Conducerea Bibliotecii Județene Cluj, deplasări externe care nu au putut fi justificate

Consiliul Județean Cluj a impus azi prin modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Bibliotecii Județene Octavian Goga, ca fiecare deplasare externă și internă a conducerii instituției să fie aprobată de către Consiliul Județean. Această decizie a fost luată după ce Curtea de Conturi a descoperit sume cheltuite pe deplasări interne și externe care nu pot fi justificate. 

„În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi și a auditului a fost identificate niște sume care nu au putut fi justificate pentru deplasări interne și externe ale conducerii și aș dori să formulez un amendament pentru ca cei din conducere să ia măsuri pentru recuperarea acestor sume prin care se prejudiciază bugetul Consiliului Județean. Pentru că în deplasările externe instituția reprezintă Consiliul Județean, scopul și descrierea acestora să fie aduse la cunoștința conducerii Consiliului Județean și să fie aprobate”, a declarat Marinela Marc, liderul consilierilor județeni PNL

În acest sens în regulamentul de funcționare al Bibliotecii a fost stipulat: să reprezinte Biblioteca Județeană Octavian Goga cu aprobarea Consiliului Județean la reuniuni internaționale de specialitate, de asemenea să informeze și cu privire la deplasările interne efectuate în interes de serviciu. 

Conducerea Bibliotecii Județene este asigurată de managerul Sorina Stanca, cea care ocupă această poziție din 2011 și de directorii adjuncți Floarea Elena Moșoiu și Erdei Crina.

 

 

Adauga comentariu