI a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca cu privire la existenta unor indicii referitoare la savarsirea infractiunii de fals in declaratii, prevazuta din dispozitiile art. 292 din Codul Penal. In sedinta de consiliul local imediat urmatoare, rasul-plansul, Surubaru si-a dat demisia din functie. Ulterior, ca niciodata, in cadrul aceleiasi sedinte, acelasi Surubaru a fost reales viceprimar. Ca deh, altii nu mai erau in tot orasul asta la acelasi nivel de competenta. In sedinta respectiva a fost reales de nimeni altii decat de colegii din PDL si cei din UDMR.

Ovidiu Florian, consilier din partea PNL, nu s-a lasat nici el mai prejos cand a venit vorba de "impartiri" in consiliul local. La inceputul acestui an, consilierul a fost acuzat de un dezvoltator imobiliar ca ar fi pretins bani pentru a permite construirea si receptionarea unui imobil in cartierul Zorilor. Acuzatia a fost negata vehement de Florian. Vecinul avea propriile sale interese in zona.

In vara lui 2014, Florian a fost acuzat (in scandalul Uioreanu) ca a abuzat de influenta sa negociind cu un delegat Kaufland suma de 500.000 de euro pe factura, pentru un sprijin dat de Uioreanu, ridicarii unui supermarket in Gheorgheni. Itele afacerii au fost foarte incalcite. Redam mai jos declaratia lui Razvan Pop in fata procurorilor DNA:

"Cunosc faptul ca Ovidiu Florian (consilier local PNL – n.r.) i-a propus lui Uioreanu Horea o afacere in privat si a apelat la sprijinul si influenta sa pentru a lamuri unele chestiuni si pentru a facilita obtinerea aprobarilor pentru un schimb de terenuri detinute de Ministerul Educatiei prin institutul National de Masini Agricole (INMA). In concret, firma Kaufland intentiona sa construiasca un hipermarket in zona Iulius Mall, pe un teren al Agromec-ului, in mijlocul caruia INMA are o cladire, fara a fi proprietar al terenului de sub cladire. Ideea era ca, prin interventii la nivel de minister, institutia sa-si de acordul pentru a ceda cladirea si a primi in schimb, un teren si cladire in alta locatie. Pentru acest sprijin, Florian negociase cu reprezentantul Kaufland suma de 500.000 de euro, bani ce urmau sa fie primiti pe factura, insa acestia trebuiau impartiti in cote geale, dupa achitarea taxelor la stat. Terenul respectiv, vizat de cei de la Kaufland, era evaluat la 3,7 milioane de euro. Din cate cunosc eu, pana la acest moment, a fost semnat contractul de vanzare-cumparare cu Agromexul, iar in privinta INMA s-a facut oferta imobiliara privind schimbul de proprietati”.

Ovidiu Florian a negat toate acuzatiile fostului coleg de partid. De altfel, nici procurorii nu au mers cu cazul pe aceasta pista din cate stim noi.

Totusi, Ovidiu Florian, unul dintre cei mai bogati consilieri locali, este permanent sub semnul acuzatiilor de abuz. El a fost acuzat (in mass media, sa ne intelegem, nu oficial) ca s-a infruptat vampireste din bugetul Univers T. Astfel, in 2014, consilierul s-ar fi folosit de firma sa pentru a incheia un contract cu firma aflata in grija CJ Cluj. Pe atunci, afaceristul si pseudo-consilierul Ovidiu Florian a incasat de la Univers T suma de 12.500 de euro pentru "intocmire documentatie pentru studiu de fezabilitate si proiect tehnic."

Cumintelul Constantin Tomos a intrat in vizorul presei doar printr-o simpla si banala aparitie la DNA. Acesta a fost audiat impreuna cu colegii sai in dosarul de coruptie al lui Sorin Apostu. Mai multe nu a prea facut, nici in cadrul consiliului local unde a sezut vreme de cativa ani buni, sforaind plictisit si ridicand constiincios manuta la sedintele consiliului, nici prin alte parti. Oricum, e de bine. Decat hot cuminte, mai bine doar cuminte si atat. Ramane de vazut daca in urmatorii 4 ani Tomos va sinchisi sa faca mai mult decat sa ne bucure cu prezenta-i in cadrul sedintelor CL.

Sabin Sarmas pare un pseudo-erou al generatiei PNL-iste. In vara anului 2014, liderul PNL Cluj-Napoca, a fost trimis in judecata pentru luare de mita. Se pare ca acesta ar fi avand un carnetel cu toate sumele de bani primite de la diversi sub forma de "cotizatii" sau "sponsorizari", dar nu asta a fost buba, cat un contract de sponsorizari in valoare de 5.000 de euro pe care procurorii DNA l-au acuzat ca au fost primiti sub forma de mita. Contractul a fost semnat cu cei de la UTI care aveau pe vremea aceea lucrari de efectuat la Aeroportul International din Cluj. Astfel, consilierul liberal avea legaturi directe cu institutia subordonata de CJ. Desigur, ca de obicei, acesta a preferat sa nege toate acuzatiile si mai mult, sa isi traga dupa el si colegii, implicit pe Sarmas. La vremea respectiva, Ioan Petean a oferit o declartie pentru Gazeta de Cluj pe care o redam aici de-antregul:

"Eu nu am fost informat ca am fost trimis in judecata. Voi actiona pe cale de consecinta. Nu am facut nimic si imi voi apara interesele in instanta. Am incredere in justitie. A fost o sponsorizare. Nu pot sa va dau actele de la sponsorizare, nu vreau sa ma complic. Este un contract de donatie pe 5.000 de euro. Banii au venit de la domnul Davidescu (directorul UTI – nr.). Atatia bani am primit in toata campania. Am mai primit bani de la colegii de la biroul politic, au mai da bicicletele, au fost cumparate o parte din sponsorizarile din campanie si o parte din banii mei personali. Au fost achizitionate 15-20 de biciclete in valoare de 1.500 de euro. Sabin Sarmas s-a ocupat de achizitia de biciclete, numai ca el si-a dat demisia. Maestre, stai linistit ca se face lumina."

Pe scurt, dupa scandalul Petran, trimis in judecata alaturi de Horea Uioreanu, Ioan Bene si Vasile Pogacean, Sabin Sarmas si-a dat repede repede demisia din functia de vicepresedinte al biroului municipal PNL Cluj si s-a spalat pe maini. Unii ar spune ca a fost o demisie de onoare si ca a fost prins la mijloc de manariile celor sus-numiti. Altii ar spune ca a plecat tocmai pentru a sparge buba la care a asistat tacit, voit si neputincios. Noi ne rezumam doar la a spune ca preferat sa fuga din calea obuzelor, in loc sa isi asume si sa rezolve problema.

Despre Loredana Pop am amintit mai sus. Pentru a nu se pierde din sirul lung de negatii ale consilierilor nu prea corecti deontologic, am decis sa revenim asupra povestii de "amor" dintre ea si consilierul Moisin. Nu de alta, dar dragostea e frumoasa si trebuie impartasita, ori de cate ori e necesar, chiar si prin repetitie, de ce nu?

Loredana Pop este avocat al Baroului Cluj din decembrie 2013. Aceasta s-a remarcat in politica inca de la inceput. O fetiscana dezinvolta, hotarata sa aiba succes cu orice pret, a devenit ulterior asistenta/secretara deputatului PDL (da, iar dam de PDL), Daniel Buda. Dupa ce si-a tocit manichiura pe cafele si protocoale, aceasta s-a trezit tam-nesam in mijlocul unui scandal intre TSD si Radu Moisin, cel cu care se afisa la brat nostalgic pe bulevarde. Acesta a fost acuzat de tineretul scial democrat ca ar fi favorizat-o pe iubita sa, Loredana Pop, in primirea unui apartament ANL. Desigur ca Moisin a negat, ce putea altceva sa faca? Intre timp, saraca Loredana a ramas cu constiinta impacata si a revenit in Consiliul Local, chiar daca, din egoism a uitat ca datorita acelui apartament, cel mai probabil o familie care intradevar avea nevoie de el a ramas in mizerie.

Dar sa lasam deoparte telenovelele de amor si sa trecem la lucruri mai serioase si anume la Rares Ferdean. In 2014 acesta a avut "nenorocul" sa fie secretar coordonator pentru PNL Cluj in campania pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. La nici o luna de la incheierea alegerilor au inceput si scandalurile. In acea campanie, PNL Cluj a apelat la ajutorul unor elevi de liceu. Au fost puse atunci la "bataie" doua sarcini. Aceea de rezerva la sectiile de votaare si operator de call-center. Rezervele urmau sa primeasca cate 130 de lei iar operatorii cate 50 de lei pe zi. Vom incerca sa scurtam pe cat posibil povestea, pentru ca e lunga si incalcita. S-au facut doua sedinte de instructaj, sustinute de Rares Ferdean iar apoi s-a trecut la fapte. Problema e ca dupa alegeri, majoritatea elevilor nu si-au mai primit banii. Aici, din nou a fost capul rautatilor Ioan Petran care ar fi trebuit sa le dea chiar el, personal, banii copiiilor. Lucrul acesta nu s-a mai intamplat pentru ca banii de campanie, sau cel putin o parte din ei, au ajuns la DNA. In felul acesta, pionul Ferdean a fost si el la randul lui prins cu usa, asa cum au patit si multi consilieri pomeniti mai sus. Cate or fi vazut ei si cate or fi stiind acum, nu stim. Speram doar sa le fie invatatura de minte, in fond, majoritatea au scapat ca prin urechile acului. Ca manariile din PNL-PDL sunt multe si sunt lungi, alambicate si complicate, asta e o confirmare. Din pacate, tinerii PNL-isti sunt initiati si maturizati politic prin scandaluri ceea ce nu stim cat e de sanatos pentru sanatatea deciziilor pe care le-au luat pana acum, sau urmeaza sa le ia.

Pentru ca de cele mai multe ori politica, in complicitatea ei e extrem de plictisitoare, revenim la povestile de amor. Sunt mult mai savuroase si mai interesante, in special in politica. De data asta e vorba de nimeni alta decat Mihaela Suciu. Mirosind rost de izbanda in politica, dupa modelul Loredana Pop, aceasta s-a alipit tot de un nume greu, de data asta de un senator, si anume Mihai Hardau. Povestea de “amor”, spune presa ticalosita, a inceput in 2009 cand senatorul Hardau, impreuna cu presedintele filialei PDL Cluj, nimeni altul decat Buda, o numeau pe Mihaela Suciu, prin decizie politica, in calitate de presedinte al consiliului de administratie al Electrica Distributie Transilvania Nord. Doi ani mai tarziu, acelasi senator tragea “sforile” pentru ca Mihaela Suciu, prietena sa de neclintit, sa ajunga in fruntea organizatiei de femei a filialei PDL Cluj. Desigur ca numirea tinerei in functie nu a fost justificata pe vremea aceea, in conditiile in care ea a dat-o la o parte pe Steluta Racolta, o veche membra a partidului cu un succes politic mult mai mare decat Suciu. Mai mult, tot din iubire prieteneasca, ulterior Mihaela Suciu a prins un loc caldut la centru cand a fost numita vicepresedinte la organizatia centrala a femeilor din PDL. De data asta influentele au venit din partea Andreei Vass, la indicatiile venite de la premierul Emil Boc, via Buda. Despre ce a facut si cum a facut Mihaela Suciu cat timp era in functie nu se stie dar compensam prin faptul ca priceperea si competenta consilierului in materie de prietenii politice e la rang inalt.

UDMR, curat ca lacrima

Chiar daca cei 5 consilieri care reprezinta cetatenii Clujului din partea UDMR pentru urmatorii 4 ani sunt implicati vizibil din punct de vedere politic, nu am gasit informatii concludente cu referire la activitati ce s-ar putea apropia de sfera penalului. Desigur, se stie foarte bine ca UDMR-ul e recunoscut in zona in special prin miscarile politice pe care le face, de cele mai multe ori pentru a indeplini interesele minoritatilor clujene. Un exemplu este cel al placutelor bilingve sau alocarea fondurilor pentru festivalurile si zilele maghiarilor, basca banii ONG-urilor si Bisericilor traditionale maghiare. In cazul placutelor si a zilelor maghiare, UDMR-ul a aplicat constant insistente si presiuni asupra Consiliului Local. Din punctul acesta de vedere, chiar daca de multe ori modalitatile prin care maghiarii au incercat sa beneficieze de anumite drepturi suplimentare si s-au folosit de mijloace neortodoxe moral - precum folosirea pe post de balama a partidului in orice constituire majoritara, indiferent de culoarea polituca (banii sa iasa), ei au reusit in 90% din cazuri sa isi duca planurile la bun final iar comunitatea maghiara a avut numai de castigat, ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca partidul, ca structura politica, ar trebui urmat drept exemplu de celelalte partide din Cluj. De bagat nu bagam mana in foc ca politicienii UDMR-isti nu au comis ilegalitati, macar marunte. Cu toate acestea, in lipsa unor probe si mai ales pentru ca nu ne foarte pricepem la limba maghiara ca sa vedem despre ce vorbeste presa minoritatilor, preferam momentan sa ne abtinem de la alte comentarii.

PSD cel nou si curat

PSD-ul a intrat in consiliul lcal cu trei membri. E vorba de Dan Morar, Horia Nasra si Corina Croitoru. Cei trei sunt dovada vie ca PSD-ul a ales sa isi duca in consiliu tineri noi si nepatati. Chiar si de la Bucuresti s-a simtit aceasta dorinta de schimbare, motiv pentru care, recent, tanarul Horia Nasra a fost desemnat presedinte al PSD Cluj. Cel care l-a investit in functie a fost Liviu Dragnea, presedintele de la centru al PSD-istilor. Desigur ca numirea a atras dupa sine multe antipatii din randul dinozaurilor PSD-isti din Cluj. Momentan asistam la un nou scandal in care Horia Nasra a nimerit fara sa vrea. Muncitor si consecvent, Nasra este printre putinii politicieni care au crescut prin forte proprii. S-a luptat, s-a imbrancit, a muncit. In plus, ce-i drept, astrele i-au si suras. Investirea in functie s-a facut dupa ce PSD-ul a constatat ca la Cluj asista la o moarte lenta a partidului si ca majoritatea membrilor vechi ai PSD sunt deja stersi si expirati. Faptul ca el a fost desemnat cel mai competent membru al partidului in resuscitarea acestuia tine de incomeptenta ceorlalti mebri ai partidului dovedita din plin la "localele" din acest an.

Nu e prima data cand Nasra se trezeste tam-nesam in mijlocul unui scandal pe care nu el l-a declansat. In urma alegerilor prezidentiale din 2014, Nasra s-a nimerit la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit. Cele doua tabere au fost PSD-ul si PNL-ul. De partea PNL-ului, Alin Tise si Mihai Seplecan. De partea PSD-ului, Gaston Bienvenu (pe atunci presedinte la tineret) si Horia Nasra (pe atunci purtator de cuvant al partidului). Martorii au relatat presei atunci ca scandalul a pornit de la Tise si Seplecan care l-ar fi instigat pe Bienvenu la violenta. Acesta din urma a sarit la bataie doar ca din nefericire s-a ciocnit cu colegul sau de partid Horia Nasra care a incercat sa linisteasca spiritele. O vorba din sat spune ca s-au impartit ceva pumni si picioare pe acolo, spre deliciul PNL-istilor. Ulterior, Remus Lapusan, presedintele PSD, a cerut demisia lui Tise - insa ghiciti ce s-a intamplat? Nimic, ca de obicei. Acuma, desigur, felul acesta de violenta declansata de PNL-ist, poate fi incadrata in categoria politicienilor cu probleme, despre care am mai discutat dar vom detalia si acest caz interesant in curand cand ne propunem sa povestim putin si despre “ce au mai facut” consilierii judeteni. 

UNPR si ALDE, partidele puse la colt

Din partea UNPR si ALDE avem in total doi consilieri. Despre cei doi nu se stie mare lucru. Nu au prea iesit in lume, nici sa faca bine, nici sa faca rau. Ce-i drept, cam toata viata lor politica au fost in minoritate, deci n-au prea avut ce sa miste in front. E greu de crezut ca lucrurile se vor schimba cu ceva in mandatul acesta, in conditiile in care la cat sunt de minoritare cele doua partide, nu prea au sanse sa se afirme. Singurul lucru pe care ar putea sa il faca e sa lupte puternic pe opozitie. Dar oare o sa aiba chef sa faca acest lucru sau o sa se multumeasca cu bifarea unei noi functii in CV? Ramane de vazut.

Incurcate sunt itele politicii Clujene. La o privire mai atenta a consilierilor locali, constatam ca de cele mai multe ori ne lovim tot de aceleasi nume sonore care au capusat municipiul Cluj-Napoca in ultimii cel putin 10 ani de zile. Din pacate, numele acelea tot revin, dispar, apoi reapar pe lista conducatorilor. E ca un circuit perfect, circuitul politicianului nu prea curat si uscat in natura: da cu subsemnatu, fura cum poate, ajunge in atentia presei si a autoritatilor, se lasa la fund o vreme pana se linistesc apele, iar apoi, hop-top, o luam de la capat. Tocmai de aceea e absolut necesar sa ne reamintim constant de ce-au facut (sau n-au facut) pentru comunitate de-a lungul timpului, de ce-au facut mai mult in interes de partid si personal. Stim cu totii ca istoria se repeta. Dar oare cum ar fi sa se repete doar lucrurile frumoase? Mai mult, se pare ca la Cluj, sintagma: “majoritatea decide” a fost dusa la un nivel mult prea inalt - Kim Jong Il ar fi mandru de o asemenea majoritate.

Comentarii

nemo

03.07.2016 00:11
Interesant! Nici macar un cuvant despre asistatii mintal care l-au votat pe emiC boc si acolitii sai ca sa ramana vesnicii "bampiri" locali? Eu nu stiu daca am fost la vot sau daca nu l-am votat pe teparul imobiliar Bubu Zoianu.

Adauga comentariu