Consilieri locali cu temele nefacute: nu stiu de intarzierile de lucrari de la Agarbiceanu si Eminescu, desi fac parte din CA-urile scolilor

Intarzierile inregistrate la lucrarile de modernizare de la Liceul “Mihai Eminescu” si de la Scoala “Ion Agarbiceanu” nu par sa-i intereseze cat de putin pe alesii locali. Fiecare scoala are cel putin un membru in Consiliul de Administratie din randul consilierilor locali. Numai ca pentru Valentin Gliga si pentru Gabriel Oniga, problemele cu care se confrunta cele doua scoli le sunt straine, pentru simplul motiv ca “nu au fost convocati la nicio adunare a CA”.

Printre atributiile consilierilor locali, alesi sa ii reprezinte pe clujeni la nivel adminstrativ, se numara si acelea de a fi la curent cu ce se intampla in scolile din Cluj-Napoca. Tocmai de aceea, la fiecare unitate de invatamant, cel putin un consilier local este membru al Consiliului de Administratie al acelei scoli, cu alte cuvinte este direct raspunzator de administrarea acesteia. Numai ca de prea putine ori teoria coincide si cu realitatea.

Este deja de notorietate faptul ca la doua scoli din Cluj-Napoca, Liceul Mihai Eminescu si Scoala Ion Agarbiceanu, exista mari intarzieri la lucrarile de modernizare a cladirilor. La ambele scoli, lucrarile sunt coordonate de SC Coldea Constructii SRL, liderul asocierii din care mai fac parte SC Grup Energoinstal SA si SC Dava Invest SRL. Investitia este una din fonduri europene si vizeaza reabilitarea a trei scoli din localitate Liceul Eminescu, alaturi de Scoala Gimnaziala “Ion Agarbiceanu” si Liceul Teoretic “Avram Iancu”. Valoarea totala a proiectului este de peste 62 de milioane de lei, iar contributia municipiului este de 2 milioane de lei.

Ce stiu consilierii locali desemnati in Consiliul de Administratie al scolilor cu probleme? Nimic, iar scuza este aceea ca nu au fost convocati la nicio sedinta a Consiliului de Administratie.

La Liceul “Mihai Eminescu”, reprezentantul Consiliului Local in CA este PDL-istul Valentin Gliga. Aici se inregistreaza cele mai mari intarzieri din partea constructorilor, astfel ca elevii scolii studiaza pe unde pot, la alte scoli.

Intrebat daca stie despre situatie si daca a participat la sedintele Consilului de Administratie, Gliga a raspuns negativ, spunand ca...nu a fost convocat.

“Va marturisesc ca nu stiu foarte multe. In ultimele luni, cel putin, nu am primit nicio convocare la sedintele Consiliului de Administratie. Directorul unitatii ar trebui sa faca aceste convocari. De exemplu, la Scoala Titulescu, unde sunt la fel in Consiliul de Administratie, primesc frecvent astfel de invitatii.

Ne preocupa aceste chestiuni, deoarece se rasfrang si asupra bugetului Primariei. Totusi, toate discutiile se fac la nivelul Consiliului de Administratie. Nu este cazul sa primim informari in afara sedintelor CA”, spune alesul local Valentin Gliga

Aceeasi scuza o are si consilierul PSD Gabriel Oniga, reprezentantul CL Cluj in Consiliul de Adinistratie al Scolii Ion Agarbiceanu.

“De la Agarbiceanu nu m-au chemat niciodata la sedinte, singurii care ma cheama constant sunt cei de la Scoala Edmund Nicolau'', spune alesul local.

Intr-o alta ordine de idei, inspectorul scolar sef, Valentin Cuibus, spune ca scolile se descurca greu in situatia data.

“Este dezastru pe santiere. Nu se lucreaza cum trebuie. In cazul Liceului Eminescu, incercam sa mutam clasele primare la Liceul Ortodox, este vorba de 9 clase. Cat priveste convocarea Consiliilor de Administratie, raspunzatori de acest lucru sunt directorii scolilor, insa ca avem o mare problema cu participarea consilierilor locali. In foarte multe cazuri sunt invitati si nu participa”, a declarat Valentin Cuibus, seful ISJ Cluj.

De buna desfasurare a lucrarilor de pe cele doua santiere este Primaria Cluj-Napoca. Pana acum, singura masura luata de institutie fata de constructrori a fost somarea societatilor comerciale pentru a reintra in graficul lucrarilor.

"Suntem in permanenta in legatura cu constructorul, avem sedinte saptamanale. Se lucreaza, insa, din pacate, pana acum nu s-au recuperat intarzierile", a declarat Ovidiu Campean, director in Primaria Cluj-Napoca si manager de proiect. 

 

Adauga comentariu